POVESTEA GUSTULUI Cu avocatul Liviu Poenaru

L-AM GĂSIT PE MAESTRUL POENARU ÎN BUCĂTĂRIA LARGĂ, CU MASA PLINĂ DE O COLECŢIE MULTICOLORĂ DE BORCANE ŞI BORCĂNELE, MINUNAT GARNISITE.

MIROSEA AMESTECAT, A DULCE-ACRIŞOR ŞI O AMINTIRE DE ARDEI IUTE.

Ei, ai mâncat pasta de ardei, cum stai cu coronarienele, a fost minunată, aşa-i?! mă mitraliază cu o rafală de întrebări despre cum mi-a mers la inimă „untul“ său de ardei iute. Ei, dacă ţi-a plăcut, ia loc, pentru că e cu „va urma“!

Mă gândeam eu că se leagă, pentru că tocmai descoperisem sursa adierii înţepătoare de „capsicină“: un borcan mărişor cu pasta dinamică a maestrului.

MUŞTARUL CU PASTĂ DE ARDEI IUŢI ŞI CU ULEI DE MĂSLINE

Ştii ce fac eu aici? mă întreabă, turnând conţinutul unui borcan de plastic, într-o oală cu apă aburindă, cu un răpăit scurt.

Un muştar ce bate la fund Dijon-ul, mă-nţelegi? Îl înţeleg, pentru că-l cred în stare. Eu prepar muştarul ăsta în două variante. Prima este, hai să-i spunem, muştarul extrafin. Cumpăr, fie praf de muştar de la chinezi mă rog, de la americani, cum l-am cumpărat eu, dar tot chinezesc este -, fie boabe de muştar, tot de la ei, pe care le bag puţin la cuptor, apoi le dau printr-o râşniţă fină de cafea, şi fac o pudră de muştar mult mai „subţire“ decât aia de gata, a lor. Amestec apoi praful de muştar cu puţin oţet de afine obţinut din vinul (sau siropul) acestui minunat fruct, evident produs de subsemnatul şi uitat vreo câteva zile lângă frigider (se oţeţeşte imediat) -, doar cât să-i dea o tentă, cu mierea aferentă ţi-am spus că marii bucătari folosesc miere în toate compoziţiile şi un ulei de măsline, cel mai bun fiind ăla mai puţin aromat, ca să nu capete gust anume.

JUMĂTĂŢI DE MĂSURĂ

Atunci când am, folosesc ulei de porumb sau de rapiţă, astea fiind aproape lipsite de un gust specific. Pe de altă parte, uleiurile de măsline, virgine sau mai trecute prin viaţă, fiind foarte vâscoase, sunt amestecate, din capul locului, cu diverse alte uleiuri, mai ales cu cel de porumb. Dacă vrei să vezi ce ulei de măsline consumi, ţine-l puţin la congelator! Partea care se îngălbeneşte, e porumb. E totul galben, ai numai porumb; e jumătate, atunci ai tras un loz câştigător… râde Liviu Poenaru, ştrengăreşte, ştiindu-mă mare consumator de ulei de măsline, cât se poate de virgin. Ştii, zice întorcându-se către mine în timp ce-şi ştergea mâinile, gospodăreşte, pe şorţul impecabil, povestea asta cu uleiul de măsline îmi aduce aminte de un banc cu Itzic şi Ştrul. Cel din urmă se întâlneşte cu cel dintâi, care devenise foarte bogat. „Ce-ai făcut măi, Itzic, de eşti tu aşa de bogat, măi?“, „Am dezvoltat o afacere cu salam de pui, foarte ieftin“, zice Itzic. „Bine măi, dar puii sunt foarte scumpi“, se nedumereşte Ştrul… „iar dacă tu vinzi ieftin înseamnă că mai pui ceva, acolo, nu?“, „Sincer, mai pun şi puţină carne de cal“, mărturiseşte Itzic; „Ei puţină, măi… Ce, mă iei de fraier, cam câtă?“ insistă iar Ştrul, „Cam jumătate.“ „Ei aşa, da!“, se luminează Ştrul, „Şi care e reţeta?“, „Păi… un cal şi-un pui, un cal şi-un pui…“, încheie maestrul apoteotic, şi izbucneşte într-un râs tumultuos. Toarnă o grapă veche într-un ţoi, aşezat lângă o-mperechere de felii subţiri de diverse mezeluri pentru „de dimineaţă“ -, cu care mă îmbie, îşi alege alte borcănele cu mirodenii-minune şi se-ntoarce la treabă.

Varianta numărul doi este cea în care „liantul“ este chiar pasta de ardei despre care ţi-am vorbit rândul trecut. O amestec cu uleiul de măsline, cu mierea, cu puţin oţet de afine. Apoi condimentele, aceleaşi pe care le pun şi în prima variantă: praf de oregano, ghimbir, cimbru, busuioc, în cantităţi rezonabile. Îţi dai seama că totul e o aventură. Nu pot potrivi acelaşi gust de două ori. Ei bine, după ce sosul este gata, pun boabele de muştar la fiert, maxim două minute ele îşi trag apă suficientă şi, adăugate în amestec astfel îmbăiate, devin uşor crocante. E absolut perfect.

Zâmbeşte mulţumit şi iese din bucătărie făcându-mi un semn de genul „A, şi să nu uit domnule…“.

USTUROI ÎN OŢET DE AFINE

Era să uit, domnule, spune simplu când revine. M-ai întrebat cum de n-au gust de usturoi, aceşti imenşi căţei de usturoi. Uite, tocmai am preparat două borcane, şi am să-mi rup de la inimă şi te voi împroprietării cu unul. Este complet altceva decât ai mâncat vreodată. Reţeta e genial de simplă: miere, oţet de afine, mirodenii şi… n-ai să crezi, usturoi. Le laşi o lună-două, în liniştea lor, şi apoi le mănânci ca pe bomboane… Zâmbeşte din nou, şi mi-l întinde ca pe un adevărat trofeu. Îl merit?!

