Culori de platina transpar dincolo de penumbre. Trupul Mihaelei transpare dincolo de mangaierea de matase a rochiei, infiorat in propria imbratisare. Lumina din priviri, ca o promisiune ingenua si senzuala, se rasfrange peste schita unui zambet. De dincolo transpar stari: tandrete, dorinta, eliberare, impacarea cu sine.
Apoi negrul transpare de peste zi, acoperind lumini ca o cortina, in teatrul lumilor in care Mihaela isi cauta ecoul pentru a se recunoaste. Fara oglinzi, fara expuneri, fara intrusi. Doar in propriile ganduri isi regaseste devenirea – de la primul sarut, la buzele desenate de zambet; de la prima amintire, la ochii intens iscoditori; de la prima soapta la primul parfum de floare. Mihaela este fata care isi regaseste imaginea in propriile amintiri, ea insasi remodelata intr-o imbra- tisare de clipe unice, dincolo de care transpar iubirile viitoare.