Categorii
Interviuri Nr. 5 / Septembrie - Octombrie 2008

Razvan Nicolescu

UNUL DINTRE CEI MAI TINERI DIRECTORI DE MEDIA DIN ROMÂ- NIA A CRESCUT LA CÂRMA TVR 2, ODATĂ CU COTA DE PIAŢĂ A POSTULUI, STIPULATĂ ÎN CONTRACT…

UNUL DINTRE CEI MAI TINERI DIRECTORI DE MEDIA DIN ROMÂ- NIA A CRESCUT LA CÂRMA TVR 2, ODATĂ CU COTA DE PIAŢĂ A POSTULUI, STIPULATĂ ÎN CONTRACT…

CUM E SĂ FII CEL MAI TÂNĂR DIRECTOR AL UNUI POST IMPORTANT DE TELEVIZIUNE, DOMNULE RĂZVAN NICOLESCU?

Am fost cel mai tânăr director acum patru ani. Aveam 33 pe atunci. Dar nu e prima oară. Am fost redactor şef pe tineret-divertisment, la SOTI, când aveam 22 de ani. Transferul în TVR a fost însă dificil.

Era greu să accepţi că un puşti de 22 de ani putea fi redactor şef. Până n-am venit cu cartea de muncă nu m-au crezut, pur şi simplu. Am dat piept cu o gerontocraţie aproape impenetrabilă… Marea schimbare s-a produs pe vremea lui Valentin Nicolau, care a promovat oameni tineri. Nu anumite schimbări. Greu de înţeles au rămas normele stipulate în contractul colectiv de muncă – foarte stricte, mai ales pe zona de protecţie a muncii.

Renumita problemă a TVR: echipele enorme. De exemplu, noi, la un car de reportaj, venim cu 50 de oameni în timp ce o televiziune privată vine cu 14.

Oricum, nu mai avem parte de starea conflictuală a anilor ‘90.

DAR CE S-A SCHIMBAT ÎN TVR 2 DE CÂND AŢI VENIT DUMNEAVOASTRĂ?

Când am venit eu, în 2004, TVR 2 avea 3,2 la sută din piaţă. Mi s-a dat mână liberă totală, pe un contract însă extrem de greu. O dată la trei luni se făceau „calcule” şi dacă nu se evidenţiau anumite targeturi de audienţă, de cotă de piaţă, contractul înceta automat.

Avantajul a fost că am avut mână liberă complet şi am reuşit să ajungem, într-un timp relativ scurt, la 5 la sută cotă de piaţă. Sigur că atunci când spui TVR, lumea identifică totul cu TVR 1. Dar noi am încercat să facem ca TVR 2 să arate oarecum altfel. În ultimii doi-trei ani se dă însă o bătălie maximă pe publicul de 18-49, considerat publicul comercial (care este ţinta noastră). Toată lumea vine pe el: televiziuni private, de nişă şi… TVR 1. Ceea ce ne cam dă bătăi de cap.

CÂND AŢI VENIT ÎN MEDIA ?

La 19 ani. Am scris la câteva ziare dintre care unele nici nu mai există. Am început colaborarea cu SOTI. În acea vreme eram student la Institutul de Construcţii. Apoi am prins o bursă la CNN, la Praga, unde am fost împreună cu Andreea Esca. Am venit de acolo producă tor de ştiri. Acela a fost momentul de cotitură. Când am ajuns la Praga şi cei de la CNN au aflat că sunt la construcţ ii au vrut să mă trimită acasă. „Ce treabă ai tu cu televiziunea? Ori faci treabă profesionistă ori faci construcţii?!”.

Era o mentalitate cu totul nouă pentru mine. Şi m-am dus la Jurnalism. Apoi am luat masteratul de management. Am stat la SOTI din ‘90 până în ‘93. Din 93 am venit în TVR, aici fiind o altă mare schimbare şi ca mentalitate şi ca domeniu. Dacă la SOTI eram pe tineret-divertisment, aici m-am îndreptat către jurnalismul de business şi afaceri, ceea ce m-a şi adus, încet, încet spre postul acesta.

E MAI GREU ACUM? ERA MAI GREU ATUNCI?!

Îmi lipseşte mult redacţionalul.

Spre deosebire de alţi directori din mass-media eu am venit din producţie, înţelegâ nd sistemul. Este o mare problemă. E greu să ai studii de management şi să ai experienţă de televiziune în acelaşi timp. Trebuie să le împleteşti, iar mulţi directori au doar unul din cele două fire.

CUM STAŢI CU AFACERILE PERSONALE?

Binişor. Am câteva investiţ ii pe bursă, lucrez în domeniul training-ului. Afaceri adiacente, pe care mi le permite legea. Sigur, mi-aş fi dorit să am o casă de producţie, pentru că asta e pasiunea mea, dar din păcate legea nu-mi permite acest deliciu…

CE PĂRERE AVEŢI DESPRE CARITATEA ROMÂNEASCĂ, DOMNULE DIRECTOR?

Cred că în România, caritatea ca fenomen mai are de aşteptat până ce va ajunge la un echilibru. Caritate nu înseamnă numai ca oamenii foarte bogaţi să-i ajute pe oamenii foarte săraci. O clasă medie, dacă ar exista, ar trebui să se implice la fel de bine într-o astfel de acţiune. Oamenii bogaţi, mulţi dintre ei politicieni, fac din caritate un eveniment media ceea ce duce la pierderea sensului iniţial. Apoi caritatea poate fi extinsă către educaţie, sănă- tate, voluntariat etc. etc. Se vede limpede că atunci când vorbim de voluntariat avem de-a face cu oameni veniţi din afara ţării. La noi, caritatea se confundă, de obicei, cu o campanie de imagine.

3 răspunsuri la “Razvan Nicolescu”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *