Categorii
Stiri

Adrian Ionel, Stăpânul Absolut al Pandemiei

Adrian Ionel a devenit stăpânul absolut al pandemiei prin afacerile de miliarde de lei girate din funcția de Director General al Unifarm.

Pe 18 martie 2020, la două zile după instaurarea stării de urgență, Guvernul României adopta o decizie care trăda toata panica unui stat luat pe nepregătite de o criză istorică. O sumă uriașă era mutată din Trezoreria Statului în conturile Companiei Naționale Unifarm: un împrumut de 1,15 miliarde de lei (peste 230 de milioane de euro), prin care Guvernul spera să rezolve rapid problema lipsei de echipamente medicale. Astfel, statul român își punea speranțele și banii în mâinile unui singur om: Adrian Ionel, directorul general al Unifarm.

Prin statutul său, compania de stat Unifarm, deținută de Ministerul Sănătății, putea să intre pe piața liberă și să cumpere echipamente medicale fără licitație, ceea ce îi dădea lui Ionel o putere imensă. Cine voia o felie din tortul de 230 de milioane de euro, trebuia să ajungă la el.

De aici începe o poveste incredibilă despre corupție, sfidare și incompetență: Ionel a ignorat listele cu furnizorii agreați de Comisia Europeană, a cumpărat echipamente de la intermediari dubioși, produse de firme fantomă și livrate la prețuri exorbitante. Peste 200 de ventilatoare pulmonare de calitate îndoielnică, achiziționate din China la suprapreț, zac acum fără avize în depozitele Unifarm în timp ce spitalele au nevoie disperată de astfel de echipamente.

Cum a ajuns un asemenea personaj să conducă o companie de importanță strategică, cine a luat cele mai mari felii din miliardul care ar fi trebuit să ajute sistemul medical în lupta cu pandemia și ce se ascunde în spatele declarației de avere imaculate a lui Adrian Ionel?
Ziariștii au descoperit o vilă în Ilfov, un apartament pe malul mării și mai multe mașini de lux trecute pe numele mamei și al socrilor pensionari.
Plus contracte de la Unifarm acordate unei firme deținute de prietenul său din copilărie.

Urmărește AICI una dintre cele mai bune și bine documentate anchete gazetărești pentru a afla cine se află în spatele afacerilor colosale făcute de Adrian Ionel, cu banii statului, în timp ce sistemul de sănătate se zguduia sub povara cazurilor de Covid-19.

Sursă foto: Facebook

Categorii
Stiri

Raluca Turcan mărește lista guvernanților fără studii terminate

Raluca Turcan, Vicepremier în Guvernul României, mărește lista guvernanților fără studii terminate, dar trecute în CV.

Raluca Turcan, vicepremier cu atribuții de coordonare a Ministerului Educației, menționează în CV-ul său oficial studii masterale la SNSPA pe care nu le-a absolvit de mai bine de 21 de ani, potrivit edupedu.ro.

La solicitarea Edupedu.ro, Școala Națională de Studii Politice și Administrative a răspuns că “doamna Raluca Turcan a fost înmatriculată la Facultatea de Comunicare și Relații Publice, programul de studii academice postuniversitare, domeniul științe ale comunicării, promoția 1999-2001, dar nu a susținut examenul de finalizare și, prin urmare, nu deține diplomă de absolvire”.

Contactată de edupedu.ro, Raluca Turcan a spus: “Am urmat cursurile de masterat și am considerat acest lucru suficient pentru formarea mea. Am optat să nu susțin disertația pentru că activam deja în politică”.

Vicepremierul Raluca Turcanu se alătură guvernanților care și-au umflat CV-urile, ca să „dea bine”, cu studii neterminate sau chiar inexistente, lista ]n care la loc de cinste stau Adrian Ionel (UNIFARM), Laurențiu Baranga (ORNISS și ONPCSB) și Andi Manciu (Grupul de Comunicare Strategică)

Adrian Ionel
Laurențiu Baranga
Andi Manciu

Probabil că până la alegerile generale vor mai fi dați în vileag și alți impostori, membrii ai guvernului liberal „incoruptibil” căci, se pare că cineva le-a pus gând rău și vrea neapărat să demonteze declarația lui Ludovic Orban în care a spus: „Suntem primul guvern de după 1990 format din profesioniști, incoruptibili, cu viziune și cu soluții fezabile.”