[View with PicLens]

L-AM GÄ‚SIT PE MAESTRUL POENARU ÃŽN BUCÄ‚TÄ‚RIA LARGÄ‚, CU MASA PLINÄ‚ DE O COLECÅ¢IE MULTICOLORÄ‚ DE BORCANE ÅžI BORCÄ‚NELE, MINUNAT GARNISITE.

MIROSEA AMESTECAT, A DULCE-ACRIÅžOR ÅžI O AMINTIRE DE ARDEI IUTE.

Ei, ai mâncat pasta de ardei, cum stai cu coronarienele, a fost minunată, aşa-i?! mă mitraliază cu o rafală de întrebări despre cum mi-a mers la inimă „untul“ său de ardei iute. Ei, dacă ţi-a plăcut, ia loc, pentru că e cu „va urma“!

Mă gândeam eu că se leagă, pentru că tocmai descoperisem sursa adierii înţepătoare de „capsicină“: un borcan mărişor cu pasta dinamică a maestrului.

MUÅžTARUL CU PASTÄ‚ DE ARDEI IUÅ¢I ÅžI CU ULEI DE MÄ‚SLINE

Ştii ce fac eu aici? mă întreabă, turnând conţinutul unui borcan de plastic, într-o oală cu apă aburindă, cu un răpăit scurt.

Un muştar ce bate la fund Dijon-ul, mă-nţelegi? Îl înţeleg, pentru că-l cred în stare. Eu prepar muştarul ăsta în două variante. Prima este, hai să-i spunem, muştarul extrafin. Cumpăr, fie praf de muştar de la chinezi mă rog, de la americani, cum l-am cumpărat eu, dar tot chinezesc este -, fie boabe de muştar, tot de la ei, pe care le bag puţin la cuptor, apoi le dau printr-o râşniţă fină de cafea, şi fac o pudră de muştar mult mai „subţire“ decât aia de gata, a lor. Amestec apoi praful de muştar cu puţin oţet de afine obţinut din vinul (sau siropul) acestui minunat fruct, evident produs de subsemnatul şi uitat vreo câteva zile lângă frigider (se oţeţeşte imediat) -, doar cât să-i dea o tentă, cu mierea aferentă ţi-am spus că marii bucătari folosesc miere în toate compoziţiile şi un ulei de măsline, cel mai bun fiind ăla mai puţin aromat, ca să nu capete gust anume.

JUMÄ‚TÄ‚Å¢I DE MÄ‚SURÄ‚

Atunci când am, folosesc ulei de porumb sau de rapiţă, astea fiind aproape lipsite de un gust specific. Pe de altă parte, uleiurile de măsline, virgine sau mai trecute prin viaţă, fiind foarte vâscoase, sunt amestecate, din capul locului, cu diverse alte uleiuri, mai ales cu cel de porumb. Dacă vrei să vezi ce ulei de măsline consumi, Å£ine-l puÅ£in la congelator! Partea care se îngălbeneÅŸte, e porumb. E totul galben, ai numai porumb; e jumătate, atunci ai tras un loz câştigător… râde Liviu Poenaru, ÅŸtrengăreÅŸte, ÅŸtiindu-mă mare consumator de ulei de măsline, cât se poate de virgin. Åžtii, zice întorcându-se către mine în timp ce-ÅŸi ÅŸtergea mâinile, gospodăreÅŸte, pe ÅŸorÅ£ul impecabil, povestea asta cu uleiul de măsline îmi aduce aminte de un banc cu Itzic ÅŸi Åžtrul. Cel din urmă se întâlneÅŸte cu cel dintâi, care devenise foarte bogat. „Ce-ai făcut măi, Itzic, de eÅŸti tu aÅŸa de bogat, măi?“, „Am dezvoltat o afacere cu salam de pui, foarte ieftin“, zice Itzic. „Bine măi, dar puii sunt foarte scumpi“, se nedumereÅŸte Åžtrul… „iar dacă tu vinzi ieftin înseamnă că mai pui ceva, acolo, nu?“, „Sincer, mai pun ÅŸi puÅ£ină carne de cal“, mărturiseÅŸte Itzic; „Ei puÅ£ină, măi… Ce, mă iei de fraier, cam câtă?“ insistă iar Åžtrul, „Cam jumătate.“ „Ei aÅŸa, da!“, se luminează Åžtrul, „Şi care e reÅ£eta?“, „Păi… un cal ÅŸi-un pui, un cal ÅŸi-un pui…“, încheie maestrul apoteotic, ÅŸi izbucneÅŸte într-un râs tumultuos. Toarnă o grapă veche într-un Å£oi, aÅŸezat lângă o-mperechere de felii subÅ£iri de diverse mezeluri pentru „de dimineaţă“ -, cu care mă îmbie, îşi alege alte borcănele cu mirodenii-minune ÅŸi se-ntoarce la treabă.

Varianta numărul doi este cea în care „liantul“ este chiar pasta de ardei despre care ţi-am vorbit rândul trecut. O amestec cu uleiul de măsline, cu mierea, cu puţin oţet de afine. Apoi condimentele, aceleaşi pe care le pun şi în prima variantă: praf de oregano, ghimbir, cimbru, busuioc, în cantităţi rezonabile. Îţi dai seama că totul e o aventură. Nu pot potrivi acelaşi gust de două ori. Ei bine, după ce sosul este gata, pun boabele de muştar la fiert, maxim două minute ele îşi trag apă suficientă şi, adăugate în amestec astfel îmbăiate, devin uşor crocante. E absolut perfect.

ZâmbeÅŸte mulÅ£umit ÅŸi iese din bucătărie făcându-mi un semn de genul „A, ÅŸi să nu uit domnule…“.

USTUROI ÃŽN OÅ¢ET DE AFINE

Era să uit, domnule, spune simplu când revine. M-ai întrebat cum de n-au gust de usturoi, aceÅŸti imenÅŸi căţei de usturoi. Uite, tocmai am preparat două borcane, ÅŸi am să-mi rup de la inimă ÅŸi te voi împroprietării cu unul. Este complet altceva decât ai mâncat vreodată. ReÅ£eta e genial de simplă: miere, oÅ£et de afine, mirodenii ÅŸi… n-ai să crezi, usturoi. Le laÅŸi o lună-două, în liniÅŸtea lor, ÅŸi apoi le mănânci ca pe bomboane… ZâmbeÅŸte din nou, ÅŸi mi-l întinde ca pe un adevărat trofeu. ÃŽl merit?!

Feed RSS Comentarii: RSS 2.0 feed.