Popa PopaS – Un popas de… umorul artei, în viaţa maestrului

UN ARTIST CU TALENT FABULOS, CARICATURISTUL ŞTEFAN POPA POPA’S A FĂCUT ÎNCONJURUL LUMII, LA PAS, CU ARTA SA ÎN „VALIZĂ“. O LUME ÎNTREAGĂ ÎL CUNOAŞTE ŞI APRECIAZĂ. DIN PĂCATE, DAR CA DE OBICEI, DOAR ROMÂNIA NU-ŞI RECUNOAŞTE VALORILE.

CUM STAŢI, DOMNULE ŞTEFAN POPA POPA’S, AŢI ABSOLVIT „FACULTATEA DE CARICATURĂ“, PENTRU A PUTEA ACCEDE ÎN UNIUNEA ARTIŞTILOR PLASTICI DIN ROMÂNIA?

Sunt membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România de 10 ani, în Bucureşti, şi de aceea cei din Timişoara, din Uniune, nu vor să mă recunoască ca membru de drept, ei visându-se în altă Uniune a Artiştilor Plastici şi negând un fapt real caricatura este artă majoră, iar cei mai mari artişti ai lumii au practicat-o: Leonardo da Vinci, Rubens, Rembrandt, Salvador Dali, Picasso etc. Au afirmat, la un moment dat că, dacă Van Gogh ar fi făcut cerere de intrare în Filiala UAP Timişoara, ar fi respins-o, ceea ce mă îndreptăţeşte să cred că am de-a face cu un individ sau mai mulţi care-s foarte ataşaţi unor boli psihiatrice, scutindu-mă de orice explicaţie.

MI SE PARE ABSURD CA TOCMAI TIMIŞOARA, ORAŞUL „REVOLUŢIEI SUBLIME“, SĂ AIBĂ PARTE DE DIRIGUITORI ÎN ALE ARTEI, ATÂT DE ÎNŢEPENIŢI ÎN CONVENŢII. CARE ESTE, DE FAPT, ADEVĂRATUL MOTIV AL ACESTEI NEGĂRI A EVIDENŢELOR?

Cred că adevăratul motiv este invidia artistică.

MAI TRĂIEŞTE, ÎNTR-O ATARE ROMÂNIE, BUNUL SIMŢ… AL UMORULUI, AL ARTEI, ÎN GENERAL, SAU S-A DEFECTAT CEVA ÎN GENETICA ANCESTRALĂ A UNUI NEAM SALVAT PRIN „HAZUL DE NECAZ“?

Întotdeauna românii s-au salvat pentru că au făcut haz de necaz, de aceea susţin majoritatea saloanelor de umor din lume.

CÂŢI OAMENI AŢI DEZBRĂCAT, MAESTRE, DE MUTRELE SERIOASE, DE DUMINICĂ, ŞI I-AŢI LĂSAT ÎN FAŢA GOALĂ, CEA DE ZI CU ZI?

Un critic francez a spus că dacă ar pune cap la cap toate caricaturile făcute de mine, ar înconjura Pământul la Ecuator, de câteva ori.

CUM DEFINIŢI TALENTUL CA PE O DUMNEZEIRE, CA PE O STARE DE SPIRIT SAU CA PE UNA MATERIALĂ?

Talentul este harul Domnului.

CE FAPT/SENTIMENT V-A FĂCUT SĂ ALERGAŢI, ATUNCI, PRIMA OARĂ, CĂTRE UN CREION/CĂRBUNE/TOC PENTRU A „DEMASCA“ UN CHIP DE OM?

Chipul uman trebuie mai întâi citit, înţeles şi apoi desenat. Acest lucru se poate realiza uşor întrând în sufletul omului, prin ochi (oglinda sufletului uman).

ÎNTRUCÂT AŢI TERMINAT POLITEHNICA, NU MI SE PARE O BLASFEMIE SĂ VĂ ÎNTREB DACĂ MAI ŢINEŢI NUMĂRUL CARICATURILOR PE CARE LE-AŢI ZĂMISLIT CÂŢI SUVERANI, CÂŢI ŞEFI DE STAT, CÂŢI PRIM-MINIŞTRI, CÂŢI OAMENI SIMPLI?

Am avut în faţa mea cam toţi oamenii puternici ai planetei, pe care i-am desenat, mulţumindu-i pe deplin, lucru atestat de scrisorile de mulţumire primite.

ÎN CONSECINŢĂ, ÎN CÂT AMAR DE ZILE ŞI NOPŢI AŢI FĂCUT LUMEA, DUPĂ CHIPUL ŞI ASEMĂNAREA CU EA ÎNSĂŞI?

Lumea lui Popa’S se clădeşte în fiecare zi.

ŞI TOTUŞI, CÂTE ŞCOLI DE ARTĂ AŢI ABSOLVIT, ÎN ÎNTREAGA LUME, DE NU LE MAI AJUNGE ABSOLVENŢILOR DE ARTE PLASTICE DIN ROMÂNIA?

Am predat caricatura la cele mai importante şcoli de artă plastică din lume, constatând cu dezamăgire lipsa secţiei de caricatură din toate şcolile româneşti.

CÂT DE BINE V-A PLASAT ACEST TALENT INEPUIZABIL, DIN PUNCT DE VEDERE SOCIAL? POATE CĂ ŞI ACEST LOC NAŞTE INVIDII…

Este greu ca artist să digeri multiplele succese ale altora. Din păcate, Dumnezeu dă la unii mai mult iar la alţii mai puţin.

ÎN CE STADIU SE AFLĂ PROIECTUL DUMNEAVOASTRĂ MAI VECHI, ACELA DE A REALIZA, LA TIMIŞOARA, MUZEUL CARICATURII ROMÂNEŞTI?

Primăria din Timişoara concesionează sau oferă spaţii benzină riilor, birturilor în centrul oraşului, refuzând un spaţiu pentru Muzeul Caricaturii Româneşti.

V-AŢI GÂNDIT VREODATĂ SĂ LE LUAŢI VIP-URILOR BANI, „PE FAŢĂ“, CA SĂ-I FOLOSIŢI ÎN SCOPURI CARITABILE, DE EXEMPLU PENTRU CA ŞI ALŢI COPII DE MARE TALENT, AŞA CUM ERA ŞTEFAN POPA LA 5 ANI, SĂ CAPETE MIJLOACE ŞI POSIBILITĂŢI DE EXPRIMARE?

Există un mecanism practicat de Popa’S care rămâne un secret, având un efect definitoriu de mare complexitate.

CARE ESTE URMĂTORUL GÂND AL DUMNEAVOASTRĂ?

Aştept cu nerăbdare momentul decernării înaltei distincţii papale: Palme d’Oro, unică distincţie conferită unui român.

Poveste de pe Broadway

Directorul Teatrului Metropolis, George Ivaşcu, vă invită să-i fiţi interlocutori într-un dialog despre rostul artei.

Continuând povestea de pe Broadway, trebuie să vă mai spun că acolo s-au strâns câţiva băieţi foarte deştepţi, nu ştim de ce naţionalitate, care au cumpărat nişte săli în buricul New York-ului toate se află în proximitatea Times Square, punctul zero al NY.

Unul are, să spunem, cinci săli, altul opt, altul zece, mă rog, nu are importanţă. Fiind nişte băieţi cu bani, îşi permit să aibă şi un board format din nişte minţi brici care ştiu perfect cum să aleagă subiectele care se vor vinde. Apoi este căutată, cu infinită insistenţă, distribuţia ideală, printr-o agenţie de impresariere, de casting, excelentă. Avem de-a face, în esenţă, cu acelaşi concept, al teatrului de proiect ca şi aici, la noi, la Metropolis.

Spre deosebire de ei, singura noastră soluţie este ca, deocamdată, municipalitatea, având sala să finanţeze şi proiectul, iar acesta să fie un proiect de succes, care să aducă banii înapoi.

TEATRUL DE PROIECT, O INVESTIŢIE CARE MERITĂ

Este a doua oară când mi se confirmă teatrul de proiect este o investiţie care merită făcută, iar banii ţi-i vei scoate într-un timp, nu foarte lung. Hai să spunem că americanul a băgat două milioane de dolari în producţie; pot fi şi trei. Ei bine, la o capacitate de 1500 de locuri cât are o sală -, la minim 150 de dolari biletul… hai 200, se încasează 300.000 de dolari pe seară, înmulţit cu 300 de zile fac fix 90.000.000 de dolari pe an. Ei bine, de câte ori şi-au scos investiţia?! Hai să mai înmulţim, de amorul artei, şi cu 12 ani de când se joacă Rent, spectacolul despre care v-am vorbit, şi vom ajunge la o sumă incredibilă.

Aceşti oameni sunt marketeri extraordinari. Au contracte, să spunem, cu Hilton. Cel care îşi cumpără bilet este cazat la Hilton, mănâncă la Hilton, mai merge la un cazino… Cât m-ar costa pe mine, să vin de la Alba Iulia să-l văd, de exemplu pe maestrul Beligan?! Cu trenul, cu avionul, cu microbuzul, cu limuzina, cu ceva, orice. Vorbesc cu unul, fac un contract cu altul, un barter. Creez astfel, un sistem comercial coerent din care toată lumea câştigă. La New York şi Hiltonul participă, evident la această afacere, îşi ia şi el bani, şi ajută şi arta.

Poţi oferi aşadar, într-un pachet de week end, această opţiune. Îl aduci pe om în Bucureşti, la restaurantul cutare, unde meniul, în loc de o sută, îl va costa cincizeci de lei, îl aduci cu limuzina hotelului la teatru, iar biletul la spectacol, cu atâtea discounturi, aproape că devine gratuit. Acest om poate veni să vadă un mare spectacol sau un mare actor. Mai simplu nu există.

Eu sunt convins că este perfect posibil. Iată sportul, reuşeşte acest lucru. De ce nu şi arta?! Concret, zilele trecute mam trezit cu o doamnă din Sinaia, cu o clasă de elevi. Mi-a telefonat că vrea să vină cu autocarul la un spectacol. Şi au venit 75 de tineri.

BUSINESS-UL DE ARTĂ PE SISTEM BROADWAY

Deci oamenii îşi doresc, dar trebuie să activeze cineva un mecanism, pe care noi nici nu trebuie să-l inventăm. El există, şi poate funcţiona după model Broadway. Cine nu crede poate verifica, iar dacă nu are bani de America poate da o fugă până la Viena unde lucrurile funcţionează la fel de bine pe acelaşi sistem.

Sau la Paris. Eu spun că se poate implementa acest sistem, cu condiţia ca marile corporaţii sau, mă rog, oamenii cu influenţă care vor să facă un business aristocratic, să se gândească dacă n-ar fi frumos să facă şi un business cultural. Acesta îţi aduce două beneficii: banii pe care, după cum aţi văzut, îi recuperezi cu asupra de măsură, dacă faci un marketing profesionist şi, în al doilea rând, prestigiu. Dacă vom învăţa să facem bani cu prestigiu, cu onoare, s-ar putea să ne normalizăm. Ca şi americanii, care au învăţat să facă din artă teatru, film etc un business excelent. Până la urmă, totul este o chestiune de curaj… Ca la bursă. Trebuie doar este să începi.

Domaine des Hauts de Loire Istorie şi artă pe Valea Loirei

UN LOC SPECIAL ŞI UN PUNCT INEDIT DE PORNIRE PENTRU DESCOPERIREA PODGORIILOR DE PE VALEA LOIREI, DOMAINE DES HAUTS DE LOIRE ESTE SITUAT ÎNTRE LOCAŢIILE ISTORICE BLOIS ŞI AMBOISE, PE DRUMUL VINURILOR, ÎN LOIR-ET-CHER.

Mai degrabă una luxoasă decât una feudală, şi mai degrabă pitorescă decât protectoare. Istoria sa începe în 1860, atunci când celebrul editor Panckuocke a construit un conac de vânătoare într-o zonă verde, retrasă. Astăzi, celebrul conac Panckoucke este un prestigios hotel de lux şi membru al Grupului Relais & Chateau.

Castelul are 25 de camere şi 11 apartamente elegante, cu un aer de „vechi“, dar şi cu băi moderne, mari, toalete separate, telefoane cu apelare directă, televizoare, seifuri şi minibaruri, ca şi instalaţii de aer condiţionat. Acestea se află fie în castelul acoperit de iederă, clădire construită în secolul al XIX-lea, fie în clădirile adiacente, acestea din urmă fiind mai mari şi toate decorate în stil country francez cu şemineuri deschise, antichităţi, bârne aparente dar cărora nu le lipsesc, tuşele contemporane, precum televizoare cu ecran plat, sau băi cu faianţă şi gresie moderne. Camerele şi apartamentele dau către parc şi către apă, ceea ce oferă senzaţia de visare, relaxare şi calm.

Camerele din clădirile adiacente au un mix de mobilier vechi şi modern, care se armonizează perfect cu zidurile din cărămidă aparentă şi cu tavanele unghiulare.

GAZDE ŞI PRIETENI

Încântătoarele gazde, familia Marie Noelle şi Pierre Alain Bonnigal, vor fi cu siguranţă printre prietenii dumneavoastră şi veţi adora desigur compania lor. Deşi decorurile sunt dintre cele mai tradiţionale, la fel ca şi obiectele de mobilier, standardele relaxate şi abordarea familiară a gazdelor şi a întregului staff menţin o atmosferă informală. Zâmbetul nu lipseşte niciodată, la fel cum nu lipsesc nici atmosfera elegantă şi romantică, florile sau lumânările aprinse.

Hotelul oferă oaspeţilor săi şi unul dintre cele mai bune restaurante din zonă, listate în Guide Rouge. Condus de celebrul bucătar Remy Giraud, restaurantul oferă produse de bucătărie tradiţională franţuzească, cu o influenţă internaţională relativ modestă, dar şi o gamă amplă de vinuri regionale. Restaurantul, cea mai frumoasă parte a hotelului, este celebru pentru stilul şi calitatea sa, incinta fiind înnobilată de un vechi şemineu din piatră, bârne grele, parchet acoperit cu covoare persane dintre cele mai scumpe, perdele şi draperii aurii. Restaurantul se deschide către o terasă cu vedere la lacul cu lebede, către copacii înalţi şi către câmpia dimprejur.

Hotelul este înconjurat de 180 de acri de zonă verde, cu terenuri de tenis, piscină exterioară, cărări împădurite şi un eleşteu cu lebede. Pasionaţii pot alege plimbări cu balonul cu aer cald sau tururi de elicopter deasupra Văii Loirei şi castelelor sale. Excursiile şi vizitele care se pot face pornind de la Domaine des Hauts de Loire, includ toate castelele istorice de pe Valea Loirei, o incursiune specială în arhitectura, istoria şi arta acestor locuri.

CIPRU – Rafinata Afrodita

CIPRU ESTE INSULA AFRODITEI. SUBIECTUL MULTORA DINTRE SCULPTURILE EPOCII, FEMEIA CĂREIA ROMANII I-AU SPUS VENUS ŞI PE CARE AU TRANSFORMAT-O ÎNTR-UN SINONIM PENTRU TOT CE ÎNSEAMNĂ EROTISM ŞI SENZUALITATE, NU S-A NĂSCUT PE ACEASTĂ INSULĂ MEDITERANEANĂ, CI MAI DEGRABĂ NAŞTEREA SA A CREAT INSULA.

Potrivit mitologiei, povestea unei naşteri divine este şi povestea naşterii insulei Cipru. Cronos, zeul ce şi-a ucis pe rând părintele şi apoi copiii, s-a luptat cu tatăl său, Uranus, pentru a câştiga supremaţia asupra tuturor zeilor.

Şi Cronos a învins atunci când i-a smuls lui Uranus organele genitale şi le-a aruncat din ceruri în mare, provocând un val imens de spumă, din care a răsărit frumoasa Afrodita. Când spuma s-a depus, a format o insulă, locul cunoscut astăzi drept Cipru.

PELERINAJ LA TEMPLUL AFRODITEI

Am sosit în Cipru după-amiaza târziu, dar lumina nu este o problemă atunci când vizitezi astfel de locuri, debordând de senzualitate: aer cu miros de iasomie, valuri jucăuşe peste marea de smarald, pasteluri şi tonurile de roşu violet ale amurgului.

Aveam destule locuri de văzut în Cipru, dar am ales să mă opresc în Paphos, graţie Afroditei. În acest punct sud-vestic al insulei, care, potrivit legendei, ar fi locul său de naştere, anticii au construit monumente minunate în cinstea zeiţei şi cele mai impozante temple în care să o poată venera. Se spune, de altfel, că aici vin să se roage cei care au un cult pentru Afrodita fiind atestat documentar că întreaga antichitate (egipteni, greci, romani) venea în pelerinaj aici.

Pelerinajul meu a început la 15 km est de modernul oraş Paphos, chiar de pe plaja marcată în blocuri de marmură erodată.

