Categorii
Nr. 3 / Mai - Iunie 2008

NATO – SUMMIT ÎN OGLINDĂ

UITE ROMÂNICA, AŞA CUM O VEDEŢI, A FOST PATRU ZILE BURICUL PĂMÂNTULUI. FAPTELE NATO S-AU ÎNTÂMPLAT CONFORM PROTOCOLULUI UNUI HAPPENING SIMANDICOS ŞI UNIVERSAL, CONDIMENTAT CU EFECTE ŞI NUANŢE NEAOŞE.

UITE ROMÂNICA, AŞA CUM O VEDEŢI, A FOST PATRU ZILE BURICUL PĂMÂNTULUI. FAPTELE NATO S-AU ÎNTÂMPLAT CONFORM PROTOCOLULUI UNUI HAPPENING SIMANDICOS ŞI UNIVERSAL, CONDIMENTAT CU EFECTE ŞI NUANŢE NEAOŞE.

Steaguri România-NATO fâlfâind înfrăţite prin oraş, trei zone concentrice de siguranţă în downtown unde doar MIRA apărea şi dispărea conform programului, câte un câine comunitar traversâ nd culoarul unic spre satisfacţia asociaţiilor internaţionale de pază şi protecţie canină, aglomeraţie, oameni, gură-cască.

Un număr impresionant de instituţii şi-au făcut, în sfârşit, datoria pe care ar fi trebuit să şi-o facă de la înfiinţare.

ADEVĂRUL

Iată adevărul. Apropierea istorică şi seculară dintre România şi SUA a adus summitul la Bucureşti, ceea ce a vizibilizat Capitala noastră până hăt-departe, în toată lumea luminată cu diverse cantităţi de lucşi, pe toate agenţiile de presă, în toate printurile rotativelor, mai ceva decât Revoluţia, suita mineriadelor şi Balada lui Ciprian Porumbescu.

Sigur că, nimeni nu a mai auzit vreodată de o ţară care să organizeze cel mai tare summit nord-atlantic la nici 20 de ani brucanieni de la moartea Tratatului de la Varşovia din care ea însăşi a făcut parte. Dar dacă ţinem cont că Noua Europă (concept care adună laolaltă noile membre NATO fost aparţinătoare blocului de răsărit) e cu SUA în meciul pe care acestea îl dispută cu Vechea Europă, atunci nici că se putea ţară mai potrivită decât aceea a lui Băsescu, mielul care în viaţa lui n-a supt şi nu va suge la două oi şi nici, după cum academic îşi formula opţiunea politică, la doi licurici.

FAPTELE

Ei bine, dacă România s-a prezentat la summit băgată în seamă cum n-a mai fost ea pănă acum, nu aceleaşi vorbe se pot spune despre marea majoritate a participantelor, dintre care s-au distins doar unele.

America lui Bush, de exemplu, nu a mai prins la Bucureşti finalul ploii şi arcuirea curcubeului, alungător de nori, peste evenimente.

Ba unii spun că preşedintele american ar fi fost învins pe ultima turnantă a mandatului său de non-combat-ul bine-cunoscut al occidentalelor Vechii Europe – Franţa şi Germania – care merg, în vârfuri, pe gazoduct mai ceva ca pe sârmă. Şi, decât să li se ia lor lumina mai bine să li se ia speranţa unor ţări de tampon rusesc precum Ucraina şi Georgia, că doar nu le-a pus cineva, cu mâna, chiar în coasta lui Putin.

Franţa şi Germania au căzut încă odată de acord precum că Rusiei îi trebuie totuşi un cordon sanitar – chiar dacă mai subţire acum decât în ‘20, tot cordon se cheamă că e – şi au bătut palma peste capul „mitteleuropei“. La schimb au dat promisiunea că vor reveni în rândul „forţelor armate“ ale NATO, pe ici-pe colo, prin teatrele de operaţiuni.

Grecia şi-a făcut şi ea numărul, acela cu darul şi cu calul.

Dar în sens invers, şi anume că nu vrea să-i ofere cadou Republicii Macedonia numele vechii regiuni a Eladei şi în consecinţă câtă vreme îl poartă ea, Macedonia, nu pupă NATO! Dixit sau veto, îi spuneţi cum vreţi!! Faptul a ridicat pe buzele tuturor, dacă nu rugăminţi, măcar întrebarea pertinent-filosofică „da’ cu calu’ (de lemn) ce-ai avut?!“.

Altfel, pentru două ţări puternice s-a făcut, în sfârşit dreptate: Albania şi Croaţia şi-au preluat locurile cuvenite la masa puternicilor lumii. Două ţări care, de-a lungul istoriei au avut de spus fel de fel de cuvinte sub diverse stăpâniri, au intrat în alianţă cu viteza luminii ce s-a pogorât peste Balcani.

FINALUL

Şi dacă despre Bush, ai noştri vorbesc mai frumos decât ai lui/lor, în final se cere vorbit şi despre Putin. Ei bine, deşi invitat de Alianţă cu speranţa disimulată că nu va veni, deşi rugat să vorbească, iniţial, doar în cadru „organizat“ şi fără drept de conferinţă, deşi a venit mereu târziu – cu avionul, cu maşina, cu pasul – Putin a părut vedeta emisiunii.

Focul fiind la el, a ştiut să se pună în lumină, să aprindă imaginaţ ia, să înfierbânte atmosfera. Chiar dacă a păstrat un ton moderat, cel de-al doilea om aflat la final de mandat prezidenţial a înţeles să-şi apere poziţia strategică, politică şi psihologică prin refuzul ferm de a percepe NATO ca prieten şi prin exprimarea nuanţ ată a disconfortului de a simiţi răsuflarea Alianţei în ceafă.

DIFERENŢA?!

Viitorul premier rus a vrăjit, din nou, Europa de Vest indiferentă la semnalele de alarmă trase de America.

Bush a plecat. Putin a rămas. La propriu şi la figurat. Dinspre est adie iar un vânticel cam rece.

Mai vin americanii?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *