Categorii
Stiri

Falemi s-a apucat de kempo

Fan al marelui Bruce Lee, Falemi s-a apucat de kempo.

Fostul fotbalist al Stelei, Nana Falemi, a participat recent la primul său antrenament de kempo, sub atenta îndrumare a profesorului Amatto Zahria, președintele Federației Române de Kempo.

Deși s-a retras oficial din activitatea sportivă în 2009, ultima echipă pentru care a evouat fiind Gaz Metan Mediaș, Falemi nu a renunțat nici un moment la o pregătire fizică temeinică, exact ca a unui fotbalist din prima ligă.

Fostul fotbalist, care a evoluat și în naționala Camerunului, merge zilnic la sala de forță, aleargă pe stadion și mai nou vrea să introducă în pregătirea sa fizică și antrenamentele de kempo.

„Am fost onorat pentru faptul că am fost invitat să particip la un antrenamet de kempo. Îmi doream acest lucru demult pentru că de mic am fost atras de artele marțiale și de sporturile de contact. Ani întregi l-am admirat pe Bruce Lee și cred că în kempo se regăsesc și tehnici folosite de acest mare luptător. Știu că România stă excelent la kempo, avem multe trofee câștigate, mulți campioni mondiali și europeni. Trebuie să facem cunoscut acest lucru pentru că kempo este unul din puținele sporturi din România care se bucură de asemenea performanțe”, a declarat Nana Falemi, care așteaptă cu interes următorul său antrenament de kempo.

„Acest sport este foarte bun pentru pregătirea mentală și fizică a oricărui sportiv de performanță. Consider că se poate integra ușor în programul de pregătire, mai ales că un sportiv cu cât are o cultură mai mare poate să evolueze mai bine”, a mai explicat Nana Falemi, care în copilărie a practicat boxul.

Categorii
Stiri

Shakira MĂMICĂ

Cunoscuta cântăreață Shakira a confirmat miercuri, prin intermediul site-urilor de socializare Twitter și Facebook, faptul că va avea un copil, împreună cu nu mai puțin celebrul ei iubit, fotbalistul spaniol al echipei FC Barcelona, Gerard Pique.

Cântăreața care se consideră deosebit de fericită a postat, atât în limba engleză cât și în limba spaniolă, următoarea declarație:

„După cum unii dintre voi ştiţi, eu şi Gerard suntem foarte fericiţi pentru că aşteptăm primul nostru copil!

Am decis să dăm prioritate acestui moment unic din viaţa noastră şi să amânăm toate activităţile promoţionale ce erau programate în perioada următoare”