Categorii
Stiri

Moartea este de culoare albastră

Oamenii de ştiinţă britanici au reuşit să arate că moartea este o lumină albastră fluorescentă, potrivit Daily Mail.

Acesta se extinde de la o celulă la alta până când organismul este mort.

Descoperirea a fost făcută de către cercetătorii din cadrul Consiliului de Cercetare pentru Biotehnologie şi Ştiinţe Biologice.

Aceştia au analizat cum această luminiscenţă se extinde de la o celulă la alta până când întreg organismul este mort.

Fenomenul a fost observat la un vierme, iar oamenii de ştiinţă sunt de părere că descoperirea s-ar putea dovedi utilă în încercarea de a înţelege mai bine moartea în cazul oamenilor şi, în cele din urmă, să crească speranţa de viaţă.

Când celulele încep să moară, ele declanşează o reacţie în lanţ care duce la descompunerea componentelor celulare şi la o acumulare de resturi moleculare.

Aceste mecanisme moleculare sunt destul de bine înţelese la nivel celular dar nu se ştiu foarte multe lucruri despre cum se împrăştie moartea prin organism la sfârşitul vieţii.

La viermi, răspândirea morţii poate fi observată, sub microscop, ca un val fluorescent albastru care circulă prin vierme. Această luminiscenţă este cauzată de necroză şi răspândirea ei în organism depinde semnalizarea celulară mediată de calciu.

Profesorul David Gems de la Colegiul din Londra susţine că a fost identificaă „calea chimică a autodistrugerii care propagă moartea celulară la viermi“. „Am descoperit că atunci când blocăm acest traseu, putem întârzia moartea provocată de infecţie, dar nu putem opri moartea provocată de bătrâneţe“, a mai zis el.

Şi, cum mecanismele celulare sunt similare cu cele găsite la mamifere, viermele ar putea servi drept un model bun pentru înţelegerea morţii celulare la oameni.

Se crede că fluorescenţa este provocată de o moleculă numită acid anthranilic.

Sursa: adevarul.ro

Categorii
Stiri

Altul mai mare și mai frumos…

Cel mai mare McDonald’s din lume se va deschide la Londra

Londra, gazda de anul acesta a Jocurilor Olimpice va deveni, tot anul acesta, timp de șase săptămâni și gazda celui mai mare restaurant fast food McDonald’s din lume, potrivit The Daily Mail, restaurant pe două etaje, construit din materiale reciclabile și având o suprafață de 3000 de metri pătrați.


Foto: mirror.co.uk

Parteneriatul dintre celebrul lanț de restaurante fast food și Jocurile Olimpice a demarat înca din 1968 dar, deabia în 1976 McDonald’s a devenit sponsor oficial al evenimentului, astazi fiind singurul brand care hrănește atleții și, totodată singurul brand care se află la a noua ediție în calitate de restaurant principal.

Conform articolului apărut, circa trei milioane de persoane vor căuta un restaurant McDonald’s la Londra, în această vară, așa că faimosul brand de fast food și-a angajat 2000 de persoane și se așteapta să vândă peste 50.000 de Big Mac și peste 180.000 de porții de cartofi prăjiți.

Aproximativ 12.000 de persoane au dorit să se angajeze la McDonald’s pentru cele șase săptămâni, aceștia fiind supuși la numeroase testări, în special de politețe și de preparare a produselor.