Categorii
Stiri

Să tot fii salariat în București

Un bucureștean din Sectorul 1, care lucrează în domeniul imobiliar, câștigă peste 170.000 euro/lună.

Cel mai bine plătit salariat din Capitală a câştigat anul trecut 9.082.747 lei brut. Asta înseamnă că, înainte de plata taxelor şi a impozitelor la stat, bucureşteanul a obţinut aproape 170.000 de euro pe lună, suma fiind calculată la un curs mediu de 4,45 lei/euro, scrie b365.ro.

Acesta lucrează în domeniul dezvoltare imobiliară sau ar putea fi un broker conectat la piaţa imobiliară.

Pe locul al doilea în top se află un angajat care se ocupă de alte activităţi de intermedieri monetare, după cum arată statistica Direcţiei de Finanţe. Acesta a avut anul trecut un salariu brut de 5.983.654 lei, adică în jur de 112.000 euro pe lună.

Locul al treilea în clasamentul celor mai mari salarii îi revine tot unui bucureştean din Sectorul 1, acesta fiind angajatul unei firme ce execută lucrări de instalaţii electrice. Salariul său a fost, anul trecut, de 4.845.993 lei, înainte de impozitare, adică aproape 91.000 de euro pe lună.

În total, 90% din clasamentul celor mai bine zece plătiţi angajaţi din Bucureşti este format de salariaţi din Sectorul 1, fapt explicabil dat fiind că aici au sediul şi cele mai multe companii multinaţionale din Capitală.

Sursa: dcnews.ro

Categorii
Stiri

Evelyn canta in premiera piesa „One Night in Ibitza” într-un club din Romania !

Devenită cunoscută pentru hit-ul „One Night in Ibiza”, cu care a cucerit lumea si care a zguduit toate topurile vara trecută, Evelyn (Evelyn Valerie Zangger) vine in premera in Romania si va concerta live joi noapte, în Clubul Princess București.

Frumoasa artistă este originară din Elveția și a avut prima ei experiență în muzică la vârsta de zece ani în corul școlii iar apoi în cel al bisericii.

În 2001, ea a învins 3.000 de concurenți și a fost unul dintre cei patru câștigători ai concursului de talente Popstars Elveția și și-a făcut debutul în muzică în trupa TEARs, alături de alte trei fete, grup care a rezistat timp de patru ani.

În 2004, Evelyn s-a lansat în cariera solo și a colaborat cu DJ Tatana, Mike Candys și Patrick Miller.

Printre cele mai cunoscute piese ale sale se numără „One Night în Ibiza”, „Dirty Nights”, „Around The World” sau „Together Again”. În plus, Evelyn a înregistrat, anul trecut, piesa „What Do You Love?”, special pentru preselecția Eurovision.

Categorii
Stiri

Inedit: Fotografii făcute în Bucureştiul anilor ’40, de către soldații naziști

Fotografiile făcute de soldaţii germani, în al doilea Război Mondial, pe la începutul anilor ‘40, produc bucurie fanilor fotografiilor de epocă.

Una dintre cele mai mari orori de care a avut parte omenirea, cel de al doilea Război Mondial, a avut un număr imens de vieți omenești pierdute, acesta ridicându-se la ordinul milioanelor, fapt unic în istoria lumii.

Și astăzi, încă, părerile sunt împărţite în ceea ce privește evenimentele de la acea dată.

Istoricii discută în contradictoriu despre felul în care s-au petrecut faptele și despre factorii care au determinat acțiunile fiecărei tabere combatante.



Sursă foto: muzeuldefotografie.ro

În România, ca și în alte țări beligerante încă oamenii se contrazic în ceea ce privește modul în care diverse armate de ocupație s-au purtat cu civilii și cu prizonierii, iar mărturiile supraviețuitorilor nu fac decât să dea apă la moară uneia sau alteia dintre tabere.

Unele mărturii susțin că pe perioada ocupației armatei germane, în București, în special dar și în întreaga Românie domnea o atmosferă de siguranță și chiar prosperitate.

