Categorii
Stiri

Șefi din poliție și procurori prinși la o petrecere ilegală

Șefi din poliție și procurori prinși la o petrecere ilegală alături de un carantinat, la Hanul lui Manuc, în Centrul Vechi.

Că Legea e respectată de cei mulți, dar nicidecum de cei care sunt puși să vegheze la aplicarea ei, știam, dar că nesimțirea merge chiar atăt de departe nu ne așteptam.

Polițiștii Sectorului 3 au descins, vineri seară, la un local cunoscut din centrul Capitalei, Hanul lui Manuc, unde avea loc o petrecere la care participau chiar șefi din Poliția Capitalei și procurori, potrivit Stiripesurse.ro.

”La data de 22.01.2021, polițiști din cadrul Poliției Sectorului 3 au desfășurat o acțiune care a vizat modalitatea practică de respectare a prevederilor legale ce reglementează prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2 la adresa din str. Franceza, nr. 62-64, sector 3 (Hanul lui Manuc).

Cu aceasta ocazie, în interiorul acestei societăți (spațiu închis) au fost depistate și identificate un număr de 27 de persoane.  Printre persoanele depistate și legitimate, la una dintre mese, se afla și cms.sef Gavriș Radu Emilian, Director General Adjunct  al Poliției Capitalei, care consuma bauturi alcoolice,  împreuna cu numiții Ioan Costel, Baran Florin, Solatan Alexandru și Popoiu Codruț (n.r.prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul București).

De asemenea, în aceeasi locatie a fost identificat și numitul Anton Mihai Florian, persoana cu privire la care s-a constatat faptul ca figurează cu alerta coronavirus, fiind carantinat , începând cu data de 16.01.2021 la adresa din mun. Călărași, str. Crizantemelor, nr. 7.

Avand în vedere neregulile constatate, societatea comerciala Distinct Operation SRL (restaurant Hanul lui Manuc) a fost sanctionata contraventional cu suma de 5000 lei.

Se continuă verificarile  pentru a se dispune măsuri de sancționare contravențională și fața de cele 27 persoane”, se arată în comunicatul transmis de Poliţia Capitalei, citat de Antena 3.

Adjunctul Poliţiei Capitalei, comisarul Radu Gavriş a declarat pentru B1 TV, că după serviciu a fost cu mai mulți colegi la o bere în Centrul Vechi, însă nu a încălcat legea, întâlnirea desfășurându-se pe terasă și nu în local.

Citește și știrile de AICI

Categorii
Stiri

Guvernul francez a anunțat instituirea stării de urgenţă

Guvernul francez a anunţat miercuri prin decret stare de urgenţă sanitară ce va fi instituită începând de sâmbătă, scrie Le Figaro, potrivit news.ro.

În Franţa, starea de urgenţă s-a încheiat la 10 iulie, iar începând din 16 octombrie, de la miezul nopţii, pe întreg teritoriul, este instituită din nou din cauza agravării epidemiei.

Emmanuel Macron se va adresa vineri seara într-un interviu televizat cu jurnalişti de la France 2 şi TF1, la ora 19.55. Şeful statului va vorbi şi depsre situaţia sanitară şi va anunţat restricţii, precum şi măsuri economice şi sociale, potrivit BFM TV.

12.993 de cazuri au fost depistate între luni şi marţi în Franţa, 117 persoane au murit de Covid (dintre care 84 în spital) şi rata testelor pozitive a ajuns la 12%.

În prezent, 8.949 de persoane sunt spitalizate şi 1.700 sunt la terapie intensivă.

Citește mai mult AICI