Categorii
Stiri

Duşmănia dintre Ştefan cel Mare şi Vlad Ţepeş

Personalităţi marcante ale Evului Mediu românesc, Vlad Ţepeş, domnul Ţării Românesti (1448, 1456-1462, 1476), şi Ştefan cel Mare, domnul Moldovei (1457-1504), au fost, totodată, principalii exponenţi ai luptei antiotomane din a doua jumătate a secolului al XV-lea.

Foarte interesant este, însă, cum au ajuns cei doi după o colaborare fructoasă să fie duşmani.

Debutul relatiilor moldo-muntene, în primăvara anului 1457, se producea sub auspicii deosebit de promitătoare, care păreau a anunta o viitoare colaborare fructuoasă între Vlad Țepeș și Ștefan cel Mare.

Temeiul lor îl constituia conform mai multor cronici contemporane, scrise la curtea lui Ștefan cel Mare la sfârsitul secolului al XV-lea sau în primii ani ai celui următor – Cronica moldo-germană, Letopisetul de la Putna Nr. I si Letopisetul de la Putna Nr. II – sprijinul militar oferit de Vlad Tepes lui Stefan cel Mare în actiunea sa de îndepărtare a lui Petru Aron si de ocupare a tronului Moldovei.

Stirile referitoare la sprijinul militar acordat de Vlad Țepeș lui Ștefan cel Mare, în primăvara anului 1457, au fost preluate apoi si de cronicarii moldoveni tardivi, din secolele XVII-XVIII, Grigore Ureche, Nicolae Costin sau Axinte Uricariul, precum si de cronicarul muntean Radu Popescu.

Concursul dat de Vlad Tepes lui Stefan cel Mare pentru îndepărtarea lui Petru Aron si ocuparea tronului Moldovei părea a aseza raporturile dintre cele două state românesti pe baze solide.

Foarte probabil însă, sprijinul militar acordat lui Ștefan i-a creat lui Vlad Țepeș un ascendent politic asupra omologului său de la Suceava, conturându-se astfel posibilitatea constituirii unui veritabil protectorat muntean asupra Moldovei si a domnului său pe care Ștefan nu a fost dispus să îl accepte.

În scurt timp, optiunile diferite de politică externă ale celor doi domni, nu numai că îi vor îndepărta unul de celălalt, ci îi vor aseza în tabere diferite, aflate în opozitie, fapt ce deschidea, totodată, si ostilitatea dintre ei.

Sursa: adevarul.ro