Oamenii puteau să nu-și încuie ușile caselor deoarece comportamentul soldaților era civilizat, educat și respectuos.
Alte mărturii susțin exact contrariul despre armata nazistă.

Unele mărturii susțin că armata sovietică „eliberatoare” a adus o stare de frică și panică întreținută de furturi, beții, violuri și hoții.
Altele, susțin că pe timpul ocupației sovietice lucrurile erau bune și frumoase.

Un lucru însă este cert; de pe vremea aceea a rămas cântecelul care spune așa:
De la Nistru pân’ la Don
Davai ceas davai palton…

Și asta nu seamăna deloc cu limba germană!

Sursa: historia.ro

Categorii
Stiri

Cathedral Plaza- arhitectura cu peripetii

Ca orice alt oras, si Bucurestiul este un organism viu intr-o continua dezvoltare. Capitala noastra e formata dintr-o sumedenie de proiecte din diferite perioade suprapuse, dar niciodata duse pana capat. Avem in continuare marturii ale mahalalelor de sec. XVIII, ale modernismului interbelic, ale arhitecturii socialiste si „bijuteriile” contemporane.

Dupa ’89 situatia a scapat cu totul de sub control odata cu iesirea de sub comunism. S-a construit mult si fara sa se tina seama de context sau de ce urmari vor avea constructiile asupra ansamblului din care fac parte si asupra cetatenilor. Dupa 23 de ani inca nu reusim sa scoatem la capat o solutie pentru probleme urbanistice ale Bucurestiului si fiecare constructie noua e o ocazie de polemica intre interesul financiar al investitorilor si interesul cultural al arhitectilor si urbanistilor.

Astfel, si turnul Cathedral Plaza a starnit o mare controvera inca din stadiul de proiect. Amplasamentul turnului intr-o zona cu tesut vechi si apropierea foarte mare de catedrala Sf. Iosif au dus la derularea unui proces care a incercat sa opresca aceasta constructie si ulterior demolarea ei. Desi inca nu se daduse niciun verdict cladirea a fost ridicata rapid si de cand a fost gata pana acum nu a avut niciun chirias. Reprezentantii Arhiepiscopiei Romano-Catolice vorbesc despre turn ca fiind „o aventura ilegala cu implicatii asupra patrimoniului national si asupra cultului catolic”. Recent, Tribunalul Dambovita a hotarat ca demolarea cladirii este legala si ca „autoritatile publice sunt obligate sa respecte legea, sa restabileasca ordinea de drept perturbata prin emiterea unui act administrativ nelegal, pentru inlaturarea consecintelor materiale produse” si ca „desfiintarea acestei constructii reprezinta pe de o parte aplicarea principiului legalitatii iar pe de alta parte singura posibilitate a inlaturarii afectarii drepturilor si intereselor reclamantilor”. Dezvoltatorii sustin ca verdictul care aproba demolarea nu a fost dat, ci ca Tribunalul Dambovita cere Primariei Generale a Capitalei sa anunte ce masuri se vor lua in legatura cu cladirea.

Cu toate aceste probleme, turnul a adus o gramada de inovatii din punct de vedere structural ceea ce a stranit multe pareri pro si contra in legatura cu pastrarea cladirii. Oricum povestea continua…

Categorii
Stiri

Nae Lăzărescu CAMPION olimpic!

Prezent în emisiunea Happy Hour a lui Cătălin Măruță, DAR doar printr-un interviu, cunoscutul comic Nae Lăzărescu și-a povestit pe larg viața dar, așa cum îi stă bine, a povestit-o foarte nostim deși, în multe locuri, nu era nimic vesel.

În interviu a declarat: „ajunsesem campionul olimpic la băutură al Bucureștiului” și a continuat: ” beam singur cam 7 sticle de vin la o masă”.

Toate acestea în contextul în care spunea, despre actuala soție (cu care trăiește de peste 20 de ani), că a reușit ce nu a reușit nimeni – să-l scape de prietenii de băutură.