Interviuri

Mihai Butucaru – Comandantul yachtingului românesc

aprilie 2009

DIN 30 IANUARIE 2009, ARHITECTUL MIHAI BUTUCARU ESTE NOUL PREŞEDINTE AL FEDERAŢIEI ROMÂNE DE YACHTING. O PERSONALITATE PE DEPLIN IMPLICATĂ ÎN LUMEA IAHTINGULUI.

PRIMA SA MARE REALIZARE OBŢINEREA ORGANIZĂRII CAMPIONATULUI MONDIAL DE FLYING DUTCHMAN, LA CONSTANŢA, ÎN ANUL 2010.

E VALABILĂ ŞI ÎN YACHTING URAREA „VÂNT LA PUPA!“, DOMNULE MIHAI BUTUCARU?

Mai mult sau mai puţin; este, mai degrabă, o urare marinărească, la vremea corăbiilor fiind foarte folositor vântul purtător, pentru a naviga către ţintele dorite. În principiu, e valabilă şi în yachting deşi în competiţie, vântul nu poate fi constrâns să urmeze un anumit traseu.

CÂT DE LIMPEZI ŞI LINIŞTITE AŢI GĂSIT APELE ÎN FEDERAŢIE?

Momentan sunt destul de agitate pentru că, din păcate, yachtingul românesc, până în anii ‘90, aflându-se la sfârşitul alfabetului şi, pe deasupra, fiind pretenţios din punct de vedere material şi uman, a fost un sport, mai degrabă tolerat deşi în interbelic era înfloritor, apărând la vremea respectivă multe cluburi ale unor instituţii puternice. Şi, cu toate acestea, în anii ‘80 yachtingul autohton a devenit o prezenţă olimpică.

După ‘90, probabil dintr-o comoditate a celor care s-au ocupat de acest domeniu, lucrurile nu au evoluat foarte mult. A existat, este adevărat, un moment generat de un puseu de entuziasm, în care s-au cumpărat câteva ambarcaţiuni. Chiar şi COR a sponsorizat achiziţionarea unei bărci foarte competitive la momentul acela. Dar, în general, lucrurile au fost necoordonate şi sporadice.

Anul trecut, la cârma federaţiei a apărut o persoană foarte pozitivă pentru ceea ce voiam să se întâmple. A organizat o Balcaniadă în foarte bune condiţii, ba chiar a făcut rost şi de mai mulţi bani de la ANS.

Venind, însă, din afara fenomenului s-a manifestat o anume reticenţă, ceea ce l-a făcut să anunţe, la sfârşitul anului, că nu va mai candida pentru un nou mandat.

DIN PĂCATE, ÎN ROMÂNIA SE UITĂ CA YACHTINGUL ESTE SPORT OLIMPIC ŞI NU NUMAI UN HOBBY DE LUX. DE CE ESTE ATÂT DE PUŢIN MEDIATIZAT?

Dintr-un motiv simplu, plecând de la aceeaşi comoditate la care m-am referit. Nu a interesat pe nimeni. Intenţia noastră este aceea de a rebrendui Federaţia, ba chiar de a o brendui, dacă mă gândesc bine, şi de a ne integra într-un mecanism de promovare.

Vă dau un exemplu: canale TV de sport în lumea asta sau cel puţin în Europa, dedicate în exclusivitate unei discipline, se focalizează pe fotbal şi pe yachting. Atât. Iată cât iubit şi practicat acest sport, în lume. Sunt bani foarte mulţi, băgaţi în fenomen, poate chiar mai mult decât în fotbal. Un sport care traversează oceanul, la propriu şi la figurat, implicând materiale de ultimă generaţie şi tehnologii spaţiale. Sunt curse grele, de traversare, sponsorizate de Louis Vuitton, Volvo, Rolex, Prada etc.

Toată această lume atrage, formând o zonă de elită. Dar este o lume în care poţi avea acces şi te poţi integra foarte bine în măsura în care îi respecţi regulile.

La noi, în momentul în care oamenii cu bani vor face pasul de la maşini foarte puternice, bărci cu motor puternic, către veliere, înţelegând că în elita sporturilor nautice yachtingul cu vele este un vârf, vor intra, de fapt, pe un traseu firesc. Îşi vor cumpăra bărci cu pânze şi lucrurile vor intra pe un făgaş normal.

Până atunci este şi datoria noastră, ca Federaţie, să facem imagine, branding, promovare etc, în mai mare măsură decât anumite VIP-uri care dau interviuri la timona unor ambarcaţiuni.

FUNCŢIONEAZĂ, DE MULT TIMP, CLUBUL REGAL ROMÂN DE YACHTING. ÎN CE MĂSURĂ AR FI PUTUT FACE EL ACEST BRANDING, AL YACHTINGULUI ÎN GENERAL?

