[View with PicLens]

Culori de platina transpar dincolo de penumbre. Trupul Mihaelei transpare dincolo de mangaierea de matase a rochiei, infiorat in propria imbratisare. Lumina din priviri, ca o promisiune ingenua si senzuala, se rasfrange peste schita unui zambet. De dincolo transpar stari: tandrete, dorinta, eliberare, impacarea cu sine.

Apoi negrul transpare de peste zi, acoperind lumini ca o cortina, in teatrul lumilor in care Mihaela isi cauta ecoul pentru a se recunoaste. Fara oglinzi, fara expuneri, fara intrusi. Doar in propriile ganduri isi regaseste devenirea – de la primul sarut, la buzele desenate de zambet; de la prima amintire, la ochii intens iscoditori; de la prima soapta la primul parfum de floare. Mihaela este fata care isi regaseste imaginea in propriile amintiri, ea insasi remodelata intr-o imbra- tisare de clipe unice, dincolo de care transpar iubirile viitoare.

Blondele cu ochi căprui se potrivesc, de minune, cu însoritele zile de vară. Ca un abur senin şi răcoros în orele caniculei, Oana pare o promisiune pentru reuşita unei escapade nocturne, într-un oraş vechi, încărcat de istorie, unde amintirea şansei se împleteşte cu acorduri de clavecin mângâiat de degete prelungi.

Doamnele purtând rochii de un grena profund sau albastru intens, decupat pe fundalul alb, încreţit de umbre vagi, gemene în jocul fantezist al lumânărilor. Domnii, în frac, aşezaţi la mese, concentraţ i pe împerecherea destinelor. Sprijină pe umăr, ca un blazon, braţul partenerei prins în dantelă de mănuşă. Zâmbetele se furişează între ei, la adăpostul evantaiului din lemn vechi de santal, frumos înmiresmat.

Doar banii nu au miros…