Din fericire, locul este total lipsit de artefacte sau instalaţii turistice, cu excepţia unui magazin de suveniruri, a unui snack-bar şi a unei parcări uriaşe. Este aproape de înserat, şi lumina amurgului mă îndrumă către Palaepaphos (Paphos-ul Vechi), aflat la o distanţă oarecum mică de mers cu maşina de la plajă. Aici, găsesc o cetate antică în ruine, dominată de Sanctuarul Afroditei. Doar câteva dintre coloanele templului şi din ziduri mai sunt încă în picioare pentru a evoca splendoarea oraşului vechi.

Oraşul original, care exista odinioară în zona Sanctuarului Afroditei, a fost mutat la câţiva km către vest, pentru a crea „Noul“ Paphos, în urmă cu 2000 de ani.

LA BĂILE AFRODITEI

După o noapte de somn la Hotelul Alexandru cel Mare, sunt gata pentru o nouă întâlnire cu Afrodita. Mă îndrept, aşadar, către nord, spre Polis-ul de pe coastă. Un oraş plăcut, dar a cărui principală atracţie turistică este zona vecină, a portului Lakki, poarta către Băile Afroditei. Băile nu sunt extraordinare ca sit, şi în mod cert nu se potrivesc grandorii Sanctuarului Afroditei din Palaepahos, însă acesta este locul unde Afrodita şi frumosul său iubit, Adonis, îşi împărtăşeau dragostea.

Cele câteva zile pe care le mai petrec în Paphos se împart între zona turistică şi ruinele de 2000 de ani ale Napaphos (Noul Paphos). Aici, o vastă colecţie de temple ale zeilor din Olimp, printre care desigur şi Afrodita, se află într-o stare relativ bună, încă decorate cu mozaicuri tradiţionale. Şi, bineînţeles, nu ratez Mormintele Regilor, acum complet excavate, cu mausoleele subterane ale acestora.

NICOSIA CEA PLINĂ DE FREAMĂT

Reuşesc în cele din urmă să mă smulg din Paphos, şi mă îndrept către Nicosia, capitala naţională, cunoscută în părţile locului ca Lefkosia. Pe drum, mă opresc la Lefkara, un mic sătuc dedicat artei broderiei, un loc unde cele mai frumoase modele geometrice au fost brodate pe cele mai fine materiale, timp de secole întregi.

Capitala Nicosia este un oraş plin de freamăt, cu o viaţă socială vibrantă şi cu un muzeu magnific, în care am putut găsi nu una, ci două Afrodite: o sculptură a lui Venus din Milo, din timpurile romane, şi un cap din marmură, splendid, cu ochi migdalaţi şi un zâmbet enigmatic săpat în piatră de greci, cu 2000 de ani înainte ca Mona Lisa să apară.

Silvio Berlusconi

CU O AVERE DE 6,5 MILIARDE DE DOLARI, POTRIVIT EDIŢIEI DIN 2009 A CELEBRULUI TOP FORBES, LA VÂRSTA DE 72 DE ANI, SILVIO BERLUSCONI ESTE UNUL DINTRE CEI MAI BOGAŢ I OAMENI DIN LUME, SITUAT ÎN FRUNTEA TOPULUI BOGAŢILOR ITALIEI ŞI CU SIGURANŢĂ PRINTRE CELE MAI INFLUENTE PERSONALITĂŢI DIN LUME.

Deşi din punct de vedere al bunăstării financiare, magnatul italian nu se situează decât pe locul 70 între bogătaşii lumii, dacă stilul de viaţă, efervescenţa şi controversa ar fi măsurate în acelaşi fel ca averea, Berlusconi ar fi clasat foarte aproape de vârful listei.

AFACERIST DE MIC

Născut pe 29 septembrie 1936 la Milano, Silvio Berlusconi a dat dovadă de spirit de afacerist încă de mic, atunci când uza de şarmul propriu pentru a vinde orice, de la aspiratoare până la referate, iar mai târziu a devenit animator în cluburi de noapte şi pe vase de croazieră. În 1961 a absolvit Facultatea de Drept, şi cu bani împrumutaţi de la bancă şi-a deschis prima sa afacere, compania de construcţ ii Edilnord, cu care a ridicat Milano 2, un ansamblu de

4000 de apartamente în apropiere de Milano. Pentru acestea a creat, 10 ani mai târziu, o televiziune prin cablu, Telemilano, care avea să devină cel mai mare imperiu media din Italia, celebrul astăzi Mediaset. Drumul său politic a început în 1993, odată cu înfiinţarea propriului partid, Forza Italia. În 1994 a venit primul său mandat ca premier, deşi numai pentru şapte luni. În 2001 a preluat din nou frâiele puterii până în 2006, şi apoi din 2008 până în prezent.

BĂNUIT DE LEGĂTURI CU MAFIA

Imperiul financiar al magnatului Berlusconi conţine afaceri în domeniul mass-media, în domeniul publicitar, în asigurări, bănci, alimentaţie, construcţii şi imobiliare. În plus, Berlusconi este şi proprietarul celebrului club de fotbal italian, A.C. Milan. Implicarea sa în majoritatea sectoarelor vieţii din Italia a fost cea care l-a menţinut în atenţia opiniei publice, cea care i-a adus un număr considerabil de contestatari şi chiar de duşmani, şi cea care a iscat atâtea controverse în jurul său. Poate cele mai controversate aspecte ale vieţii lui Berlusconi sunt cele legate de problemele sale legale. Premierului italian i s-au intentat cel puţin şase procese pentru diverse acuzaţii, de la fraudă, falsificarea registrelor contabile, până la tentativă de mituire. În unele cauze a fost achitat, în altele a fost condamnat dar niciodată definitiv, din cauza unor jocuri de culise dintre cele mai inedite. Pe de altă parte, Berlusconi a reuşit întotdeauna să aibă de partea sa unii dintre cei mai buni avocaţi, unul dintre aceştia fiind şi actualul preşedinte francez Nicolas Sarkozy.

De asemenea, nu puţine au fost şi suspiciunile legate de eventuale conexiuni cu Mafia, deşi Berlusconi a negat orice fel de asociere cu organizaţia. Cu toate acestea, în 1996, un important informator a declarat că Berlusconi a fost în contact direct cu capul Mafiei siciliene, Salvatore Riina în anii ‘80 şi ‘90, plătind anual sume importante către organizaţie. Eventualele legături cu Mafia, dacă acestea au existat sau există, nu au fost niciodată probate, iar premierul italian a ieşit cu faţa curată şi din aceste scandaluri.

UN BĂRBAT FĂRĂ VÂRSTĂ

Despre noul său mandat de premier, Berlusconi spune că pentru el „a guverna înseamnă a duce o cruce, dar dreapta a decis că deocamdată nu există nimeni care să-mi poată lua poziţia. Ei mă consideră de neînlocuit“. „Nu trebuie să fiu la putere, pentru a avea putere. Am case în toată lumea, iahturi fantastice… avioane minunate, o soţie frumoasă, o familie frumoasă… eu fac un sacrificiu“, mai spune Silvio Berlusconi. Într-adevăr, prim ministrul italian şi-a cumpărat de curând o vilă cu 30 de camere, în stil neo-clasic, lângă lacul Maggiore şi a dublat dimensiunile vilei sale de lângă Milano, Villa San Martino. În plus, pe mâna sa tronează cel mai scump ceas din lume potrivit unui sondaj la nivel mondial un Vacheron Constantin în valoare de 350.000 de euro. Berlusconi a fost căsătorit de două ori şi are cinci copii, doi dintre aceştia cu prima sa soţie, Carla Elvira Dall’Oglio, şi trei cu cea de-a doua, Veronica Lario. Deşi are 72 de ani, Berlusconi este încă un bărbat cu magnetism la femei, graţie şi operaţiilor estetice sau transplantului de păr, despre care nu se fereşte să vorbească.

Ally Hilfiger – Artista moştenitoare a imperiului Tommy Hilfiger

ALLY HILFIGER, PE NUMELE SĂU REAL ALEXANDRIA CAROLINE HILFIGER, S-A NĂSCUT PE 26 FEBRUARIE 1985, LA NEW YORK CITY, FIIND FIICA CELEBRULUI DESIGNER AMERICAN TOMMY HILFIGER.

Copilăria sa a fost împărţită între Greenwich, Connecticut unde a mers la Convent of the Sacred Heart -, şi Manhattan, unde a urmat Professional Children’s School. În perioada şcolii, Ally simţea că spre deosebire de colegii ei, care nu erau buni decât întrun singur domeniu, ea excela în mai multe zone, în general legate de creativitate. Ceea ce, de altfel, avea să dovedească odată ajunsă la vârsta maturităţii.

LA 13 ANI, ÎN SHOW-BIZZ

Debutul său în show-bizz a avut loc la vârsta de 13 ani, când a jucat pe Broadway, în Abby’s Song, iar mai târziu, la vârsta de 17 ani, Ally a produs o peliculă despre cel de-al Doilea Război Mondi al, „Proud“. Dar faima şi celebritatea sa, ca de altfel şi un nou statut, altul decât cel de fiica tatălui său, aveau să vină în 2003, odată cu reality show-ul „Rich Girls“, în care a jucat alături de prietena sa cea mai bună de la acel moment, Jaime Gleicher.

Reality show-ul, difuzat de postul de muzică MTV, avea titlul original „Doar pentru că sunt bogată, nu înseamnă că nu am şi eu probleme“, fiind centrat pe viaţa lui Ally şi a lui Jaime Gleicher, aflate la vârsta crizelor existenţiale. Show-ul despre viaţa lui Ally Hilfiger a fost, de fapt, premergătorul unor reality show-uri gen „The Simple Life“, cu Paris Hilton. Deşi filmul a fost un succes, făcând ratinguri uriaşe, nu a fost difuzat decât timp de un sezon, din pricina repulsiei lui Ally pentru film, care realizase între timp că pelicula o face să se simtă izolată şi complet singură.

Tot din perioada acestui reality show datează şi o imagine a lui Ally, care nu i-a fost extrem de favorabilă şi care avea să o urmărească mult timp. După show, Ally s-a internat într-un centru de reabilitare, acesta fiind de altfel şi momentul în care prietenia sa cu Jaime Gleicher a luat sfârşit.

PICTURA LUI „8“

De la momentul acela, viaţa lui Ally s-a schimbat, iar fiica celebrului designer a evoluat spiritual, devenind extrem de pasionată de pictură. Mai mult, pasiunea pentru cifra sa norocoasă, 8, a condus chiar la deschiderea unei expoziţii personale, în care diverse lucrări prezentau abordări diferite ale cifrei norocoase a moştenitoarei lui Hilfiger. „Aş vrea să îmi pot expune toate manifestă rile de creativitate. Eu produc filme, pictez, şi mi-am ajutat tatăl în ceea ce priveşte designul vestimentar încă de când aveam 11 ani“ spunea ea.

ENERGII VINDECĂTOARE

Parte a „noii generaţii de oameni creativi“, Ally Hilfiger spunea, nu cu mult timp în urmă, că este „multitalentată“ şi că deţine o varietate întreagă de mijloace de exprimare artistică. Celebra fiică a designerului Tommy Hilfiger iubeşte moda, actoria, arta şi uneori chiar încearcă să le combine în maniere inovatoare în cadrul unor expoziţii multimedia, de care de altfel este extrem de mândră. Însă, o nouă pasiune a tinerei artiste este aceea de a vindeca oamenii cu probleme de sănătate.

„Dacă nu am putut face actorie, dacă nu am putut picta sau nu au am putut face design vestimentar, aş vrea cu adevărat să devin vindecătoare“, spunea Ally Hilfiger, detaliind că se referea la o vindecare holistică, prin intermediul câmpurilor energetice. Ea spune că a început deja să vindece oameni, că o face între proiectele sale artistice, dar adaugă ea „mi-ar plăcea să am o diplomă şi chiar să am o profesie din a vindeca oameni“.

FASHION, O NOUĂ LINIE

Anul acesta a prins-o pe Ally lucrând alături de tatăl său la show-ul acestuia de prezentare a colecţiei Toamna 2009, un eveniment ce a avut loc în data de 19 februarie. Însă, spre deosebire de anii trecuţi, când tânăra şi-a pus amprenta şi pe colecţie, anul acesta a avut mai degrabă sarcini organizatorice şi mult mai puţin glamour. Cu toate acestea, cariera sa în fashion este abia la început, iar Ally lucrează la portofoliul său. „Ştiu câtă muncă înseamnă să creezi o linie vestimentară. Ceea ce vreau eu este să mă familiarizez cu toate aspectele acestei afaceri până să trec la treabă. Nu consider că mi se cuvine totul pentru că port acest nume, ci vreau să fiu un bun muncitor înainte de toate. Atunci când începi propria-ţi linie, în general este bine să ai banii tăi, iar eu asta fac acum“, spune fiica lui Hilfiger despre intenţiile sale serioase în ceea ce priveşte industria modei.

Vino în lumea Maria!

Pe piaţa românească sunt o mulţime de companii online care au cazinou în ofertă. Competiţia este acerbă iar companiile implicate se întrec în bonusuri, jocuri de calitate, jackpoturi fabuloase şi inovaţii. Deşi numărul actorilor de pe piaţa jocurilor online în România este foarte ridicat, o nouă companie a decis să intre pe această piaţă. De ce a decis Maria să vină în România? Este loc pentru un nou produs într-o piaţă deja supra-aglomerată? Te invităm să vizitezi www.mariacasino.com. Contrar numelui siteului, oferta nu se rezumă la bingo, care a fost produsul de bază când compania s-a lansat în Scandinavia în urmă cu 10 ani. La MariaCasino poţi găsi o gamă variată de jocuri de cazinou, iar în această primăvară Maria va lansa şi propria cameră de poker. Ce are acest site deosebit faţă de altele? Cu siguranţă răspunsul nu este bonusul oferit sau culoarea roz din design. La www.mariacasino.com poţi găsi cea mai mare comunitate de femei din toată Europa. Femei din Scandinavia, Europa Occidentală sau Estul Europei la Maria poţi găsi în fiecare zi mii de femei care discută, joacă bingo sau sloturi video, sau îşi creează propria reţea de prieteni. Gazda siteului, Alina, te va ghida pentru a găsi plăcerea combinaţiei de adrenalină şi bună dispoziţie pe care MariaCasino o oferă. Joacă-te, discută şi fă-ţi prieteni la cea mai mare comunitate de bingo şi cazinou din Europa! Mergi la www.mariacasino.com şi fă-ţi prieteni din toată Europa. Creează-ţi propriul profil, joacă bingo sau jocuri de cazinou şi relaxează-te în timpul liber la MariaCasino!

ROSE-MARY

Rosemary îţi povesteşte despre tot soarele Braziliei, răvăşind în plajele Copacabanei, adierile fierbinţi ale brizei. Îţi recompune, interior, ritmul obsedant al sambei, în defilarea infinită a trupurilor pe sambadromul de la Rio. Te aruncă în tumultul peluzei de pe Maracana, trepidând în exaltarea scandărilor galeriei, aproape ritualice. Rosemary este o altă lume şi totuşi, atât de aproape de nebunia sângelui latin, care te face să ierţi totul unei femei frumoase, pentru care pasiunea este o stare perpetuă.

Rosemary este un trup înveşmântat în flori. Un zâmbet ca o zăpadă de petale albe. Şi ce altceva ar putea fi mai senzual decât o privire care inspiră şi un trup care expiră adieri de parfumuri despletite încolăcind braţe şi coapse. Dacă Rosemary este o revărsare de flori şi pasiune, atunci Brazilia întreagă trebuie trăită ca o desăvârşită împlinire.

Mihai Butucaru – Comandantul yachtingului românesc

DIN 30 IANUARIE 2009, ARHITECTUL MIHAI BUTUCARU ESTE NOUL PREŞEDINTE AL FEDERAŢIEI ROMÂNE DE YACHTING. O PERSONALITATE PE DEPLIN IMPLICATĂ ÎN LUMEA IAHTINGULUI.

PRIMA SA MARE REALIZARE OBŢINEREA ORGANIZĂRII CAMPIONATULUI MONDIAL DE FLYING DUTCHMAN, LA CONSTANŢA, ÎN ANUL 2010.

E VALABILĂ ŞI ÎN YACHTING URAREA „VÂNT LA PUPA!“, DOMNULE MIHAI BUTUCARU?

Mai mult sau mai puţin; este, mai degrabă, o urare marinărească, la vremea corăbiilor fiind foarte folositor vântul purtător, pentru a naviga către ţintele dorite. În principiu, e valabilă şi în yachting deşi în competiţie, vântul nu poate fi constrâns să urmeze un anumit traseu.

CÂT DE LIMPEZI ŞI LINIŞTITE AŢI GĂSIT APELE ÎN FEDERAŢIE?

Momentan sunt destul de agitate pentru că, din păcate, yachtingul românesc, până în anii ‘90, aflându-se la sfârşitul alfabetului şi, pe deasupra, fiind pretenţios din punct de vedere material şi uman, a fost un sport, mai degrabă tolerat deşi în interbelic era înfloritor, apărând la vremea respectivă multe cluburi ale unor instituţii puternice. Şi, cu toate acestea, în anii ‘80 yachtingul autohton a devenit o prezenţă olimpică.

După ‘90, probabil dintr-o comoditate a celor care s-au ocupat de acest domeniu, lucrurile nu au evoluat foarte mult. A existat, este adevărat, un moment generat de un puseu de entuziasm, în care s-au cumpărat câteva ambarcaţiuni. Chiar şi COR a sponsorizat achiziţionarea unei bărci foarte competitive la momentul acela. Dar, în general, lucrurile au fost necoordonate şi sporadice.

Anul trecut, la cârma federaţiei a apărut o persoană foarte pozitivă pentru ceea ce voiam să se întâmple. A organizat o Balcaniadă în foarte bune condiţii, ba chiar a făcut rost şi de mai mulţi bani de la ANS.

Venind, însă, din afara fenomenului s-a manifestat o anume reticenţă, ceea ce l-a făcut să anunţe, la sfârşitul anului, că nu va mai candida pentru un nou mandat.

DIN PĂCATE, ÎN ROMÂNIA SE UITĂ CA YACHTINGUL ESTE SPORT OLIMPIC ŞI NU NUMAI UN HOBBY DE LUX. DE CE ESTE ATÂT DE PUŢIN MEDIATIZAT?

Dintr-un motiv simplu, plecând de la aceeaşi comoditate la care m-am referit. Nu a interesat pe nimeni. Intenţia noastră este aceea de a rebrendui Federaţia, ba chiar de a o brendui, dacă mă gândesc bine, şi de a ne integra într-un mecanism de promovare.

Vă dau un exemplu: canale TV de sport în lumea asta sau cel puţin în Europa, dedicate în exclusivitate unei discipline, se focalizează pe fotbal şi pe yachting. Atât. Iată cât iubit şi practicat acest sport, în lume. Sunt bani foarte mulţi, băgaţi în fenomen, poate chiar mai mult decât în fotbal. Un sport care traversează oceanul, la propriu şi la figurat, implicând materiale de ultimă generaţie şi tehnologii spaţiale. Sunt curse grele, de traversare, sponsorizate de Louis Vuitton, Volvo, Rolex, Prada etc.

Toată această lume atrage, formând o zonă de elită. Dar este o lume în care poţi avea acces şi te poţi integra foarte bine în măsura în care îi respecţi regulile.

La noi, în momentul în care oamenii cu bani vor face pasul de la maşini foarte puternice, bărci cu motor puternic, către veliere, înţelegând că în elita sporturilor nautice yachtingul cu vele este un vârf, vor intra, de fapt, pe un traseu firesc. Îşi vor cumpăra bărci cu pânze şi lucrurile vor intra pe un făgaş normal.

Până atunci este şi datoria noastră, ca Federaţie, să facem imagine, branding, promovare etc, în mai mare măsură decât anumite VIP-uri care dau interviuri la timona unor ambarcaţiuni.

FUNCŢIONEAZĂ, DE MULT TIMP, CLUBUL REGAL ROMÂN DE YACHTING. ÎN CE MĂSURĂ AR FI PUTUT FACE EL ACEST BRANDING, AL YACHTINGULUI ÎN GENERAL?

Yacht Clubul Regal Român actual este un continuator al vechiului Yacht Club Regal, desfiinţat odată cu abdicarea regelui, şi reînfiinţat în democraţie. Deşi nu foarte vechi, a făcut multe lucruri pozitive: a adunat oameni cu potenţial, a achiziţionat bărci, organizează curse anul trecut câteva, anul acesta şi mai multe. În 2009, sunt prinse în calendarul Federaţiei 14 concursuri de bărci mari dintre care YCR organizează 10 curse, iar Yacht Club Sportiv România, patru. Noi vorbesc de noua conducere a Federaţiei, care are mai puţin de două luni în scaun am încercat să atragem yachtingul mare, acesta fiind viitorul, pe lângă care va creşte şi yachtingul de performanţă. Am mers chiar puţin mai departe şi, dat fiind faptul că în România nu există o federaţie a sporturilor nautice cu motor, am integrat şi clubul Power Marine în cadrul Federaţiei, cel care organizează cursele de Class One, la ambarcaţiuni. Iar faptul că au adus, din cele 10 etape mondiale, una şi în România, mi se pare un lucru extraordinar.

CE V-AŢI PROPUS SĂ FACEŢI, FOARTE REPEDE, LA FEDERAŢIE?

Încercăm să creăm o coerenţă, ceea ce nu se poate face de la o zi la alta. Dacă până acum şedinţele de Birou Federal erau lunare, de când am fost numit, ele se defăşoară o dată pe săptămână, alternativ la Bucureşti şi Constanţa. Sunt enorm de multe lucruri de făcut. Abia acum reuşim să creionăm calendarul competiţional, deşi ar fi trebuit definitivat în octombrie. Apoi, cum spuneam, ne preocupă imaginea. Încercăm să găsim nişte minţi limpezi pe domeniu. Să punem ordine în documentele Fderaţiei ROI, Statut etc. Încerc, de asemenea, să creez o fundaţ ie pe care să se poată construi ulterior. Scopul meu, în acest mandat de patru ani, este să creez o bază coerentă. Apoi să ne pregătim pentru Olimpiadă.

CUM A îNCEPUT DRUMUL DUMNEAVOASTRĂ ÎN YACHTING?

Sunt a treia generaţie în familie. Bunicul meu a făcut yachting, a fost membru al unor cluburi în interbelic, tatăl meu a făcut yachting, a fost şi antrenor. La fel şi mama. Iar eu m-am născut… pe malul lacului, pe lângă bărci.

Am participat în competiţii începând din 1969. În anii ‘70 am fost la campionate europene. În ‘80 am fost la Olimpiadă, apoi, începând din 2004, am participat la toate ediţiile de campionat mondial, ca reprezentant al României, pe banii mei, cu ambarcaţiunea mea.