Categorii
Stiri

Gala Femei de Succes ale anului 2011

Aseară la Ambasad’Or Events din Otopeni a avut loc Gala de premiere a celor mai de succes femei din anul 2011.

Categoriile de premiere au fost deosebit de numeroase, de la Administrație la Muzică fie ea populară sau ușoară, de la Artă la Diplomație, Televiziune sau Modă și așa mai departe.

Indiferent de categorie, spiritul feminin a fost elogiat în fel și chip și nu putem spune că nu am fost de acord.

Evenimentul, aflat la cea de a opta ediție, a fost organizat de Fundația Internațională Mihai Eminescu, iar juriul care a declarat câștigătoarele dintre numeroasele femei nominalizate, a fost presidat de Felicia Filip.

Cu toate că a fost un eveniment dedicat integral femeilor, totuși Gala a început cu acordarea unui Premiu pentru întreaga activitate regizorului Sergiu Nicolaescu.

Au fost, apoi, premiate Prințesa Lia, Medeea Marinescu, Ecaterina Andronescu, Corina Chiriac, Brândușa Novac, Oana Turcu, Mihaela Drafta, Elisabeta Lipă și multe, multe alte doamne prezente activ in viața socială a României zilelor noastre.

La final a avut loc tradiționala poză de grup.

De menționat că un premiu special a fost acordat Andreei Stan, Administrator al Ambasad’Or Events.

Subliniem că în anul 2010 Casino Life & Business Magazine a descoperit această frumoasă locație, și la Gala Premiilor revistei ce a avut loc în acel an, a acordat Premiul pentru Cea Mai Bună Locație pentru Ambasad’Or Events.

De atunci, la Ambasad’Or Events au avut loc cele mai sofisticate evenimente, de la nunți de fițe și botezuri super elegante la evenimente mondene și brunch-uri îmbelșugate, dovedind, odată în plus, că Premiile Casino Life & Business Magazine sunt reale și deschid calea spre „mai bine” celor care le primesc.

În anul 2011, la Ambasad’Or Events din Otopeni s-a ținut chiar și Gala Premiilor Casino Life & Business Magazine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *