Categorii
Stiri

Dansatoarea de manele Emy nu s-a prezentat la postul pe care l-a câștigat la DPS.

Dansatoarea de manele Emy, posesoarea unei diplome în managementul turismului la o universitate privată, a luat concursul la DPS, dar nu s-a prezentat la post.

Telenovela ”Emy la DSP” a fost lămurită de șefa DSP București. Dansatoarea de manele Emy, pe numele ei din buletin Maria Emylia Florescu, a dat concurs pe post la DSP, l-a câștigat, dar nu s-a prezentat pentru a semna contract de muncă, spune șefa DSP București, Oana Nicolescu, potrivit Digi24.

Maria Emylia Florescu a candidat pentru un post de inspector debutant. Ea nu este însă angajata instituției, spune Nicolescu.

www.grisogono.ro

„Nici nu a fost. Concurs a dat, dar nu este angajata noastră. A luat concursul, dar nu s-a prezentat și nu a semnat cu DSP București niciun contract. Nu a lucrat nicio zi și nu este angajata DSP București.
Doamna a accesat un post de inspector debutant și s-a calificat. În momentul în care au ajuns dosarele au fost în număr apreciabil, am înțeles că au fost 11 candidați, nu vorbim de unul, doi, trei, totuși, și, cu siguranță, CV-ul și toate documentele depuse la dosar erau corespunzătoare”, a spus ea, potrivit Digi24.

„Postul de inspector de specialitate debutant publicat în vederea ocupării fără concurs, pentru care a candidat și Dna. Florescu Maria Emylia, este un post vacant ce face parte din schema de personal a Serviciului Administrativ și Mentenanță, respectiv un post de debutant în profesie pentru care nu este necesară experiență în specialitatea și ale cărui condiții specifice de ocupare le îndeplinește orice absolvent de studii superioare, din specialitățile enumerate în anunț.

Activitatea desfășurată de angajații din Serviciului Administrativ și Mentenanță nu are legătură cu activitatea medicală sau de specialitate a Direcției de Sănătate Publică”, preciza anterior un comunicat al DSP București.

Citește și Dansatoarea de manele Emy, angajată fără concurs la DSP Bucureşti.

Sursă foto: arhivă personală Facebook

Categorii
Interviuri Stiri

Nicolae al României, primul interviu după naşterea fetiţei

Nicolae al României a acordat primul interviu la o săptămână după ce a devenit tată și vorbeşte despre fetiţa sa şi despre experienţa de părinte.

Prinţul Nicolae al României a acceptat să acorde un interviu cotidianului Adevărul, primul de după naşterea fetiţei lui, Maria-Alexandra.

Alina-Maria, soţia lui Nicolae al României, a născut-o pe Maria-Alexandra pe 7 noiembrie, la ora 20.05, la Spitalul Polizu din Capitală. 

Nicolae al României, nepotul Regelui Mihai, anunţase încă din 1 iunie că va deveni tată, spunând atunci că soţia sa, Alina-Maria, este însărcinată şi va naşte în luna noiembrie.

Nepotul Regelui Mihai s-a căsătorit cu Alina Binder acum mai bine de doi ani, pe 30 septembrie 2018 la Biserica Sfântul Ilie din Sinaia, iar la nuntă au participat 200 de invitaţi.

Absolvent în 2012 al Colegiului Royal Holloway de la Universitatea din Londra, specialitatea management, Nicolae al României s-a dedicat de atunci cauzei României, fiind implicat inclusiv în multe acţiuni caritabile.

Nicolae al României cu soția sa Alina-Maria

Cum vă simţiţi în noua calitate de proaspeţi părinţi?

Foarte bine. Sincer, nu găsim cuvinte pentru a descrie cum ne simţim, dar este o bucurie foarte mare şi nu ne vine să credem ce minune avem lângă noi. Un bebeluş cu tot caracterul ei deosebit. E pur şi simplu minunat. Este o bucurie atât de mare încât nu poate fi rezumată în cuvinte. Dumnezeu ne-a dat un dar. Dar nu numai. Trebuie să spun că sunt foarte mându de soţia mea pentru tot ce a făcut şi deja văd ce mamă bună este.

Au început deja nopţile nedormite?

Cea mică este liniştită. Bineînţeles că ne trezim pentru a îi da de mâncare, dar în principiu cea mică este foarte cuminte. Avem noroc (Râde). Avem şi bunicii aproape. Însă noi ne-am descurcat foarte bine şi singuri până acum. În această perioadă stăm în Bucureşti.

Cum este adaptarea la noul rol de părinţi?

Toată lumea ne-a zis că trebuie să dormim, să facem camera copilului şi aşa mai departe. Partea materială este uşor de pregătit. Dar psihic şi fizic este complet altceva şi nu cred că te poţi pregăti pentru aşa ceva. Cu bune şi rele, experienţa este una absolut minunată. Noi ne-am adaptat foarte bine şi, chiar dacă sunt şi nopţi cu mai puţin somn, ne bucurăm de fiecare clipă petrecută cu cea mică. I-am amenajat celei mici camera ei, însă doarme şi cu noi.

Citeste mai mult AICI

Sursa foto: ziare.com, adevarul.ro

Categorii
Stiri

Maia Sandu confirmată ca noul președinte al Republicii Moldova

Maia Sandu, candidata proeuropeană,  a câștigat categoric alegerile prezidențiale din Republica Moldova, potrivit rezultatelor oficiale, comunicate de Comisia Electorală Centrală. 

Ea devine astfel prima femeie președinte din Republica Moldova și va avea de înfruntat un parlament cu o majoritate ostilă, ceea ce îi face pe mulți comentatori să creadă că e posibil să fie declanșate în următoarea perioadă alegeri parlamentare anticipate.

Toate voturile au fost numărate. Rezultate oficiale finale: 

Maia Sandu – 57,75 la sută
Igor Dodon – 42,25 la sută

Număr total de alegători:  1.387.392

În diaspora au votat 262.103 alegători, un record: 

Maia Sandu – 92,94 la sută
Igor Dodon – 7, 06 la sută

Desfășurarea procesului electoral este AICI

Categorii
Despre rostul artei Stiri

Noaptea Muzeelor în Bucureşti se termină până se lasă seara

Noaptea Muzeelor în Bucureşti programată sâmbătă are un program de vizitare adaptat restricțiilor și măsurilor de pandemie.

Un număr de 23 de instituţii muzeale şi spaţii culturale din Capitală participă la ediţia din acest an a Nopţii Muzeelor, programată sâmbătă, cu un program de vizitare adaptat condiţiilor de pandemie, dar şi cu activităţi interactive organizate online pe reţelele sociale şi pe website-urile proprii.

Potrivit site-ului oficial al evenimentului, la cea de-a XVI-a ediţie a Nopţii Muzeelor, în Bucureşti şi-au anunţat participarea:

* Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti (16,00 -19,45)

* Casa memorială “Anton Pann”

* Casa memorială “Liviu şi Fanny Liviu Rebreanu”

* Casa memorială “Ion Minulescu şi Claudia Millian”

* Casa Memorială “George şi Agatha Bacovia”

* Casa memorială “Tudor Arghezi – Mărţişor”

La toate casele memoriale amintite, aflate în administrarea Muzeului Literaturii Române, programul de vizitare este 9 -17,00.

* Madrigal Cantus Mundi, Cel mai mic muzeu din România – online

* Rezidenţa BRD scena9 (18,00 – 21,00)

* Qreator (online începând cu ora 19,00)

* Opera Comică pentru Copii (online)

* Muzeul Universităţii Politehnica (16,00 – 20,00)

* Muzeul Ţăranului Român (18,00 – 20,30)

* Muzeul Parfumului (10,00 – 21,00)

* Muzeul Geologic (19,00 – 21,00)

* Muzeul de Artă Recentă (19,00 – 21,00)

* Muzeul Naţional Cotroceni (17,00 – 18,30

* Muzeul Colecţiei Ţiriac (19,00 – 21,00)

* Muzeul Antipa (online)

* Impact Hub Bucureşti (17,00 – 21,00)

* Galeria Senso (19,00 – 21,00)

* Casa experimentelor (18,00 – 21,00)

* Asociaţia Escu (12,00 – 20,00)

Muzeul Naţional de Istorie a României permite accesul în instituţie, în Noaptea Muzeelor, conform programului de vizitare obişnuit, respectiv în intervalul orar 9 -17,00 şi anunţă organizarea unei seri de evenimente online.

Ora anunţată pentru închidere reprezintă ora de intrare a ultimului vizitator, precizează organizatorii.

Pentru ediţia 2020 a Nopţii Muzeelor organizatorii au pregătit două evenimente care pot fi vizionate online.

Primul, proiectul “Dacă n-ar fi, nu s-ar povesti”, conţine 16 filme documentare de scurtmetraj despre poveştile neştiute ale 10 muzee din Bucureşti şi Ilfov şi altor şase muzee din Iaşi, Bacău, Piatra-Neamţ, Buzău şi Vaslui. Cele din zona Moldovei sunt realizate în colaborare Programul Naţional Cantus Mundi şi sunt povestite de copii. Întreaga serie poate fi vizionată pe canalele de social media ale postului de radio Europa FM, Nopţii Muzeelor şi RNMR.

Al doilea proiect digital conţine producţii create de opt echipe de elevi în cadrul proiectului naţional “Animaţii, Puzzle, Investigaţii… Vino şi joacă-te cu colecţiile la muzeu!”, care îşi propun să valorifice şi să prezinte în cele mai creative moduri colecţiile unor muzee din comunităţi locale. Propunerile acestor tineri consumatori culturali vor fi accesibile pe pagina de Facebook şi pagina oficială a Nopţii Muzeelor.

RNMR nu recomandă persoanelor în vârstă sau vulnerabile din punct de vedere medical să participe fizic la evenimente, ci să opteze pentru cele din mediul online.

Citește mai mult AICI

Categorii
Stiri

Grămezi de bani găsite de DIICOT în casa unui traficant de droguri

Grămezi de bani şi cantităţi importante de droguri ascunse prin toată casa, găsite de procurorii DIICOT în locuinţa unui bărbat suspectat că vindea droguri în cluburi exclusiviste din Bucureşti.

În noaptea de 9 spre 10 noiembrie 2020,  suspectul, un bărbat de 33 de ani, a fost surprins în flagrant delict, în Otopeni, în timp ce ar fi transportat, pregătite pentru vânzare, 20 de grame de cocaină, 59 de comprimate de ecstasy, 150 de grame de cannabis şi 15 grame de haşiş. Asupra lui au fost descoperiţi 12.728 de lei şi 300 de leva, care ar proveni din trafic de droguri. 

În ziua de 10 noiembrie 2020, în baza mandatului obţinut de la Tribunalul Bucureşti, poliţiştii au efectuat o percheziţie la locuinţa bărbatului din Otopeni, fiind descoperite şi ridicate: aproximativ 17 kilograme de cannabis, 3.928 de comprimate de ecstasy, aproximativ 500 de grame de cocaină, 10 grame de amfetamină, precum şi 1,7 milioane de lei şi 4.070 de euro, care ar proveni din trafic de droguri.

Munţii de bani erau ascunşi în lenjeria de pat, în mai multe valize şi chiar în cutii de pantofi. Bărbatul avea şi o maşină de numărat bani pentru a ţine socoteala încasărilor. De asemenea, a fost ridicat, pentru cercetări, un autoturism.

Filmul percheziției este aici.

Bărbatul a fost condus la procurorul DIICOT, care a dispus reţinerea sa. 
Ulterior, instanţa de judecată a emis pe numele său un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic internaţional de droguri de mare risc şi trafic de droguri de mare risc.

Sursa: adevarul.ro

Categorii
Stiri

Benny Adegbuyi și DAbo Doner lansează Bursa lui Benny

Benny Adegbuyi și DAbo Doner lansează Bursa lui Benny, un program menit să vină în sprijinul tinerilor sportivi care au obținut rezultate remarcabile, dar au nevoie de susținere financiară în drumul către performanță. Bursa include suport financiar, echipament sportiv, mese gratuite și alte beneficii.

Alături de DAbo Doner România, am demarat un proiect prin care voi ajuta sportivii tineri, de perspectivă, care se confruntă cu diferite piedici și neajunsuri. Știu foarte bine că sunt mulți copii în România pentru care să-și urmeze visul de a face sport reprezintă o provocare zilnică. Și am nevoie de ajutorul vostru pentru a-i identifica și pentru a-i înscrie la Bursa lui Benny, o șansă în plus pe care le-o putem acorda împreună”, declară Benny Adegbuyi.

Sportivul a creat Kick DAbox, propriul produs inclus în meniul DAbo Doner din cele peste 50 de restaurante deschise în România. Până pe 23 decembrie, din fiecare Kick DAbox vândut, DAbo Doner va trimite 4 lei către Bursa lui Benny. Am lansat la DAbo Kick DAbox, un produs realizat după o rețetă bine pusă la punct de nutriționistul meu, Cristian Mărgărit. Este exact ceea ce eu mănânc deseori înainte sau după un antrenament extenuant: orez, salată, porumb, vită și sos pe bază de iaurt, explică Benny.

Banii strânși din vânzarea produsului Kick DAbox by Benny Adegbuyi vor merge către bursieri, alături de echipamentul sportiv necesar, mese gratuite la DAbo Doner și alte beneficii. Pot aplica pentru Bursa lui Benny tinerii care practică orice sport și care sunt legitimați la un club sportiv din România. Candidaturile pentru prima ediție a programului Bursa lui Benny pot fi depuse până în data de 23 decembrie 2020.

Dacă știi un copil talentat care nu are posibilitatea de a practica sportul pe care îl iubește sau care întâmpină dificultăți în a-și urma visul, găsești modalitatea de a aplica pentru bursă AICI

Aplicanții vor fi evaluați de către un juriu de specialitate, din care vor face parte Benny Adegbuyi și alți doi sportivi din echipa lui, alături de nutriționistul Cristian Mărgărit. Selecția se va face în funcție de performanţele sportive ale copiilor și posibilitățile materiale ale părinților. 

Copiii au nevoie de direcții, de susţinere, de încredere. Colaborarea cu Benny nu este prima inițiativă DAbo Doner de a oferi suport copiilor talentați, pentru ca aceștia să ajungă să-și împlinească visul, însă este un parteneriat care ne dorim să devină tradiție în DAbo. Așteptăm cu nerăbdare să îl vedem pe Benny în ring pe 19 decembrie, data la care s-a reprogramat meciul cu Badr Hari, iar până atunci ne bucurăm să fim alături de el și să susținem tinerele talente”,completează Dan Paștiu, fondatorul DAbo International.

Franciza DAbo, fondată de sibianul Dan Paștiu în 2013, numără în prezent 52 de unități deschise în 32 de orașe, localuri care au în spate 31 de parteneri francizați. DAbo s-a extins rapid la nivel naţional, astfel că, în 2018, cifra de afaceri a întregului lanţ de restaurante a atins la 17 milioane de euro, iar în 2019 a ajuns la 22 milioane de euro.

Principiul care stă la baza activității DAbo este prepararea produselor la fața locului, venind cu o alternativă sănătoasă, nutritivă și, în același timp, gustoasă, la clasica “shaorma cu de toate” sau chiar la kebap. Cu un concept diferit de clasicul fast-food, DAbo a început să capete popularitate şi să câștige încrederea clienţilor săi, extinzându-şi activitatea într-un interval foarte scurt în multe oraşe importante din ţară.

Categorii
Stiri

Adrian Ionel, Stăpânul Absolut al Pandemiei

Adrian Ionel a devenit stăpânul absolut al pandemiei prin afacerile de miliarde de lei girate din funcția de Director General al Unifarm.

Pe 18 martie 2020, la două zile după instaurarea stării de urgență, Guvernul României adopta o decizie care trăda toata panica unui stat luat pe nepregătite de o criză istorică. O sumă uriașă era mutată din Trezoreria Statului în conturile Companiei Naționale Unifarm: un împrumut de 1,15 miliarde de lei (peste 230 de milioane de euro), prin care Guvernul spera să rezolve rapid problema lipsei de echipamente medicale. Astfel, statul român își punea speranțele și banii în mâinile unui singur om: Adrian Ionel, directorul general al Unifarm.

Prin statutul său, compania de stat Unifarm, deținută de Ministerul Sănătății, putea să intre pe piața liberă și să cumpere echipamente medicale fără licitație, ceea ce îi dădea lui Ionel o putere imensă. Cine voia o felie din tortul de 230 de milioane de euro, trebuia să ajungă la el.

De aici începe o poveste incredibilă despre corupție, sfidare și incompetență: Ionel a ignorat listele cu furnizorii agreați de Comisia Europeană, a cumpărat echipamente de la intermediari dubioși, produse de firme fantomă și livrate la prețuri exorbitante. Peste 200 de ventilatoare pulmonare de calitate îndoielnică, achiziționate din China la suprapreț, zac acum fără avize în depozitele Unifarm în timp ce spitalele au nevoie disperată de astfel de echipamente.

Cum a ajuns un asemenea personaj să conducă o companie de importanță strategică, cine a luat cele mai mari felii din miliardul care ar fi trebuit să ajute sistemul medical în lupta cu pandemia și ce se ascunde în spatele declarației de avere imaculate a lui Adrian Ionel?
Ziariștii au descoperit o vilă în Ilfov, un apartament pe malul mării și mai multe mașini de lux trecute pe numele mamei și al socrilor pensionari.
Plus contracte de la Unifarm acordate unei firme deținute de prietenul său din copilărie.

Urmărește AICI una dintre cele mai bune și bine documentate anchete gazetărești pentru a afla cine se află în spatele afacerilor colosale făcute de Adrian Ionel, cu banii statului, în timp ce sistemul de sănătate se zguduia sub povara cazurilor de Covid-19.

Sursă foto: Facebook

Categorii
Stiri

Fostul soț al Biancăi Drăgușanu, Alex Bodi a fost reținut de DIICOT

Fostul soţ al Biancăi Drăguşanu, interlopul Alex Bodi a fost reţinut, miercuri seara de DIICOT, fiind acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi şantaj.

Afaceristul Alex Bodi, fostul soţ al Biancăi Drăguşanu, a fost reţinut miercuri seara de procurorii DIICOT Craiova pentru constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi şantaj, într-un dosar în care mai mulţi interlopi sunt acuzaţi că recrutau tinere pentru prostituţie prin metoda ‘loverboy’.

Alex Bodi este prezentat de presa mondenă ca fiind partener cu milionarul croat Josif Heit într-o afacere s-a specializat în microlingouri de aur și criptomonede. În ultimii doi ani, Alex Bodi afişa ostentativ în spaţiul public plimbări cu bolizi de sute de mii de euro, petreceri cu şampanii scumpe, la VIP, şi vacanţe exotice.

Potrivit unor surse judiciare, Alex Bodi a recrutat mai multe tinere pe care le-a obligat să se prostitueze, el fiind acuzat şi de o infracţiune de şantaj.

Miercuri dimineaţa, procurorii DIICOT Craiova, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară, au efectuat 23 de percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Ilfov, Braşov, Dolj, Gorj, Giurgiu, Olt, Sibiu şi Vâlcea, într-o cauză ce vizează destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în trafic de persoane şi proxenetism.

Una din percheziţii a avut loc și la locuinţa lui Alex Bodi, după care acesta a fost ridicat de mascaţi şi dus la audieri.

Citește mai mult AICI

Categorii
Stiri

Alex Bodi, în atenția DIICOT, într-un dosar de proxenetism și trafic de droguri

Alex Bodi, fostul iubit al Biancăi Dragușanu, a fost dus la audieri la sediul DIICOT fiind suspectat de legături cu rețelele mafiote într-o anchetă de proxenetism, cămătărie, trafic de droguri de mare risc și trafic de persoane, anchetă desfășurată la nivel național.

Alex Bodi dus la audieri

Procurorii din Craiova au realizat miercuri, 11 noiembrie 2020, peste 20 de percheziții intr-un dosar de trafic de persoane si proxenetism. Actiunea DIICOT Craiova, care i-ar viza, potrivit unor surse judiciare, si pe Alex Bodi, fostul iubit al Biancai Dragusanu, dar si pe un locotenent al interlopului Clamparu, Adrian Tamplaru, face parte dintr-o actiune de amploare declansata de DIICOT la nivel national.

Potrivit DIICOT Craiova, la data de 11 noiembrie 2020, procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism – Serviciul Teritorial Craiova impreuna cu ofiteri de poliție judiciara din cadrul BCCO Craiova au efectuat un numar de 23 de perchezitii domiciliare, pe raza judetelor Ilfov, Brasov, Dolj, Gorj, Giurgiu, Olt, Sibiu si Valcea intr-o cauza vizand destructurarea unui grup infractional organizat specializat in savarsirea infractiunilor de trafic de persoane si proxenetism.

Filmul percheziției de la vila lui Alex Bodi este AICI

„Din datele existente s-a stabilit, in esenta ca, la scurt timp dupa destructurarea unei grupari conduse de membru marcant al lumii interlope (grupare specializata in traficul de persoane si proxenetism), suspectul in cauza (unul dintre locotenentii lui persoanei mai sus mentionate), in timp ce se afla detinut intr-un penitenciar, in perioada 2008 – 2011, impreuna cu alti trei detinuti au folosit retelele sociale in scopul recrutarii unor tinere care practicau prostitutia si, inducandu-le in eroare, fie cu promisiunea unui viitor comun (metoda loverboy), fie cu identificarea unui loc de munca avantajos, respectiv profitand de starea lor de vulnerabilitate (situatie materiala precara, naivitate, lipsa de educatie – factori determinanti pentru respectivele tinere in alegerea practicarii prostitutiei), le-au convins sa se prostitueze in beneficiul lor”, arata DIICOT.

Potrivit procurorilor, sub coordonarea liderului retelei, s-au pus bazele unei grupari infractionale specializate, in principal, in traficul de persoane, trafic de minori si proxenetism si in secundar in santaj (consecinta a platii unor taxe de protectie).

„Dupa ce au iesit din penitenciar, in scurt timp, la gruparea infractionala au aderat alti 12 suspecti, impreuna cu care au recrutat si alte victime, le-au transportat si adapostit in state occidentale (Germania, Spania, Italia, Marea Britanie, Elvetia), si le-au constrans sa practice prostitutia in favoarea lor, in diverse cluburi de profil. Victimele care, dupa ce erau transportate in strainatate, refuzau sa practice prostitutia erau sechestrate si supuse unor violente extreme (chiar si unor violuri), pentru a fi determinate sa nu mai opuna rezistenta”, mai arata DIICOT.

Ancheta mai arata ca in cele mai multe cazuri, victimele au fost tinute in imobile inchiriate de catre liderul gruparii, au fost transportate zilnic la locurile unde erau obligate sa practice prostitutia, erau permanent controlate/supravegheate, iar sumele de bani erau luate in totalitate de membrii gruparii.

In urma cercetarilor, s-a stabilit faptul ca tinerele au fost exploatate cu precadere in cluburi de noapte sau locatii inchiriate pe teritoriul Germaniei, pe raza oraselor Berlin, Bonn, Stuttgart si Frankfurt (Germania), dar si pe teritoriul altor state europene (Italia, Spania, Marea Britanie, Cehia, Elvetia, Austria).

„Unele dintre victime au fost vandute altor traficanti in scopul exploatarii, persoanele care le-au preluat primind si informatii in legatura cu victima, comportamentul acesteia pe perioada cat a fost exploatata, informatii despre familie, toate acestea in scopul de a fi santajata pentru a fi exploatata si controlata cu mai multa usurinta”, mai arata DIICOT.

Vă reamintim că nu de mult interlopul Alex Bodi i-a aplicat Biancăi Drăgușanu o bătaie cruntă.

Surse foto: adevatul.ro și cancan.ro

Categorii
Stiri

Vaccinul Pfizer are o eficacitate de peste 90% în prevenirea covid-19

Vaccinul Pfizer are o eficacitate de peste 90% în prevenirea covid-19 potrivit datelor preliminare ale unui studiu pe scară largă.

Pfizer a transmis luni că vaccinul său experimental are o eficiență de peste 90% în prevenirea Covid-19, potrivit datelor preliminare a unui studiu pe scară largă, anunțul fiind o victorie majoră în lupta contra pandemiei de coronavirus, transmite Reuters.

Pfizer și partenerul său german BioNTech sunt primele companii farma care prezintă date de succes după testarea pe scară largă a unui vaccin anticoronavirus. 

Companiile spun că nu au descoperit până acum îngrijorări serioase de siguranță și va cere autorizarea de urgență în SUA luna aceasta. 

„Astăzi este o zi grozavă pentru știință și umanitate”, a declarat Albert Bourla, director executiv și președinte al consiliului de administrație al Pfizer. 

„Am ajuns la un această fază decisivă a programului nostru de dezvoltare a unui vaccin la un moment în care lumea are nevoie cel mai mult de el, când ratele de infectare ating noi recorduri, capacitatea spitalelor este aproape depășită, iar economiile se zbat să se redeschidă”, a adăugat acesta.

Rata de eficacitate anunțată este mult peste cea de 50% solicitată de agenția pentru medicamente a SUA pentru un vaccin anticoronavirus. Datele nu au fost verificate încă de alți cercetători sau publicate într-o revistă de specialitate.

Pfizer și BioNTech au un contract de 1,95 miliarde de dolari cu guvernul SUA pentru livrarea a 100 de milioane de doze începând din acest an. Pe lângă acordurile cu SUA și UE, există înțelegeri cu Marea Britanie, Canada și Japonia. 

Pfizer a spus că estimează că va produce până la 1,3 miliarde de doze de vaccin în 2021.

„Datele privind eficacitatea sunt cu adevărat impresionante”, a spus William Schaffner, expert în boli infecțioase la Centrul Medical al Universității Vanderbilt. 

„Aș fi fost încântat și cu o eficacitate de 70 sau 75%. 90% este un procent impresionant pentru orice fel de vaccin. Acest studiu nu este complet, dar datele par foarte solide”, a adăugat acesta.

„Rezultatele sunt fantastice”, a apreciat și Florian Krammer, profesor la departamentul de microbiologie al școlii de medicină a Mount Sinai. 

„Eficacitatea ar putea fi mai mare decât se prognoza, iar asta, probabil, înseamnă că – cel puțin în SUA – va cere aprobarea foarte curând. Bineînțeles, ar fi fost mai bine să vedem datele pe categorii de vârstă, dar cred că acestea vor fi publicate curând. Sincer, este cea mai bună veste pe care am auzit-o din 10 ianuarie și până acum”.

Danny Altman, profesor de imunologie la Imperial College London a spus că, din punct de vedere al impactului asupra pandemiei, „este o veste bună, dar nu o veste bună cu efect peste noapte”. 

El a avertizat că acesta, dar și alte potențiale vaccinuri de succes tot vor avea nevoie să fie aprobate de autorități și să fie livrate în toată lumea, iar asta va dura. Totuși, e a adăugat că „că întotdeauna am fost optimist, iar optimismul meu rămâne puternic”

Andrew Hill, cercetător senior în farmacologie la Universitatea Liverpool, a precizat că acest vaccin trebuie stocat la minus 80 de grade Celsius: 

„Asta ar putea crea provocări logistice majore pentru inocularea în masă în afara zonelor urbane majore și în țări cu venituri mici sau medii.”

„Totuși, în principal, este un pas enorm în lupta contra Covid-19”, a adăugat acesta.

Sursa: hotnews.ro