Yacht Clubul Regal Român actual este un continuator al vechiului Yacht Club Regal, desfiinţat odată cu abdicarea regelui, şi reînfiinţat în democraţie. Deşi nu foarte vechi, a făcut multe lucruri pozitive: a adunat oameni cu potenţial, a achiziţionat bărci, organizează curse anul trecut câteva, anul acesta şi mai multe. În 2009, sunt prinse în calendarul Federaţiei 14 concursuri de bărci mari dintre care YCR organizează 10 curse, iar Yacht Club Sportiv România, patru. Noi vorbesc de noua conducere a Federaţiei, care are mai puţin de două luni în scaun am încercat să atragem yachtingul mare, acesta fiind viitorul, pe lângă care va creşte şi yachtingul de performanţă. Am mers chiar puţin mai departe şi, dat fiind faptul că în România nu există o federaţie a sporturilor nautice cu motor, am integrat şi clubul Power Marine în cadrul Federaţiei, cel care organizează cursele de Class One, la ambarcaţiuni. Iar faptul că au adus, din cele 10 etape mondiale, una şi în România, mi se pare un lucru extraordinar.

CE V-AŢI PROPUS SĂ FACEŢI, FOARTE REPEDE, LA FEDERAŢIE?

Încercăm să creăm o coerenţă, ceea ce nu se poate face de la o zi la alta. Dacă până acum şedinţele de Birou Federal erau lunare, de când am fost numit, ele se defăşoară o dată pe săptămână, alternativ la Bucureşti şi Constanţa. Sunt enorm de multe lucruri de făcut. Abia acum reuşim să creionăm calendarul competiţional, deşi ar fi trebuit definitivat în octombrie. Apoi, cum spuneam, ne preocupă imaginea. Încercăm să găsim nişte minţi limpezi pe domeniu. Să punem ordine în documentele Fderaţiei ROI, Statut etc. Încerc, de asemenea, să creez o fundaţ ie pe care să se poată construi ulterior. Scopul meu, în acest mandat de patru ani, este să creez o bază coerentă. Apoi să ne pregătim pentru Olimpiadă.

CUM A îNCEPUT DRUMUL DUMNEAVOASTRĂ ÎN YACHTING?

Sunt a treia generaţie în familie. Bunicul meu a făcut yachting, a fost membru al unor cluburi în interbelic, tatăl meu a făcut yachting, a fost şi antrenor. La fel şi mama. Iar eu m-am născut… pe malul lacului, pe lângă bărci.

Am participat în competiţii începând din 1969. În anii ‘70 am fost la campionate europene. În ‘80 am fost la Olimpiadă, apoi, începând din 2004, am participat la toate ediţiile de campionat mondial, ca reprezentant al României, pe banii mei, cu ambarcaţiunea mea.

Categoria: Interviuri, Nr. 8 / Martie-Aprilie 2009 | 3 comentarii

JoJoDan – Al patrulea as “canadian”

aprilie 2009

[View with PicLens]

ION IONUŢ, PE NUMELE LUI “CIVIL”, A UITAT REPEDE DE BĂTAIA PE CARE I-A DAT-O MEXICANULUI MIGUEL CASILLAS, LA PLOIEŞTI, ÎN DECEMBRIE TRECUT, ŞI A ZBURAT IUTE LA MONTREAL DUPĂ SĂRBĂTORI, CA SĂ SE APUCE DE TREABĂ.

IONUŢ, CÂT ESTE DE IMPORTANT PENTRU VIITORUL TĂU TITLUL WBC INTERCONTINENTAL, CÂŞTIGAT LA PLOIEŞTI?

Această centură înseamnă foarte mult pentru mine, întrucât mi-a consolidat poziţia în primii 10 boxeri la versiunea WBC. Eram chiar pe locul 10, în decembrie, când am câştigat iar acum am urcat câteva locuri.

CUM A FOST MECIUL CU MEXICANUL MIGUEL CASILLAS?

Foarte bun. M-am simţit excelent, pentru că am fost bine pregătit din punct de vedere fizic. Casillas a fost, şi el, foarte rezis- tent la pumni, dar am dovedit că sunt mai bun ca el, mai antrenat şi mai în formă.

LUCIAN BUTE E MEREU APROAPE DE TINE. ÎN CE MĂSURĂ SE LEAGĂ CARIERA TA DE BOXER PROFESIONIST DE NUMELE LUI?

Da. Lucian este mereu lângă mine atunci când e nevoie. Venirea mea la Interbox şi semnarea contractului cu ei i se datorează lui Lucian Bute şi lui Cristian Gănescu. Ei au vorbit cu managerul general, Stephan Laroche, să vină să mă vadă la un meci, spunându-i că sunt un boxer de viitor. Laroche a fost la meci, i-a plăcut, apoi mi-a spus că vrea să-mi ofere un contract, ca să boxez pentru Interbox. Când am ajuns la Montreal am stat acasă la Bute timp de un an. M-am antrenat în aceeaşi sală cu el, am lucrat cot la cot. Lucian Bute este omul care m-a ajutat extraordinar de când am început boxul profesionist şi până astăzi.

CUM ŢI-AI PETRECUT SĂRBĂTORILE DE IARNĂ?

Împreună cu familia şi cu prietena mea. Apoi am fost la Galaţi, acasă la Lucian Bute. Pe 6 ianuarie am venit la Montreal şi mi-am reluat pregătirile pentru a reintra, cât mai curând, în formă. La sfârşitul lui februarie, poate începutul lui martie, e posibil să am primul meci din acest an, chiar în România. Încă nu e nimic oficial dar e posibil.

ŞTIU CĂ ŞI LUCIAN AR PUTEA BOXA ÎN ACEEAŞI PERIOADĂ. E POSIBIL SĂ ORGANIZAŢI O GALĂ ÎMPREUNĂ?

Da, de ce nu? Am putea organiza o gală în trei, împreună cu Lucian şi cu Adrian Diaconu. Dacă se strâng fonduri, dacă apar sponsori, dacă sunt oameni binevoitori, şi vor să organizeze această gală, ar fi extraordinar. Ar fi prima din istoria boxului românesc, în care se pun în joc două titluri de campion mondial. Cred că s-ar implica şi televiziuni importante din America într-un astfel de eveniment.

CE PASIUNI AI, IONUŢ?

Sincer să fiu, boxul e marea şi singura mea pasiune.

ŢI SE PAR IMPORTANTE ACŢIUNILE DE CARITATE, ÎN ROMÂ- NIA SAU ORIUNDE, ÎN LUME?

Foarte importante. Eu, din păcate nu am foarte multe ocazii să particip la astfel de acţiuni, dar atunci când se iveşte o ocazie nu ezit să particip. În România sunt foarte mulţi copii talentaţi care, din nefericire, nu pot realiza ceea ce-şi doresc din cauza lipsei banilor. Ei trebuie ajutaţi, neapărat.

CE ÎŢI DOREŞTI PENTRU 2009?

În primul rând să fiu sănătos ca să am putere de muncă la antrenament, să acumulez cât mai mult şi să boxez pentru titlul mondial şi, evident, să-l câştig. De asemenea, urez tuturor cititorilor revistei dumneavoastră ca în acest nou an să aibă parte de multă sănătate şi fericire.

Categoria: Interviuri, Nr. 7 / Ianuarie - Februarie 2009 | Nici un comentariu

Mihai Ivănescu – Stăpânul diamantelor

aprilie 2009

[View with PicLens]

DIRECTORUL GENERAL AL M CAR TRADING, DISTRIBUITOR PENTRU MITSUBISHI MOTORS ÎN ROMÂNIA – PARTE A GRUPULUI ŢIRIAC -, ESTE OMUL CARE GESTIONEAZĂ EVOLUŢIA MĂRCII ÎN ŢARA NOATRĂ. LOGO-UL BRANDULUI JAPONEZ – TREI DIAMANTE UNITE ÎN PUNCTUL CENTRAL

ÎN CE ÎMPREJURARE S-A PRODUS ÎNTÂLNIREA DUMNEAVOASTRĂ CU MITSUBISHI MOTORS?

Lucrez pentru Grupul Ţiriac de la 1 decembrie 1992. Timp de 10 ani am lucrat pentru compania Autorom, distribuitorul exclusiv pentru România al produselor Mercedes Benz. În cadrul grupului, evident că au apărut de-a lungul timpului oportunităţi de dezvoltare, în special, pe segmentul auto. Dintre propunerile care mi s-au făcut, de preluare a unui nou brand în cadrul grupului Ţiriac, eu am ales Mitsubishi, pentru că mi se părea că îmi dă şansa de a arăta tot ce am învăţat de-a lungul a 8-9 ani de zile şi tot ceea ce am învăţat direct din piaţa românească.

CARE AU FOST ETAPELE CELE MAI IMPORTANTE PE CARE LE-AŢI TRAVERSAT LA MITSUBISHI MOTORS?

Sigur ca ele au fost legate de succesiunea temporală a implementă rii modelului Mitsubishi în România. În primul şi în primul rând a fost momentul în care am reuşit să-i convigem pe cei de la Mitsubishi Motors Europe, pentru că Mitsubishi Company lucrează prin entităţi regionale. Această entitate regională de care ţinem şi noi se numeşte Mitsubishi Motors Europe. A durat circa un an şi jumătate până am primit răspunsul pozitiv, până au decis să lucreze cu noi. Un alt moment foarte important a fost perioada în care noi am reuşit, într-un timp foarte scurt, să deschidem o reţea de dealeri, puternică şi performantă. Vizita preşedintelui Osamu Masuko în România a constituit, de asemenea, un moment extrem de important. Ne-am numărat printre foarte puţinele ţări vizitate de preşedintele Mitsubishi Motors Company, cel care conduce efectiv destinele brandului la nivel mondial.

CARE CREDEŢI CĂ VA FI IMPACTUL CRIZEI ASUPRA MITSUBISHI MOTORS?

Sigur, criza este generală, şi ea ne afectează şi pe noi. Mitsubishi este, însă, un brand puternic, nu a făcut greşeli comparabile cu cei la care criza este şi mai acută. Această criză a atins fiecare brand, fiecare producător auto, dar efectele sale, ca şi modul cum a interacţionat cu fiecare producător, a ţinut cont de modul în care era constituită şi construită afacerea de-a lungul timpului. Am fost atinşi, din punctul de vedere al vânzărilor, în special după luna iulie când a existat un trend descendent, cu rezultate mult sub aşteptări în noiembrie şi decembrie. Chiar şi în aceste condiţii, noi vindem sau am vândut mai mult în 2008, raportat la 2007, cu circa 18 procente. Ceea ce este absolut remarcabil.

VĂ CONFERĂ UN AVANTAJ FAPTUL CĂ APARŢINEŢI GRUPULUI ŢIRIAC AUTO?

Avantajul este că ştim să folosim anumite sinergii ale grupului, şi, de asemenea, să folosim eficient oportunităţile date de finanţ area proprie, respectiv două societăţi de leasing… Dar grupul te poate ajuta numai până la un punct, mai departe e treaba fiecăruia. Fiecare conduce afacerea aşa cum se pricepe şi cum crede de cuviinţă la un moment dat. Dacă te clatini, probabil că cineva iţi oferă un reazem, dar nu o să te ţină nimeni de mână să treci strada.

CUM CREDEŢI CĂ VA ARĂTA ANUL 2009?

Evident, va fi un an mai prost în prima perioadă, care înseamnă, după mine, primele patru-cinci luni. Nu trebuie să uităm că totul este sub semnul incertitudinii. Măsurile de stopare a deprecierii monedei naţionale probabil că vor fi de altă natură decât au fost până acum. Finanţările ar trebui puse pe alte baze.

Nu poate exista un sistem eonomic în care finanţările să nu funcţioneze, iar astăzi, cu tot respectul, ele sunt blocate. Şi cel mai important, trebuie să înceteze acest atac al mass media, care nu face decât să crească starea de tensiune în marea masă a populaţiei.

CARE AR FI PORTRETUL-ROBOT AL CLIENTULUI MITSUBISHI?

Clientul Mitsubishi este un client informat, în primul rând. El studiază maşina în complexitatea ei, studiază istoricul maşinii, studiază notele care sunt acordate pe plan european şi mondial, după caz. Este un client care foloseşte Internetul in mod frecvent şi este un client împătimit de istoria Mitsubishi, care îşi găseşte argument pentru a cumpăra maşina. De asemenea, el iubeşte spiritul independent, pentru că mare parte din gama Mitsubishi se adresează pasionaţilor de 4×4. Apreciază calitatea serviceului, şi ceea ce în Occident se numeşte value for money, adică dacă ai plătit 100 de lei ţi-ai luat maşină de 110 lei. Clientul nostru este unul mediu spre plus.

ROMÂNIA A CUNOSCUT ÎN ULTIMA VREME, DIN CE ÎN CE MAI MULT, FENOMENUL ACŢIUNILOR CARITABILE. DUMNEAVOASTRĂ AŢI FOST SAU SUNTEŢI IMPLICAT ÎN VREUN PROIECT DE ACEST GEN?

Noi avem o implicare constantă în astfel de acţiuni, sponsoriză m împreună cu Grupul Ţiriac, casa de copii de la Braşov este şi un motiv de mândrie şi, în acelaşi timp, de simţ al datoriei de cetăţean împlinită. Ştim că ajutoarele acestea sunt aduse acolo sub un control foarte strict şi putem vedea că nu se disipă, aşa cum se întâmplă în alte părţi, iar cei peste 130 de copii sunt îngrijiţi în condiţii foarte bune. Ai, astfel, sentimentul unui lucru bine făcut. Am avut acţiuni de întrajutorare în perioada sărbătorilor, şi – dacă mă refer strict la anul 2008 – în perioada inundaţiilor din nordul şi din centrul Moldovei. Am mai avut, de asemena, intervenţii şi în anii trecuţi, tot la nivel de implicare în perioada inundaţiilor, şi tot în zona Moldovei. Şi evident, atunci când putem să sprijinim o cauză nobilă, intervenim şi – dacă posibilităţile financiare ale firmei o permit – ne implicăm. Deşi nu sunt acţiuni majore, ele nu lipsesc, fiind punctuale.

Categoria: Interviuri, Nr. 7 / Ianuarie - Februarie 2009 | Nici un comentariu

Bryan Jardine – Prieten cu România şi oamenii ei

aprilie 2009

DE CÂND SUNTEŢI ÎN ROMÂNIA?

Am venit prima oară în România în august 1996 pentru un contract de un an, şi apoi am revenit în august 1998. De atunci sunt aici, deci aş spune că 11 din ultimii 12 ani mi i-am petrecut în România.

CE V-A FĂCUT SĂ REVENIŢI AICI, DUPĂ ACEL AN?

Mi-a plăcut în România acel simţ al aventurii şi faptul că reprezenta o şansă de a mă implica în proiecte foarte interesante.

La sfârşitul anilor ‘90, privatizarea în România era la început, la fel ca şi investiţiile străine directe. România era o ţară care nu îşi atinsese încă potenţialul şi nu era la fel de avansată, în ceea ce priveşte investiţ iile străine, ca ţări precum Polonia, Ungaria sau Cehia. Am crezut, şi istoria a dovedit că am avut dreptate, că România va asista la un val de investiţii.

CE AŢI FĂCUT ÎN ROMÂNIA ÎNAINTE DE WOLF THEISS?

Contractul din 1996-1997 a fost un proiect de reforma judiciară cu American Bar Association.

Am revenit în 1998 şi am înfiinţat o filială locală a unei firme americane de avocatură, care a stat în România doar trei ani. Firma s-a retras în 2001, iar eu am lucrat cu o altă firmă americană, la Budapesta şi la Bucureşti. M-am alăturat echipei Wolf Theiss în 2005. Într- un fel a fost o decizie dificilă, pentru că însemna să plec de la o firmă americană la una austriacă, dar pe de altă parte a fost uşor, pentru că era clar că austriecii erau cei mai mari investitori din România şi că pentru ei era o piaţă foarte importantă.

În prezent, biroul din Bucureşti este cel de-al doilea birou ca mărime din reţeaua de 11 birouri Wolf Theiss, din Europa Centrală şi de SE.

CARE AU FOST CELE MAI IMPORTANTE TRANZACŢII ÎN CARE AŢI FOST IMPLICAT?

Cea mai mare şi cea mai semnificativă tranzacţie pe care am făcut-o cu Wolf Theiss a fost anul trecut, când biroul nostru a reprezentat Kaz Munai Gas în achiziţionarea Rompetrol, una dintre cele mai mari afaceri private care s-au făcut vreodată în România. Recent, am reprezentat Raiffeisen Evolution în achiziţionarea de proprietăţ i pentru proiectul Petrom City; am reprezentat grupul german de investiţii DEGI în achiziţ ionarea a trei clădiri de birouri de la Charlemagne Capital, în 2007, şi am fost implicaţi în achiziţionarea Băncii Ţiriac de către HVB. Înainte de Wolf Theiss am avut câteva contracte interesante: am reprezentat Coca Cola HBC în cumpărarea Dorna şi UPC în cumpărarea Astral Telecom. Firma pentru care am lucrat înainte a reprezentat Reiffeisen Bank în achiziţ ionarea Băncii Agricole.

CE FACEŢI ÎN ROMÂNIA, ÎN AFARĂ DE WOLF THEISS?

Fac voluntariat în câteva domenii. În primul rând, de cinci ani sunt în consiliul şcolii Internaţ ionale Americane din Bucureş ti, donând astfel din timpul meu. Cred că educaţia este o zonă de importanţă critică, şi cred că AISB este o instituţie extraordinară, care s-a dezvoltat semnificativ în ultimii cinci ani, şi sunt mândru să-i donez din timpul meu. Am fost şi conducă tor de licitaţii part time în evenimente de caritate, cum a fost şi Balul de Halloween al organizaţ iei Ovidiu Rom, strângâ nd bani în scopuri caritabile.

Mai fac şi voice over-uri pentru radio şi televiziune. Am avut câteva roluri mici în filme care s-au turnat în România, atunci când au avut nevoie de un vorbitor nativ de limba engleză.

Sunt, totodată, proprietarul unui bar din oraş, Coyote Café, care îşi propune să fie o locaţie de muzică live pentru muzicienii aspiranţi din România. Din 1998 până în 2002 am făcut parte dintr-o trupă de rock and roll de expaţi şi am cântat cu acea trupă. Am, de asemenea, o casă şi teren la ţară, în care am investit în ultimii ani în speranţ a de a le dezvolta pentru agro-turism. În majoritatea week-end-urilor încerc să merg acolo pentru a monitoriza activitatea şi am investit şi în plantarea de noi specii de struguri, sperând să facem un vin local cumsecade.

POVESTIŢI-MI DESPRE ACŢIUNILE DE CARITATE. ŞTIU CĂ AŢI PARTICIPAT LA BALUL DE HALLOWEEN.

Balul de Halloween, desfă- şurat recent, a fost organizat de Leslie Hawke, directoarea Ovidiu Rom, o organizaţie care face un bine extraordinar pentru comunitate. Activează complet non-profit, iar bugetul lor are la bază bani strânşi în urma a diferite evenimente, iar balul de Halloween este principalul său eveniment de strângere de fonduri.

Acesta a fost cel de-al patrulea an pentru Bal, şi a implicat donaţii importante de timp şi bani din partea multor corporaţ ii care fac afaceri în România, precum şi din partea celebrităţ ilor din România şi din afară, care au donat obiecte, scoase apoi la licitaţie la Bal. Cred că este un model pentru toate organizaţiile caritabile, dacă ne uităm la succesul şi la lucrurile bune realizate de această organizaţ ie. Şi este o onoare pentru mine să fac parte, într-o mică măsură, din acest proiect.

AŢI MAI FOST IMPLICAT ÎN ALTE ACŢIUNI DE CARITATE?

Probabil că această licitaţie a fost prima în care am fost implicat, dar ulterior am mai fost implicat în evenimente caritabile, de pildă strângerea de fonduri pentru UNICEF, sau pentru Muzeul Naţional de Artă.

Dacă timpul îmi permite şi dacă sunt disponibil, sunt fericit să pot dona din timpul meu şi să încerc să strâng bani pentru aceste organizaţii caritabile.

VĂ GÂNDIŢI SĂ ÎNFIINŢAŢI ŞI DUMNEAVOASTRĂ O FUNDAŢIE?

Există diferite organizaţii care încearcă să înfiinţeze ONG-uri şi adesea donăm asistenţă juridică acestor ONG-uri, pro-bono. Eu nu ştiu dacă sunt deocamdată în situaţia financiară sau dacă am un grad de bunăstare spre a fi în măsură să-mi înfiinţez propria mea fundaţ ie. Cu toate acestea, donez fondurilor de caritate din Statele Unite şi, aşa cum am mai spus, donez timp şi servicii juridice organizaţiilor care fac acte de caritate în România.

Categoria: Interviuri, Nr. 6 / Noiembrie - Decembrie 2008 | Nici un comentariu

Convertirea la SAAB – Interviu cu Viorel Vasii

aprilie 2009

[View with PicLens]

DIRECTORUL EXECUTIV AL AUGUSTA MOTORS, DEALER OFICIAL AL MAŞINILOR SAAB ÎN ROMÂNIA, ESTE DE PROFESIE INGINER ELECTRONIST, ÎNSĂ MAREA SA PASIUNE PARE SĂ FIE ŞOFATUL. VIOREL VASII A URCAT KILOMETRAJUL MAŞINILOR SALE, ÎN DOUĂ DECENII, LA 500.000 DE KM.

CARE SUNT NOUTĂŢILE SAAB PENTRU SFÂRŞITUL ACESTUI AN, ŞI LA CE TREBUIE SĂ NE AŞTEPTĂM îN 2009, DOMNULE DIRECTOR?

Pentru sfârşitul de an, avem ediţia Griffin a SAAB-ului 9-5. O producţie aniversară care include dotări cu totul speciale la un preţ foarte atractiv. Ca şi noutăţi Augusta Motor pentru 2008, am avut în premieră în România un concept expus la marile saloane auto, lansat la Geneva 2006 şi anume SAAB Aero X. Anul 2009 va fi unul fără precedent, cu două noi modele lansate: SAAB 9-5, model complet nou, de clasă superioară, iar spre sfârşitul anului, SAAB 9-4 X, un concept foarte scandinav. Pentru 9-5 vom prelua primele comenzi începând cu luna iunie şi vom livra primele maşini chiar în 2009.

SPUNEŢI-NE CÂTEVA CUVINTE DESPRE ACTUALA VEDETĂ, 9-3 TTID, CARE PARE SĂ FIE PIESA DE REZISTENŢĂ ÎN ACEST MOMENT!

