Categorii
Nr. 10 / Iulie - August 2009

In cautarea banalului pierdut

N-ai cum sa treci, pe muteste, ca printr-o apa tacuta, peste moartea lui Michael Jackson. Pentru ca, fara sa zburdam in patetisme, Michael a fost, el insusi, rafinarea verbului a avea, apoi a fi, apoi a face… si tot asa.

MJ a avut totul: vointa de a schimba lumea, si daca nu pe toata, atunci macar pe el insusi; puterea de a umbla in cautarea copilariilor pierdute, si daca nu ale tuturor copiilor abuzati, frustrat i, maturizati fortat, atunci macar pe a lui, pentru a o recompune, pentru a o reasambla; banii necesari pentru a se inarma pana in dinti cu refuzul categoric de a accepta discriminarea, ideea preconceputa, umilinta; talentul fabulos care a facut din el un specimen distinct in insectarul uman aproape dus pe apa Sambetei.

Ce n-a avut MJ?! Pai, n-a avut viata, copilarie, familie, prieteni, o zi obisnuita. N-a avut liniste, n-a avut timp, n-a avut de facut un drum de dragul drumului, asa, pur si simplu. Si n-are nici moarte. L-am vazut, la un moment dat, incercand sa raspunda unei intrebari jurnalistice, despre viata sa: „Ce ti-ai dorit cel mai mult, Michael, si nu ti-ai permis niciodata?” a sunat, simplu, o intrebare ca toate intrebarile despre bani. Interviul era facut, pe cand toate trasaturile fizionomiei sale recladite erau la locul lor. N-a fost nevoie de vorbe. Ochii ii cautau avid o adierea de liniste, de lumina, de calm. „O zi de cumparaturi in liniste, o zi normala, o zi banala”.

Asta isi dorea omul care declansa isteria in milioane de creiere tinere la o simpla aparitie. Asta era tot. Asta era dumnezeirea: linistea, impacarea, calmul… Cand o multime de trepadusi domestici dezvolta atare idee, fals si nesuferit, blufeaza. Eu cred ca Michael a fost, cu adevarat, unul dintre putinii, care a inteles ca linistea, linistea aceea banala, e un lux.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *