Categorii
Despre rostul artei Nr. 4 / Iulie - August 2008

Ziditorul de teatru

DOMNULE IVAŞCU, CUM SE VEDE „SCÂNDURA” DIN FOTOLIUL DE DIRECTOR?!

Se vede cu mult mai multă responsabilitate. Până nu demult, scândura, scena, era doar locul în care mă jucam – profesia oferindu-mi şansa de a fi copil toată viaţa – de-a mama, de-a tata, de-a doctorul. Singurul spaţiu de libertate de care m-am bucurat şi mă bucur în mod real. Spaţiul în care trăieşti mereu o altă existenţă. Iar Dumnezeu mi-a dat mie şansa să devin actor, fapt pentru care îi mulţumesc din suflet şi-i rămân recunoscător.

Ei bine, acum, scândura văzută din fotoliul de director, reprezintă, dacă vreţi, provocările imense pe care le poate avea un îndrăgostit de teatru.

Este rolul acela în care eu duc tava actorilor. Îmi place să fiu în slujba colegilor şi prietenilor mei. Întotdeauna mi-am dorit să întâlnesc, în această viaţă, directori de teatru care să iubească actorul. Şi atunci, ce mi-am zis?! Dacă tot am ajuns director, ce-ar trebui să fac eu? Să fiu un director care îşi iubeş te actorul, nu?!

CUM STĂ UN DIRECTOR CU DUŞMANII?

Din păcate, am mulţi duşmani. Prieteni mi-au rămas actorii.

Ei mi-au fost întotdeauna aproape.

Cu siguranţă, munca din fotoliul de director presupune că nu poţi fi, întotdeauna, pe placul tuturor. Lumea te bănuieş te mereu de orice altceva, numai de bune intenţii nu. În consecinţă, la un momentdat, constaţi că ai tot mai mulţi duş- mani. Mă refer la duşmanii din afara teatrului – fie că se află în exteriorul sau în interiorul clă- dirii -, la cei care au cu totul altceva de făcut decât actul artistic, şi care pare că vor, mai degrabă, să distrugă acest proiect decât să-l susţină.

CE ÎNSEAMNĂ METROPOLIS?

Metropolis este primul teatru de proiect din România.

Spaţiul nostru artistic are o tradiţ ie extraordinară prin teatrul de repertoriu cu trupă fixă. Dar ce lipsea Capitalei? Exact un spaţiu al proiectelor. Este finanţ at de municipalitate – fără susţinere nu poţi dezvolta cultura.

Iar lucrurile se-ntâmplă aşa: se depune proiectul, regizorul are o idee, îşi doreşte să monteze un spectacol, face o audiţie şi îşi construieşte distribuţia ideală. Astfel, în cele 14 premiere pe care le-am scos la Metropolis, joacă peste o sută de actori. Total implicaţi, cu tot sufletul, până la capăt.

Pentru că nu o fac din obligaţie!

SE POATE CONSTRUI O AFACERE SOLIDĂ DIN TEATRU?

Actul teatral, în sine, nu poate deveni încă o afacere, aici la noi. Ceea ce nu înseamnă însă că Teatrul Metropolis, ca întreg, nu este pe punctul de a se dezvolta ca afacere. La stadiul la care l-am adus, eu spun că este un teatru-business.

Este suprasolicitat de spectatori. Marile companii au devenit tot mai interesate să ofere angajaţilor lor noi modalităţ i de fidelizare şi relaxare. Au dat temă de casă serviciilor de HR să achiziţioneze diverse pachete culturale. Iar noi răspundem pe măsură. Am decorat într-un anumit fel, construim un lift exterior, am deschis cafeneaua, reamenajăm balconul.

Acesta din urmă este marea noastră surpriză. Va deveni o lojă în care se poate intra direct din cafenea. Îţi iei cafeaua, şampania, dacă vrei, intri acolo şi te aşezi în fotoliu, ca la tine acasă, şi urmăreşti spectacolul.

Totul, extrem de elegant. La ora aceasta, firme foarte importante ne sunt parteneri. Dacă devii partenerul unui spectacol, în afara mediatizării de care ai parte, vei intra în categoria colecţionarilor – ceea ce România nu prea are… A aristocraţ ilor, ca să folosim un termen mai cuprinzător.

LA CE ROLURI VISAŢI ÎN INSTITUT, ŞI CARE DINTRE ELE V-A ADUS, ULTERIOR, O MARE SATISFACŢIE?

Cu mare sinceritate, spun că am avut inconştienţa să nu visez un rol anume, pentru că am păstrat inocenţa copilului care se bucură de fiecare rol ce i se oferă. Dacă aş fi avut opţiuni, aş fi fost, poate, nefericit. Pe când eu m-am bucurat de tot.

Apoi, întâlnirea mea cu „D’ale carnavalului” a fost o şansă minunată.

Toată lumea îmi spunea:

„Ştii cine a jucat rolul tău – Grigore Vasiliu Birlic, Marin Moraru”.

Simţeam o responsabilitatea imensă. Mă implicam în rol mie la sută. Trăiam extraordinar.

După spectacol îmi trebuia două ore să-mi revin. A fost primul rol. Într-un fel, e ca prima dragoste.

LA CE VISEAZĂ, PENTRU MÂINE, DIRECTORUL/ACTORUL/ OMUL GEORGE IVAŞCU?

Toţi trei visăm la sănătate, pentru ca să ne putem bucura de ceea ce am realizat. Personal trăiesc fericirea imensă că la 40 de ani, traversez cea mai frumoasă provocare: să fac… un teatru. Ce poate fi mai frumos decăt să am eu şansa de a construi un teatru, în care vin, de bună voie, artişti de o imensă importanţă?! Am găsit o ruină de clădire, care stătea să cadă, şi am realizat, în mai puţin de doi ani, un lucru minunat.

Pentru care am depus, cu toţii, o muncă incredibilă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *