Categorii
Nr. 9 / Mai - Iunie 2009

UNIBET – OPEN ALGARVE

După 4 zile de poker, luminile s-au stins la Vilamoura Casino din Algarve, unde portughezul Andre Dias s-a dovedit a fi cel mai bun jucător dintre cei 409 înscrişi la Unibet Open Algarve 2009.

După 4 zile de poker, luminile s-au stins la Vilamoura Casino din Algarve, unde portughezul Andre Dias s-a dovedit a fi cel mai bun jucător dintre cei 409 înscrişi la Unibet Open Algarve 2009. Inspiraţia, strategia potrivită, dar şi norocul i-au adus portughezului un cec în valoare de 151,749 euro, cel mai mare premiu oferit până acum, în cadrul circuitului Unibet Open.

În ziua 1B, s-au aliniat la start şi 6 jucatori români: Dan Murariu, Victor Paraschiv, Eduard Norel, Bogdan Petraşcu, Cristian Cîrţog şi fostul campion mondial de box, Mihai Leu. Încă din primele ore, Dan Murariu s-a dovedit a fi cel mai inspirat dintre jucătorii români, reuşind să îşi tripleze numărul de fise cu care a început turneul. Primul jucător român care a părăsit turneul a fost Bogdan iPetî Petraşcu, care a rezistat până la nivelul al 5-lea. După câteva urcuşuri şi coborâşuri, Mihai Leu a fost cel de-al doilea jucător român care a părăsit concursul în nivelul al 7-lea.

Unibet Open Algarve a fost primul mare turneu de poker pentru fostul campion mondial, care s-a declarat foarte încântat de atmosfera de la Algarve. În ultimele ore ale serii Victor Paraschiv şi Eduard Norel au părăsit şi ei concursul.

Sâmbătă a debutat ziua a 2-a a UO ALgarve, cu 134 de jucatori la start, printre care si Dan Murariu şi Cristi Cîrţog. Ambii au început ziua 2 cu stack-uri puţin peste medie, 33,500 respectiv 32,350 de fise. Până la prima pauză din ziua 2, Dan a reuşit să tripleze fisele avute, ajungând la 98,000 în timp ce Cristi a pierdut câteva poturi, căzând până la 18,000 de fise. Deşi în orele de după pauză, Cristi a reuşit să se ridice până la 40,000 de fise, perechea sa de valeţi a fost bătută de o pereche de dame, şi Dan a rămas singurul român în lupta pentru premiile totale de 595,095 de euro. După 12 ore şi jumătate de joc, la ora 3.30 noaptea, s-a pus punctul final al zilei 2, cu 10 jucători rămaşi în lupta pentru marele premiu, printre care şi Dan Murariu. Tot în cursul aceleiaşi seri, mai notăm şi performanţa lui Edi Norel care a terminat pe locul al 10-lea un side event, încasând 500 de euro.

Ziua finală a început cu Andre Dias în poziţia de chip leader cu 1,093,000 de fise, şi Dan Murariu pe locul al 5-lea cu 381,000 de fise. După 5 ore de joc, Dan a terminat concursul pe poziţia a 5-a încasând un cec de 37,193 de euro. Târziu, spre miezul nopţii, mâna A3 a lui Andre Dias a învins KJ-ul lui Marc Sullot, şi portughezul a devenit câştigătorul Unibet Open Algarve 2009, şi al premiului de 151,749 de euro.

Încă o dată felicitări tuturor jucătorilor, lui Dan Murariu pentru că a fluturat tricoul României la masa finală de la Algarve, şi ne vedem la Londra, între 16 şi 19 iulie 2009!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *