Categorii
Stiri

Eduard Irimia va produce cel mai mare festival oriental din Europa

Promotorul Local Kombat, Eduard Irimia, a fost desemnat să ocupe funcția de producător tv al celei de-a cincea ediții a celui mai mare festival oriental din Europa, Festival Dell’Oriente, care va avea loc anul acesta la Carrara (Italia), și unde sunt așteptați peste 100.000 de vizitatori în cele patru zile de spectacol.

O gală Superkombat New Heroes ‘Asia vs Restul Lumii’, care va fi transmisă în aproximativ 100 de țări, va trage cortina peste evenimentul premiat anul trecut de președintele Italiei.

„Pot să spun că este o provocare pentru mine și în plus e benefic pentru imaginea țării, destul de controversată în Italia, faptul că un român a fost ales să producă acest eveniment. Am avut gale la care aveam 20.000 de spectatori, însă aici va fi ceva grandios. În cadrul festivalului, va avea loc și un Campionat Mondial Unificat de arte marțiale, la care vor participa nu mai puțin de 5.000 de luptători. În ultima zi, vom organiza și o gală profesionistă Superkombat, din seria New Heroes, a șasea din acest an.
Va fi un mix incredibil între istorie, cultură și arte marțiale. Vor fi prezenți, începând de la reprezentanții ambasadelor asiatice, călugări budiști, vedete de la Bollywood și până la artiști din China. Dacă vom reuși să aducem acest festival și în România pe viitor, ar fi o reușită notabilă’, a declarat Eduard Irimia.

Irimia a semnat un parteneriat cu Michele Panfietti, CEO al Festival Dell’Oriente, dar și președinte al WKA (World Kickboxing Association), astfel că o parte dintre câștigătorii de la Mondiale vor fi selectați să lupte pe viitor în promoția românească Superkombat, în prezent lider european în acest domeniu.

‘Este o onoare pentru noi să lucrăm cu Eduard Irimia și, implicit, cu Superkombat. Este doar începutul unei colaborări la nivel global. Ne bucurăm că am reușit să parafăm acest acord, evenimentul va fi unul grandios. Vom avea pe de o parte un festival dedicat orientului cu reprezentanți din toate țările Asiei, iar pe de alta, o serie de evenimente sportive, la care vor asista și cei mai cunoscuți specialiști în arte marțiale tradiționale’, a declarat și Panfietti.

Ajuns la a cincea ediție, festivalul oriental de la Carrara prezintă, într-un centru expozițional de 50.000 de metri pătrați, cultura asiatică în sute de standuri cu medicină tradițională, gastronomie, bazaruri, dansuri orientale, terapie tradițională și multe alte altele, fiecare țară urmând să aibă o zonă dedicată.

Pe o zonă de 12.000 de metri pătrați se va desfășura Campionatul Mondial unificat, la care vor lua parte șapte federații internaționale de arte marțiale, un total de 5.000 de luptători din 113 țări, între care și România, anunțându-și deja prezența, iar unul dintre invitații speciali va fi actorul thailandezo-american Mike Chat, centura neagră în arte marțiale, cunoscut publicului larg datorită interpretării din seria Power Rangers.

Sursa: agerpres.ro

Categorii
Stiri

GRAND OPENING – ALEXANDER EVENTS HALL

Miercuri 24 aprilie, seara, intr-un cadru festiv, alaturi de peste 500 de invitati si foarte multa presa, a avut loc deschiderea noului centru de evenimente Alexander Events Hall. Noua sala din Nordul Bucurestiului se remarca prin capacitatea marea de persoane pe care o poate gazdui pentru evenimente private sau corporate.


Situata in complexul Barba Center care include si Alexander Hotel 4*, noua sala de evenimente este construita pe o suprafata de 4000 mp. “Investitia este privata si se ridica la 3 milioane de euro, constructia fiind finalizata in mai putin de 8 luni. Sala propriu-zisa are 1500 de mp cu o capacitate de pana la 1700 de persoane pentru evenimente de tip corporate si 1000 de persoane pentru evenimente private (nunti, botezuri, aniversari), putandu-se compartimenta in doua sau trei sali de la 500 pana la 250 de persoane fiecare. Spatiul multifunctional dispune si de un lobby elegant de 500 de mp”, a declarat domnul Valentin Barba, director general Alexander Events Hall.

Situata in Nordul Bucurestiului, pe Sos. Pipera-Tunari nr. 1, centrul de evenimente Alexander Events Hall prezinta si alte avantaje: parcarea pazita are o capacitate de pana la 600 de locuri, iar in ansamblu functioneaza si Alexander Hotel**** care, in functie de necesitate, poate fi utilizat pentru cazarea participantilor la evenimente. Sala dispune de o bucatarie complet utilata la cele mai inalte standarde, dotata cu echipamente furnizate de DAAS Horeca.

Seara a inceput cu prezentarea garzii de onoare a lui Alexandru Macedon si a continuat cu un spectacol culinar, show de lumini si culoare, muzica si moda. Gazda evenimentului a fost cantareata Julia Jianu si a reusit sa le mentina interesul sutelor de invitati intr-un show de exceptie pe durata a peste 5 ore.

La eveniment au participat oficialitati, politicieni, dar si oameni din show-biz-ul autohton. Au fost prezenti: Roxana Nemes si Radu Groza, Liviu Varciu si Pepe, Mircea N. Stoian, George Pavel, Andrei Leonte, Mihai si Sorin din trupa Akcent, Victor Piturca, Claudiu Saftoiu, Florentin Petre si modelul Playboy Margarita Peychinska, Oana si Viorel Lis, Daniel Onoriu, Mihai Mitoseru si Costin Marculescu, Marilena Chelaru, Laurette, promotorul Edi Irimia alaturi de luptatorii K1 Benny Adegbuyi si Ionut Pitbull Atodiresei, antrenorul de K1 Alin Panaite, Florentina Opris, Miodrag Belodedici, Goddess Andreea si Luis Lazarus, Minodora, Jean de la Craiova, Deea si Dinu Maxer, Anda June, Maria Dragomiroiu, Alex Jidveianu si multi alti invitati de seama.

Roxana Nemes a socat pe toata lumea cand si-a facut aparitia la eveniment calare pe calul lui Alexandru Macedon … bruneta. Frumoasa cantareata a recunoscut ca a folosit o peruca special pentru acest eveniment. Pepe a venit neinsotit, dar acest lucru nu l-a impiedicat sa se distreze cateva ore in compania prietenilor sai. Maria Dragomiroiu a incins atmosfera si a reusit un duet de zile mari alaturi de Julia Jianu si Roxana Nemes, cand au cantat impreuna piesa Simply the best.

Evenimentul s-a bucurat de concursul bucatarilor de renume din cadrul Alexander Events. Printre bucatarii care au reusit un show culinar de exceptie s-a numarat si Master-Chef-ul Horia Varlan.

La eveniment au cantat formatia de machedoni Sopatlu alaturi de ansamblul de dansuri Pilisteru, George Pavel (saxofonist de renume in Germania), fratele celebrului Marcel Pavel, Roxana Nemes care a cantat live-uri de exceptie alaturi de George Pavel si Mike Vlahopol, Egypto (noul proiect Deea Maxer, care a atras privirile tuturor din sala), castigatorul X-Factor Andrei Leonte, aplaudat frenetic de cei prezenti, Goddess Andreea, sub privirile atente ale justitiarului Luis Lazarus, Julia Jianu (cea care a si prezentat spectacolul), trupa Power Station si Claudiu Mirea, Maria Dragomiroriu si Alex Jidveianu. Voice-over-ul evenimentului a fost nimeni altul decat Geo Raetschi.

In cadrul evenimentului au fost si defilari de moda asigurate de Casa de Moda Ivory, Cosmina Englezian si Marsay, Daniela Stoica si Olga Atelier de Frumos. Make-up-ul evenimentului a fost Andreea Lazarescu. Evenimentul a inclus si o expozitie de pictura cu vanzare a actritei Marilena Chelaru.

Pentru buna desfasurare a evenimentului s-au reunit co-organizatori cu experienta si renume in industria de evenimente: Christian Raetscher Veranstaltungsmanagement, Radu Groza Events si Simona Chitac Media. Partenerii evenimentului au fost: Coca-Cola Hellenic, Alexandrion, DAAS HoReCa, DumDum, Laser Top Events, Casa Anke, Sungate Solarium Studio, Momentos, HS Audio, XCS Music, Cascada de Fructe (cascadadefructe.ro), Aqua Beauty Salon Otopeni, Casino Life & Business Magazine, For Rich Only, Sapte Seri, in PRogress Media si e-restaurant.ro.

“Se simtea o nevoie acuta a unei sali de capacitate mare pentru evenimente. Alexander Events Hall ofera toate avantajele unui spatiu multifunctional pentru spectacole de marca cu artisti nationali si internationali. Ca impresar, de nenumarate ori am fost pus in dificultate cand managerii artistilor din strainatate cereau anumite conditii pentru desfasurarea concertelor. Acum nu vor mai fi astfel de probleme, aici s-a rezolvat pana chiar si problema spatiilor de parcare. Mizam si pe un concept nou de show”, a declarat impresarul Radu Groza.