Categorii
Stiri

Un STADION SF

Stadionul AL AIN – un mariaj fericit intre ELEMENTELE NATURII si CAPACITATEA UMANA

Ascuns in desertul din Emiratele Arabe Unite, stadionul Al Ain are o geometrie volumetrica demna de SF

Scufundat in nisipul desertului pana la o adancime la care temperaturile sunt mai scazute, stadionul Al Ain este asemeni unei comori ascunse, care isi face cunoscuta prezenta doar printr-o serie de planuri inclinate si ascutite care tasnesc din pamant.
Acestea impreuna cu versantul apartinand unui munte ce functioneaza ca fundal, definesc spatiul stadionului si al functiunilor conexe acestuia, creand un loc deosebit care permite unui numar mare de vizitatori sa se adune pentru a asista la diferite evenimente.

Problemele legate de scara volumului, de timpul de constructie si functiuni au fost indelung studiate de catre echipa de arhitecti iar prin solutia aleasa de a scufunda mare parte din stadion au reusit sa int…egreze mai bine volumul in peisaj si sa elimine spatiile ce nu puteau fi folosite.
De la distanta volumetria este confundata cu niste dune dar pe masura ce te apropii, stadionul incepe sa se desfasoare si sa capete proportii.
Un peisaj sculptat sau un gol bine-definit, proiectul este luminat pe timpul noptii transformand astfel stadionul intr-un imens fascicul de lumina care tasneste din pamant direct spre cer, creand un simbol, un semnal pentru evenimentul sportiv.

Inspirati de exemplele antice reprezentand arene si temple, arhitectii fac trimitere la primele stadioane grecesti care foloseau relieful terenului pe care urmau sa fie construite si dezvoltand ideea prin extinderea conceptului, sculptand relieful, rafinand elementele componente si realizand un joc de volume si goluri.
Proiectul preia cateva elemente si de la Templul Anahita si ideea unei intrari impunatoare in subteran, o deschidere monumentala catre spatiul destinat evenimentelor.

Lucrand cu formele de relief existente si folosind materiale locale, arhitectii au ajuns sa se joace cu o paleta atent studiata de pietre si nisip care au fost utilizate la fatade si la panourile ce acopera stadionul, beneficiind de o abordare durabila a procesului de constructie si design in care nici un material nu este ignorat si totul este refolosit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *