Categorii
Stiri

SUBIECTELE LA BAC 2013, discutate pe internet ÎNAINTE DE EXAMEN

Posibilă fraudă la Bacalaureat 2013. Din primele informaţii subiectele la BACALAUREAT 2013 ar fi fost postate pe Internet, înainte de examenul oficial la Liceul „Dimitrie Bolintineanu” din Capitală. Conducerea liceului a fost demisă pentru fraudă, iar inspectoratul şcolar a anunţat că o nouă comisie va fi numită în curând. Anunţul vine după ce Realitatea TV a anunţat Ministerul Educaţiei despre publicarea pe internet a subiectelor de la examen, înainte de începerea propriu-zisă a acestuia.

SCANDAL și la examenul de BACALAUREAT 2013.

Subiectele la BACALAUREAT au fost postate pe Internet, înainte de examen la liceul Dimitrie Bolintineanu din Capitală.

Zeci de profesori au fost duşi la audieri. Conducerea liceului a fost demisă pentru fraudă. Profesorii supraveghetori au fost înlocuiţi. Elevii au discutat pe Internet, pe un forum dedicat examenului de Bacalaureat, despre subiectele de la Limba şi Literatura Română, încă înainte ca acestea să se fi făcut publice oficial.

Discuţii pe un forum despre SUBIECTELE la BAC 2013 la ROMÂNĂ, înainte de examen

„Eu am aflat: tema şi viziunea despre lume aparţine simbolismului”, a scris o elevă pe acest forum. Ora de postare este 8.30-8.45. Este de fapt o discuţie despre ce a picat anul acesta la proba scrisă de Limba şi Literatura Română. „A picat text poetic de Tudor Arghezi sau Lucian Blaga”, a scris un alt elev, la ora 8.35. Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a anunţat că o nouă comisie va fi numită în curând.

„ISMB A DECIS SCHIMBAREA ÎNTREGII COMISII DE BACALAUREAT DIN CENTRUL DE EXAMEN LICEUL DIMITRIE BOLINTINEANU”, se anunţă într-un comunicat al instituţiei.

„Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a decis, luni, 1 iulie, ca urmare a percheziţiei realizate de o echipă a Poliţiei, la centrul de examen de Bacalaureat, din cadrul Liceului Dimitrie Bolintineanu, din sectorul 5, următoarele: schimbarea întregii comisii de Bacalaureat din centrul de examen, respectiv a tuturor celor cinci persoane, precum şi a celor 32 de profesori supraveghetori, eliberarea din funcţiile de conducere a directorului şi a directorului adjunct ai Liceului Dimitrie Bolintineanu”, se anunţă în comunicat. De asemenea, s-a decis eliberarea din funcţia de director, din cadrul şcolii gimnaziale Nr. 178 a persoanei care îndeplinea şi rolul de vicepreşedinte al Comisiei din Centrul de Examen „Dimitrie Bolintineanu. ISMB a anunţat că o nouă comisie va fi numită în curând, care va asigura toate condiţiile pentru ca absolvenţii de clasa a XII-asă poată susţine toate probele scrise.

CINE ARE ACCES LA SUBIECTE BAC 2013?

Directorul Şcolii Centrale din Capitală, Noricica Cojescu a explicat că secretarul Comisiei de Bacalaureat este singurul care primeşte parola de dezarhivare a subiectelor. „Multiplicarea subiectelor este monitorizată video. Nicio altă persoană din afară nu are acces la subiecte”, a declarat la REALITATEA TV, Cojescu.

RALUCA TURCAN: „Ministerul este prins pe picior greşit!”

Raluca Turcan, membru în Comisia de învăţământ Camera Deputaţilor a declarat la REALITATEA TV că „ministerul este prins pe picior greşit”. „Dacă ne furăm singuri căciula nu vom putea face performanţă, ne vom amăgi în continuare”, a spus Turcan.

„Relevanţa ar fi de imagine şi de statistici. Nu ne gândim la fondul problemei. Elevii nu sunt pregătiţi, profesorii nu sunt încurajaţi să performeze. Dacă aş fi ministru aş căuta unde s-a aflat într-adevăr problema. În anii anteriori a fost acordată o mare atenţie celulei de transmitere informatică”, a spus Turcan la REALITATEA TV.

BACALAUREAT 2013. Ce s-a întâmplat la Liceul Dimitrie Bolintineanu?

Florin Lixandru, preşedintele Comisiei de Bacalaureat a declarat la REALITATEA TV că discuţiile de pe forum nu au legătură cu ceea ce s-a întâmplat la Liceul Dimitrie Bolintineanu. „A fost demarată o anchetă la Liceul Dimitrie Bolintineanu. Nouă ne-a fost prezentat doar mandatul de percheziţie. Elevii nu au fost afectaţi”, a spus Lixandru pentru REALITATEA TV.

Sursa: realitate.net

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *