Categorii
Stiri

Declarație ȘOCANTĂ a lui Bute

„Mi s-a rupt filmul cu Froch, mi-au GREȘIT DIETA!”, a declarat campionul român.

Boxerul român a pierdut cu Carl Froch în Anglia, dar contractul are și o clauză prin care revanșa se va juca unde vrea Lucian și el a ales să boxeze în septembrie, în România, chiar pe Național Arena.

„Pentru mine București înseamnă acasa, la fel si Montreal sau Quebec, dar cel mai frumos ar fi sa boxez în fata a peste 50.000 de oameni. Într-o zi voi fi din nou campion, românii sa nu se îndoiască de mine”, a declarat Lucian Bute pentru Digisport.

În plus, Lucian le-a spus apropiaților că i s-a făcut rău înaintea meciului, iar în ring era sleit de putere. Se temea, chiar să nu aibă ceva mai rau, dar cel mai sigur a fost vorba despre o dietă greșită, relatează Libertatea

Staff-ul lui Lucian a vrut chiar să întrerupă meciul încă din repriza a treia, pentru că se vedea cât de slăbit era sportivul român, dar Lucian nu a vrut sa audă.

Sursa: ro.stiri.yahoo.com

Categorii
Stiri

Piscina cea mai mare din lume

The Daily Mail a publicat un articol dedicat celei mai mari piscine din lume, articol însoțit și de o superbă galerie foto.

Piscina, aflată în Chile, este pe malul Oceanului Pacific și are o lungime de un kilometru, fiind de 20 de ori mai mare decât un bazin olimpic.

În această piscină uriașă se pot scălda turiştii a numeroase hoteluri aflate pe malul Pacificului.

Când este plină, piscina în cauză, are nu mai puţin de 250 de milioane de litri.

Totodată piscina deţine şi recordul mondial pentru cel mai adânc bazin având 35 de metri adâncime.

La această atracţia turistică s-a muncit cinci ani şi a costat 1,23 de miliarde de euro.

Inaugurarea super piscinei a avut loc în decembrie 2006 și de atunci, a mai „mâncat” 2,5 milioane de euro anual, drept cheltuieli de întreţinere.

Bazinul este prevăzut cu un sistem prin care apa este pompată din ocean înăuntru, filtrată şi încălzită la 26 de grade Celsius, cu nouă grade mai mult decât temperatura apei de la ţărmul Pacificului.

Categorii
Stiri

Lucian Bute ar putea fi declarat castigator al meciului cu Carl Froch, daca ar face contestatie

Potrivit Stirilor Pro TV care il citeaza pe jurnalistul american Scott Gilfoid de la site-ul de specialitate Boxing News 24, Lucian Bute ar putea face contestatie la Federatia Internationala de Box, pentru ca echipa lui Carl Froch a incalcat regulamentul

Iata declaratia lui Scott Gilfoid aparuta pe site-ul boxinnews24.com :
„Vad multi fani ai lui Carl Froch cum se bucura pentru asa-numita victorie impotriva campionului IBF Lucian Bute, noaptea trecuta, insa pentru mine cu greu poate fi numita ‘victorie’. Nu stiu cum se conduc luptele in Marea Britanie, insa in restul lumii un luptator este descalificat cand cineva din echipa sa intra pe ring in timp ce meciul este in curs de desfasurare.”

Totodata jurnalistul american aminteste ca Eddie Hearn, promotor din echipa lui Froch, a intrat in ring in timp ce Bute se afla la podea, fiind numarat de arbitru, fapt nepermis de regulament si concluzioneaza:
„Ce naiba a fost asta? In acel moment meciul ar fi trebuit oprit, iar Froch descalificat. Stiu ca este dureros, insa Froch ar fi trebuit sa piarda meciul din acel moment. Regulile sunt reguli.”

Fapt este ca exista deja un precedent, acesta este Carlos Molina, care a fost descalificat in SUA dupa ce un membru al echipei sale a intrat in ring, in timp ce el se afla la podea, numarat de arbitru.

Scott Gilfoid incheie spunand:
„Stiu ca probabil Bute nu o sa faca acest lucru si nu o sa protesteze la Federatia Internationala de Box, insa daca ar face-o ar avea o sansa buna ca victoria lui Froch sa se transforme total.”

Sursa: stirileprotv.ro

Categorii
Stiri

Mihaela Drafta, Anca Rusu si Florentina Opris s-au apucat de pictat

Pictorul Bogdan Mihai Radu a lansat printre vedetele de la noi o adevarata pasiune pentru arta si frumos.

O data cu deschiderea scolii sale de pictura, alaturi de colegul sau Liviu Mihai, eveniment ce a avut loc week-end-ul trecut in Bucuresti, foarte multe personalitati de la noi si-au dat seama ca sunt atrase de jocul pensulei cu acuarele.

Creatoarea de moda Mihaela Drafta, prezentatoarea stirilor de la Antena 1, Anca Rusu, Florentina Opris, realizatoarea emisiunii „Sport, Dieta si Vedeta” sau cantaretul francez Ralflo au fost indrumati de pictorii Bogdan Mihai Radu si Liviu Mihai sa isi concretizeze creativitatea pe sevalete.

„Sunt fericit ca deschiderea proiectului nostru „Invata sa pictezi” s-a bucurat de un real succes. Am avut alaturi foarte multi prieteni, vedete si nu in ultimul rand pasionati de pictura. Asteptam la cursurile noastre copii de toate varstele care vor sa descopere noi forme de creativitate si relaxare”, a declarat Bogdan Mihai Radu.

foto: www.bogdanmihairadu.com

Categorii
Stiri

Un superb asfințit pe Marte

Ultimii doi sateliți trimiși pe Marte, de NASA , Opportunity și Spirit, au ajuns acolo în 2004.
Dacă Spirit a reușit să transmită doar până în 2010 și a parcurs în tot acest timp 34.4 km pe suprafata planetei, Opportunity continuă, încă să funcționeze și să comunice informații.

În August 2011, Opportunity a ajuns pe marginea craterului Endeavour, cu un diametru de 22 de km, pe care a început să il studieze, iar specialiștii NASA l-au programat să rămână acolo, pe durata iernii marțiene.

În 9 Mai 2012, Opportunity a transmis o imagine uluitoare a unui asfințit de pe Marte, exact de pe marginea craterului.

Ceea ce se vede în zare sunt dunele de pe fundul craterului, iar culorile originale au fost puțin modificate pentru a scoate în evidență formele de relief din crater.

Pe 22 Mai, NASA a publicat aceasta poză pe site-ul lor.

Click pe poza pentru a mări și a admira poza care ne-a încântat pe noi toți.

Sursa: Newz.ro