Categorii
Nr. 4 / Iulie - August 2008

Florin Rădulescu – Un director „pentru oameni puternici”

ÎNTRUCÂT STALINSKAYA ESTE PENTRU OAMENI PUTERNICI, TRAGEM O ANUME CONCLUZIE, ÎN CEEA CE VĂ PRIVEŞTE, DOMNULE RĂDULESCU. ÎNTREBAREA ESTE, CÂT DE PUTERNIC SUNTEŢI?!

ÎNTRUCÂT STALINSKAYA ESTE PENTRU OAMENI PUTERNICI, TRAGEM O ANUME CONCLUZIE, ÎN CEEA CE VĂ PRIVEŞTE, DOMNULE RĂDULESCU. ÎNTREBAREA ESTE, CÂT DE PUTERNIC SUNTEŢI?!

După atâţia ani de muncă în funcţii de conducere, am realizat că puterea este invers proporţională cu poziţia ocupată în firmă. Cu cât eşti mai sus, cu atât puterea pe care o ai constă în oamenii pe care îi conduci. Sunt ei puternici şi luptători, atunci devii şi tu puternic. Tot ceea ce realizezi, faci cu ajutorul şi prin puterea lor. Aşa că, sunt puternic pentru că am un colectiv de oameni puternici, care fac produse „pentru oameni puternici”.

AŢI FOST NUMIT DIRECTOR GENERAL AL GRUPULUI DE FIRME PRODAL, LA SFÂRŞITUL ANULUI TRECUT. NU ESTE ÎNSĂ PRIMA COLABORARE PE CARE O AVEŢI CU ACEST GRUP. ÎN 2002 AŢI PLECAT LA COMPANIA PEPSI AMERICAS – PE ATUNCI, QUADRANT -, DIN FRUNTEA ACESTEI FIRME. CE V-A FĂCUT SĂ PLECAŢI ATUNCI? CE V-A FĂCUT SĂ REVENIŢI „ACASĂ”?

Am vrut să devin Directorul General al firmei în care mi-am început activitatea ca simplu salesman, acum 14 ani. Am vrut să îmi pot testa cunoştinţele acumulate în diferitele compartimente în care deja activasem de-a lungul timpului, în acea firmă: vânzări şi marketing, aprovizionare, producţie, logistică. Şi cred că împreună cu oamenii de acolo am avut succes. Am revenit „acasă” pentru că m-am obişnuit cu tipul antreprenorial de management.

Şi pentru că, oricum, era timpul unei schimbări, m-am decis să mă alătur unei alte echipe de succes, pe care o cunoşteam deja.

AŢI AFIRMAT CĂ LĂSAŢI AMERICAS ÎN FAVOAREA PRIMEI IUBIRI, ÎNTRUCÂT LA PRODAL VĂ AŞTEAPTĂ NOI PROVOCĂRI. PUTEŢI DETALIA?

M-am întors pe o piaţă foarte competitivă aflată într-o continuă transformare. Avem planuri de dezvoltat în toate direcţiile: distribuţie, produse noi, tehnologie, branding şi intrarea pe noi pieţe europene.

CE CALITATE, FOARTE IMPORTANTĂ, V-A FĂCUT DE NEÎNLOCUIT, TIMP DE 5 ANI, LA CONDUCEREA PEPSI AMERICAS? ŞTIINŢA COMUNICĂRII, ŞTIINŢA CONDUCERII?

Am învăţat, şi continui să învăţ, să fac echipe unite şi de suc- ces. Comunicarea este foarte importantă în această muncă cu oamenii. Am învăţat să discut cu oameni de tot felul, de la necalificaţ i până la preşedinţi de mari companii. Până la urmă toţi sunt oameni.

ODATĂ REVENIT LA CONDUCEREA GRUPULUI PRODAL, CE INTENŢIONAŢI SĂ DEZVOLTAŢI ÎN MOD DEOSEBIT, ÎN ETAPA IMEDIAT URMĂTOARE: PRODUCŢIA, DISTRIBUŢIA, DISTILERIA DE ALCOOL?

Toate fac parte din supply chain-ul nostru. Sunt legate între ele şi dezvoltarea uneia aduce de la sine dezvoltarea celeilalte. Vreau să devenim şi mai eficienţi, în toate aspectele muncii noastre.

CARE ESTE, ÎN ACEST MOMENT, „PRODUSUL LIDER” AL GRUPULUI?

Cu siguranţă, produsul lider este Vodca Stalinskaya, dar acordăm aceeaşi atenţie pentru calitate şi prezentare tuturor celorlalte produse din portofoliul nostru.

CUM V-AŢI ÎNCEPUT ACTIVITATEA PROFESIONALĂ, DOMNULE RĂDULESCU, ŞI CARE CONSIDERAŢI CĂ A FOST MOMENTUL CEL MAI IMPORTANT AL CAREIEREI DUMNEAVOASTRĂ?

Am început ca salesman de Pepsi, în cartierul Rahova. Ştiu şi acum toate străzile, poate mai bine ca un taximetrist. Cred că punctul de cotitură, cel mai important, a fost trecerea de la vânză ri la aprovizionare. Am trecut de la „a vinde” la „a cumpăra”.

Nu poţi cumpăra materii prime dacă nu înţelegi la ce sunt ele necesare. Şi astfel, a trebuit să înţeleg producţie. Apoi chiar am făcut producţie. Am învăţat ce înseamnă asigurarea calităţii şi conducerea proceselor. De aici totul a devenit ceva mai simplu.

CE VĂ DORIŢI SĂ REALIZAŢI, ÎN MOD DEOSEBIT, PE TERMEN MEDIU ŞI LUNG?

Îmi doresc să continui seria de succese alături de colegii mei de la Prodal, să fiu sănătos şi să am o familie fericită.

AVEŢI O VIAŢĂ PROFESIONALĂ INTENSĂ, DE ASEMENEA SUNTEŢI IMPLICAT ÎN DIVERSE ACTIVITĂŢI SOCIALE. CÂT TIMP VĂ MAI RĂMÂNE PENTRU LINIŞTEA DUMNEAVOASTRĂ SUFLETEASCĂ?

Îmi găsesc timp şi pentru mine. Deşi în vremurile astea nu-ţi găseşti timp – ţi-l planifici.

PENTRU UNII DINTRE SEMENII NOŞTRI, VIAŢA DEVINE TOT MAI GREA. PARTICIPAŢI LA ACŢIUNI CARITABILE?

Întotdeauna, cu mare plăcere. Când eram la Quadrant am conlucrat activ cu „United Way”, iar aici, la Prodal, avem în grijă câteva case de copii şi alte multe activităţi caritabile. Dar nu o facem ca să ne lăudăm cu asta. Prefer să rămânem undeva, în umbra unor proiecte solide, dezvoltate de profesioniştii din domeniu.

AŢI FI DISPUS SĂ VĂ ANGRENAŢI, ÎN LIMITA TIMPULUI, ÎNTR-O STRÂNGERE DE FONDURI PENTRU PERSOANE CU DIZABILITĂŢI?

Bineînţeles. Cu mare plăcere.

AVEŢI O PASIUNE CARE VĂ RELAXEAZĂ ÎN MOD DEOSEBIT?

Da. Citesc multe cărţi şi învăţ să joc golf, alături de soţia şi fiica mea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *