Categorii
Despre modă Nr. 5 / Septembrie - Octombrie 2008

Cravata – Un accesoriu, prin excelenţă, masculin

Aparent o simplă bucată de material, cravata bărbătească există într-o varietate foarte amplă de materiale, croieli, grosimi şi texturi, şi poate fi înnodată în peste două sute de moduri diferite.

NODUL DE CRAVATĂ

Nodul în patru – este nodul pe care îl învaţă prima dată băieţii fiind asociat, inevitabil, cu pătrunderea lor în lumea seniorilor.

Principalul avantaj al acestui tip de nod – este potrivit aproape tuturor modelele de cravate şi gulere de cămaşă. Inspirat din nodul marinăresc, acesta este simplu de realizat, solid şi uşor de slăbit, în cazul în care este nevoie. Este executat corect doar atunci când se aşează perfect pe gulerul cămăşii; nu trebuie să fie ascuns pe jumătate de una dintre părţile laterale ale gulerului. Partea care înconjoară gâtul trebuie să rămână întotdeauna „ascunsă”. Atunci când materialul permite (dacă este vorba de mătase) se poate obţine un efect deosebit folosind degetul arătător pentru a realiza o cavitate convexă, mică, în centrul cravatei, chiar dedesubtul nodului.

Nodul mic – deşi este, fără putinţă de tăgadă, unul de „bază” în marea varietate a nodurilor de cravată, nu este şi cel mai folosit. Mai puţin voluminos decât cel prezentat mai sus, dar şi mai dificil de lărgit, nu se potriveşte oricărui guler, la fel cum nu este potrivit oricărui tip de cravată.

Nodul Windsor plin – Regele Edward al VIII-lea a fost cel care a lansat acest model în anii 1930, de atunci el continuând să fie unul foarte popular. Dacă vei dori cândva să potriveşti gulerul lat al cămăşii italieneşti cu o cravată uşoară, atunci nodul Windsor va fi alegerea perfectă – cea mai importantă caracteristică a sa este volumul mare.

Nodul Windsor – mai atractiv decât nodul Windsor plin, acest tip de nod are un volum intermediar – mai mic decât nodul Windsor plin şi mai mare decât nodul în patru. Acest nod are, de asemenea, şi un alt avantaj extrem de important: conferă un volum discret cravatelor foarte subţiri.

Nodul Prince Albert – este derivat din nodul în patru, căruia îi mai adaugă încă o buclă. Este preferatul bărbaţilor mici de statură, întrucât rezultatul duce la o lungime a cravatei potrivită staturii acestora. Nodul trebuie să fie strâns, lung şi îngust. Se recomandă la cravatele fine, înguste şi la gulerele lungi. Deschiderea necesară poate fi foarte uşor asigurată de inserarea a două degete după realizarea primei bucle.

Nodul încrucişat – un nod foarte frumos, original şi elegant, dar mult mai complicat. Este un tip de nod care nu se potriveşte cu mătasea grea, tricotajul sau lâna.

Papionul – astăzi, din cauza unei anume marginalizări, papionul purtat la serviciu constituie un element distinctiv. Este un accesoriu favorit al intelectualilor şi al creativilor. Este, de asemenea, un accesoriu obligatoriu atunci când avem de-a face cu un dress code pentru o seară formală, purtat cu smoching şi cu o cămaşă cu guler jos. Fără îndoială, în acest sezon papionul este în tendinţe, indiferent de material şi de imprimeu, la cămăşi cu guler clasic italian sau franţuzesc.

Cravata lată (lavaliera) – se poartă numai la ocazii festive, de obicei cu frac. Acest tip de cravată a devenit o modă în clasa medie-superioară şi în cercurile aristocratice ale anilor 1880. Asemeni papionului asortat la smoching, cravata lată înnodată nu este numai tolerată, ci este considerată perfect acceptabilă.

Cititorii For Rich Only ne pot contacta, pentru orice informaţii sau întrebări, la magazinele TRENDS by Adina Buzatu, sau pe pagina de web www.adinabuzatu.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *