Categorii
Stiri

Manelele răsună pe plajele din Zanzibar

Manelele au răsunat zilele acestea pe plajele exotice din Zanzibar/Tanzania unde Vali Vijelie a ținut un concert.

Foarte multe celebrități din România au renunțat, la început de an, la friguroasele meleaguri natale și au plecat în vacanțe însorite. Fie că e vorba de Maldive, Dubai sau Zanzibar, artiștii români se relaxează pe plaje nesfârșite și se bucură de nisipurile fierbinți. În „trend” s-a înscris și Vali Vijelie, care a ales ca destinație de vacanță Tanzania.

Vali Vijelie  a plecat departe de frigul din Capitală și a ajuns tocmai pe plajele calde din Zanzibar. Însă, spre deosebire de colegii de breaslă, manelistul a îmbinat utilul cu plăcutul. Nu s-a putut abține și a susținut un concert de zile mari chiar pe malul Oceanului Indian. Artistul a animat atmosfera cu melodiile sale de petrecere, iar toată lumea a ieșit la dans.

O scenă improvizată, câteva boxe puternice și Vali Vjelie, acestea au fost cele trei elemente de care a fost nevoie ca plaja din Zanzibar să semene, deodată, cu Mamaia.

Îmbrăcat în pantaloni scurți și într-un tricou alb, manelistul a încins atmosfera, transformând ziua de plajă într-o petrecere ca la carte.

Concert de manelele pe plaja din Zanzibar

Departe de pandemie și fără restricții, plaja din Zanzibar a dansat pe ritmuri de manele. Vali Vijelie a dat drumul la spectacol și, la fel ca în versurile melodiei sale, a fost rost de „mare petrecere”. Turiștii și localnicii au uitat de toate și s-au mișcat pe ritmuri de manele.

Boxele au răsunat la maximum, iar energia și voia bună i-a cuprins pe toți cei aflați pe plajă. Vali Vijelie a lansat premisele unei petreceri de zile mari și toată lumea a intrat în jocul său, bucurând-se de vibe-ul pozitiv și de ritmurile dansante ale pieselor acestuia.

Citește mai mult și vezi și filmul concertului AICI

Totuși ar trebui să citești și știrile de AICI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *