Publicat pe

MIHAELA – Transparente

Culori de platina transpar dincolo de penumbre. Trupul Mihaelei transpare dincolo de mangaierea de matase a rochiei, infiorat in propria imbratisare. Lumina din priviri, ca o promisiune ingenua si senzuala, se rasfrange peste schita unui zambet. De dincolo transpar stari: tandrete, dorinta, eliberare, impacarea cu sine.

Apoi negrul transpare de peste zi, acoperind lumini ca o cortina, in teatrul lumilor in care Mihaela isi cauta ecoul pentru a se recunoaste. Fara oglinzi, fara expuneri, fara intrusi. Doar in propriile ganduri isi regaseste devenirea – de la primul sarut, la buzele desenate de zambet; de la prima amintire, la ochii intens iscoditori; de la prima soapta la primul parfum de floare. Mihaela este fata care isi regaseste imaginea in propriile amintiri, ea insasi remodelata intr-o imbra- tisare de clipe unice, dincolo de care transpar iubirile viitoare.

Publicat pe

Alexandra culorilor

Înlănţuită în propria pasiune, Alexandra descătuşează energii, cu fiecare gând, cu fiecare şoaptă, cu fiecare zâmbet.

Expune o colecţie de poveşti senzuale pe „catifeaua neagră” a privirilor. Fiecare pas deapă- nă „povestea pantofului roşu”.

Fiecare unduire a trupului dezbracă umbrele „fracului magic”.

Ca într-o neverosimilă „îmblânzire a scorpiei”, Alexandra se lasă domolită, remodelată de imaginaţia luminii, a culorii, a delicateţii atingerii de mătase albă, a parfumului de garoafă roşie prinsă la coapsă.

Albul, ca o explozie de lumină în zborul unei păsări prin petalele nopţii, îmbătată de parfumul tare al florii de tei răvăşit pe asfalt. Negrul, ca o fugă a zorilor, înapoi, în umbrele înseră rii, copleşită de tandreţe şi de mângâiere. Roşul, ca un sărut pe hotarul incert, dinspre alb spre negru. Alexandra recompune contrastele.

Publicat pe

Roxana – SÃ VISÃM CU OCHII DESCHIŞI

Sosirea primãverii ne incitã simţurile şi ne face sã visãm cu ochii deschişi. Aceeaşi trãire ne-o transmite şi pictorialul din acest numãr, graţie prezenţei Roxanei Creţoiu. Imaginile au surprins-o plinã de viaţã şi debordând de senzualitate. Fiecare cadru este o invitaţie la fantezie. Roxana este studentã, dar totodatã îşi urmeazã cu pasiune şi cariera de model. Fiecare shooting este o nouã şansã de a se pune în valoare şi de a se arãta lumii aşa cum este ea. Şi de data aceasta, într-o atmosferã destinsã şi plinã de culoare, ea a reuşit sã se transpunã foarte bine în ipostazele impuse de conceptul pictorialului şi sã ofere tuturor o porţie din farmecul ei.

Publicat pe

Anda – Senzualitate şi pragmatism

În mai, Bucureştiul miroase altfel. Ninge cald, cu parfum de tei, peste voaluri diafane de verniluri topite discret. De dincolo de transparenţe răzbat penumbre neliniştite, de trup ademenit spre îmbrăţişări solare. În aşteptarea verii, Anda Badea, altfel pragmatic director administrativ al Asociaţiei cazinourilor autohtone, „inspectând“ necesarul efluviu al stărilor de bine care guvernează atmosfera meselor de joc, a pozat pentru pictorialul nostru. Ingenua Anda s-a furişat între culorile amestecate ale lunilor fierbinţi, ca o pasiune mereu renăscută, topindu-le în imaginaţia jucătorului sedus de o femeie frumoasă şi poate – dar şi ce dacă – abandonat o seară, de noroc.

La un loc, printre adieri de tei, discret colorate, Anda împerechează senzualitatea cu pragmatismul.

Publicat pe

Oana – Adâncuri albastre

Blondele cu ochi căprui se potrivesc, de minune, cu însoritele zile de vară. Ca un abur senin şi răcoros în orele caniculei, Oana pare o promisiune pentru reuşita unei escapade nocturne, într-un oraş vechi, încărcat de istorie, unde amintirea şansei se împleteşte cu acorduri de clavecin mângâiat de degete prelungi.

Doamnele purtând rochii de un grena profund sau albastru intens, decupat pe fundalul alb, încreţit de umbre vagi, gemene în jocul fantezist al lumânărilor. Domnii, în frac, aşezaţi la mese, concentraţ i pe împerecherea destinelor. Sprijină pe umăr, ca un blazon, braţul partenerei prins în dantelă de mănuşă. Zâmbetele se furişează între ei, la adăpostul evantaiului din lemn vechi de santal, frumos înmiresmat.

Doar banii nu au miros…

Publicat pe

Iubire de rusoaică

Pe sub bolţi, soarele răvăşeşte umbrele gratiilor de bronz. Ca o continuare a îmbrăţişării de lumină pogorâtă peste chipul Ianei. Ca o briză trece soarele prin părul ei blond şi peste zarea ochilor. Imperceptibil, răzbat acorduri de balalaică. Miroase a ţărm de mare, toamna. Un samovar împrăştie parfum de ceai, iar înserarea ascunde albul trupului în tuşa rochiilor negre. Putere şi tandreţe. Femeia Estului, răscolită între pasiune şi cedare, între delicateţe şi impunere. „Ai iubit o rusoaică?” m-a întrebat cineva. „Nu”, am răspuns. A râs ciudat, ca o dezamăgire, ca un reproş. Apoi a rămas cu ochii pierduţi în negura nopţii. O lumină palidă, de far vechi, i-a trecut peste negura privirilor. Mai mult ca sigur, îi era tandru şi groază. Îi era bine în amintiri, îi era gol în suflet. Da, el iubise o rusoaică.

Publicat pe

Lavinia Păun – Trandafiri albi şi roşii

Trandafirii au făcut, întotdeauna, casă bună cu rochiile albe, de nea, cu ochii verzi ai Laviniei şi cu amitirea iernilor de altădată. Iar dacă n-au făcut, e sigur că vor face de-acum încolo. Lavinia e un pas în doi. O completare a purităţii cu pasiunea.

O Albă ca Zăpada evadând în Carmen. Buchetul alb al nunţiilor arzând în roşul pasiunii iubirilor furate, la fel ca valsul explodând în pas de tango. Toate acestea par să le povestească adâncurile verzi, îmbujorând petale de trandafir, în iarnă.

În rest, fata din pictorialului nostru, cuminte şi pasional deopotrivă, adună la un loc inefabila explozie a şansei şi preţul pragmatic al acesteia. Este martora unei istorii a căutării, aflării ori pierderii norocului. Ca o colecţie de imagini fericite sau triste, împăcate ori fugite în gânduri, ca petalele de trandafir.

Publicat pe

MIRELA – SUNETUL MUZICII

Mirela sună ca o melodie caldă, ca o amintire de castane coapte peste iarnă, ca un clinchet pierdut în zăpadă odată cu urma saniei. Privirea adâncă şi limpede îţi deschide zări albe răvăşite, în zbor, de păsări mari de aur. Ca un abur de ceai negru, băut la gura sobei, se destramă amintirile. Şi dincolo de abur şi de lumină de lemn arzând, rămâne privirea ei, ca un sunet de foc, ca un nor de scântei. În calmul trupului, căldura sculptează penumbre de acorduri născute din trei note. Ca o şoaptă de dragoste se revarsă florile rochiei şi ca o îmbră- ţişare a trupului. Sau ca o adiere de mătase împerechind culoarea rochiei cu nuanţa ochilor. Peste care sunetul muzicii răvăşeşte aurul părului, despletit în zbor de iarnă de păsările mari, de aur şi ele, pierdute peste întinderile de zăpadă, în clinchetul notelor. Un nume.

Publicat pe

ROSE-MARY

Rosemary îţi povesteşte despre tot soarele Braziliei, răvăşind în plajele Copacabanei, adierile fierbinţi ale brizei. Îţi recompune, interior, ritmul obsedant al sambei, în defilarea infinită a trupurilor pe sambadromul de la Rio. Te aruncă în tumultul peluzei de pe Maracana, trepidând în exaltarea scandărilor galeriei, aproape ritualice. Rosemary este o altă lume şi totuşi, atât de aproape de nebunia sângelui latin, care te face să ierţi totul unei femei frumoase, pentru care pasiunea este o stare perpetuă.

Rosemary este un trup înveşmântat în flori. Un zâmbet ca o zăpadă de petale albe. Şi ce altceva ar putea fi mai senzual decât o privire care inspiră şi un trup care expiră adieri de parfumuri despletite încolăcind braţe şi coapse. Dacă Rosemary este o revărsare de flori şi pasiune, atunci Brazilia întreagă trebuie trăită ca o desăvârşită împlinire.