Este o maşină foarte performantă. Pe caroseria 9-3, în toate versiunile de echipare şi linear, şi vector şi aero – versiunea de top -, este disponibil acest motor. E un motor de 180 CP, dotat cu două turbine. O maşină care se mişcă foarte bine pe şosea.

Preţul său începe de la circa 26.000 de euro, nefiind unul exagerat pentru categoria premium. Este o maşină eficientă, cu un consum de circa 5,8 litri. O maşină cu un comportament sportiv, făcută pentru cei care vor performanţă şi economie, şi cu o imagine tipică SAAB

EL SE VINDE CEL MAI BINE LA ACEASTĂ ORĂ ÎN ROMÂNIA?

Cu siguranţă, 9-3, cu motor low pression turbo, este modelul cel mai vândut în acest moment. În general, 9-3 Sport Sedan este, de departe, cel mai bine vândut. Românii preferă, în continuare, o limuzină în trei volume. 9-3 Sedan acoperă cam 60% din totalul cifrei de vânzări.

CÂTE UNITĂŢI AŢI VÂNDUT, ÎN GENERAL, ÎN ACEST AN ÎN ROMÂNIA?

La nivelul întregii ţări, pe primele nouă luni, 130 de unităţi. O creştere de 80% faţă de anul trecut, datorată dezvoltării reţelei. În ceea ce priveşte Augusta Motors, şi noi ne situăm la circa 92 de unităţi – cea mai mare parte din SAAB-urile vândute în România – ceea ce înseamnă o creştere cu 7,1% faţă de anul trecut.

CE PREVIZIONAŢI PENTRU 2009?

În ciuda crizei, noi ne aşteptăm la o uşoară creştere. Argumentele în sprijinul acestei afirmaţii sunt legate de ofensiva de modele noi SAAB.

CUM RESIMŢIŢI EFECTELE CRIZEI FINANCIARE?

Ceea ce am resimţit până acum este mai mult o reticenţă a clienţilor în faţa neprevăzutului, a unei situaţii de incertitudine. Oamenii, în general, sunt în mai mare măsură atenţi înainte de a cheltui. Lumea este preocupată de reducerea costurilor.

CUM VEDEŢI VIITORUL ÎN MATERIE DE AUTOMOBILE?

În mod cert se vor produce maşini mai eficiente. Mai ecologice. Se observă deja stoparea tendinţei de creştere a dimensiunilor tuturor modelelor, a cilindreei motoarelor, a creşterii fără justificare practică a puterilor şi, implicit, a consumurilor. Cred că maşinile viitorului vor fi dotate cu motoare mai mici, mai eficiente, cu o cilindree redusă. Se vor dezvolta, în continuare, modele cu combustibili alternativi. Amintesc că motoarele pe benzină au pentru toată gama SAAB inclusiv versiuni BioPower, pe bioetanol.

CE MAŞINĂ PREFERAŢI, DOMNULE DIRECTOR?

Fără nicio urmă de dubiu, SAAB 9-3 Convertibile.

Categoria: Interviuri, Nr. 6 / Noiembrie - Decembrie 2008 | Nici un comentariu

Claudiu Tusac – PRIMARUL CARE VREA SĂ FACĂ DIN MANGALIA UN ORAŞ DE LUX

aprilie 2009

[View with PicLens]

PE MODELUL FĂ-ŢI IARNA CAR ŞI VARA SANIE, PRIMARUL MANGALIEI GÂNDEŞTE DE ACUM CE ARE DE FĂCUT PENTRU VARA VIITOARE, AŞA ÎNCÂT ORAŞUL SĂU SĂ DEVINĂ UN PUNCT DE MARE ATRACŢIE PE HARTA TOUROPERATORILOR DIN TOATĂ LUMEA

DOMNULE PRIMAR CLAUDIU TUSAC, CÂT DE FIERBINTE S-A DOVEDIT A FI, PENTRU MANGALIA, VARA LUI 2008, DIN PERSPECTIVA EDILULUI?

Caniculară. Aici, la noi, mereu e treabă de făcut, mai ales în sezon. Ca să nu mai vorbim de proiectele mari pe care vrem să le demară m.

ÎN CE STADIU SE AFLă REALIZAREA PORTULUI TURISTIC MANGALIA?

Proiectul de amenajare a portului turistic este împărţit în trei etape. Prima etapa a fost finalizată la mijlocul lunii august. Portul funcţionează la o treime din capacitatea sa, în ceea ce priveşte primirea navelor. Rămâne să finalizăm sediul social. Vreau să fac birouri pentru poliţia de frontieră, şi mai ales pentru vamă, ca să nu se mai plimbe oamenii, turiştii de afară, prin două trei locuri, până acostează în port. Trebuie finalizate utilităţile şi, bineînţeles, zona de odihnă şi amuzament – o mică terasă, cafenea… Mă gândesc să fac şi un magazin pentru piese de schimb. În maxim doi ani – dar eu sper să fie gata la anul – o să avem cel mai modern port din zona europeană a Mării Negre, mă refer la Bulgaria şi la celelalte porturi turistice din România: siguranţă, dotări tehnice şi o proximitate turistică extraordinară – şapte staţiuni moderne cu o mare capacitate de cazare. Sper, de asemenea, să avem cât de curând unul-două cazinouri precum şi un hotel nou, de 4 sau 5 stele, ca să începem să semănăm cu staţiunile din sudul Franţei, din Italia. Un adevărat port turistic.

CE SURPRIZE LE VEŢI FACE ALEGĂTORILOR DUMNEAVOASTRĂ ÎN ANUL 2009?

Iatingul e o plăcere, un lux care presupune că ai destui bani ca să-ţi permiţi aşa un hobby. Iar aceşti oameni nu pot sta într-un hotel de 1 – 2 stele. Trebuie să aibă unde să-şi petreacă nopţile. Unde să-şi cheltuie banii. Obligaţia noastră este să le dăm posibilitatea s-o facă într-un mod plăcut. Surprizele mele – două proiecte foarte importante: un parc de distracţii – un Aqua Magic întins pe 10-15 ha, mult mai mare decât cel din Mamaia – şi un un teren de golf profesionist, care să cuprindă şi o componentă imobiliară – bungalouri şi un hotel de 5 stele. Vom mai construi cluburi de noapte, restaurante de lux. Am deschis deja un club, în Olimp, la standarde europene – New vision by mondy. E ceva deosebit şi rivalizeză cu oricare altul de acest gen din Bucureşti.

CUM STAŢI CU PRIETENII, CU FAMILIA ŞI CU TIMPUL DUMNEAVOASTRĂ LIBER ACUM, DUPĂ CE AŢI DEVENIT PRIMAR?

În ultima perioadă îmi văd familia foarte rar. Dar nu am de ales. Am o misiune grea, pentru că vreau să aşez administraţia locală pe linia de plutire. Trebuie să fac eforturi până se vor urni lucrurile. Am găsit o administraţie extreme de dezordonată. Dacă jumătate din administraţiile din ţară ar fi fost conduse în acelaşi stil, atunci ar exista explicaţii pentru locul pe care îl ocupă România, în ierarhia ţărilor europene.

Sper, având în vedere colectivul tânăr – dar cu studii şi experienţă – pe care îl am lângă mine, să ducem la bun sfârşit toate promisiunile făcute în campanie.

DIN POSTURA DE ŞEF AL ADMINISTRAŢIEI LOCALE, V-AŢI PROPUS SĂ ORGANIZAŢI ACŢIUNI IMPORTANTE ÎN SCOPURI CARITABILE? NE PUTEŢI DA UN EXEMPLU?

Cu siguranţă. Prima marea acţiune de acest fel a fost iniţiată după inundaţii. Am organizat o mare colectă de produse pentru a veni în sprijinul oamenilor necăjiţi. Vom fi şi în continuare aproape de cei care au nevoie de noi, oricând.

CONSIDERAŢI NECESARĂ, ATÂT ÎN MANGALIA CÂT ŞI ÎN ŢARĂ, ORGANIZAREA UNUI NUMĂR IMPORTANT DE ACŢIUNI CARITABILE?

Românii nu sunt chiar aşa de săraci cum îi crede Europa. Există şi români foarte bogaţi care ar putea să se mai uite şi prin ţară, prin localităţile de unde provin sau unde îşi desfăşoară activitatea economică. Aveam un prieten, în Israel, care îmi spunea că are o găleată în care pune bani. “Şi atunci când dă pe afară, cu ce pică din găleată îi mai ajut oamenii”, spunea el. Măcar atât dacă ar face un român cu bani, şi tot ar fi foarte bine.

AVEŢI ALOCAT, UN BUGET LA NIVEL DE PRIMĂRIE, PENTRU FINANŢ AREA UNOR ŞCOLI, CASE DE PROFIL ORI CĂMINE PENTRU COPII ŞI BĂTRÂNI?

Am ajutat copii cu handicap grav. I-am trimis în străinătate, în limita posibilităţilor. Ne-am propus să rezolvăm cazurile cu adevărat importante. Altfel, sunt foarte mulţi care au nvoie de ajutor, iar dacă o faci cu unii şi nu o faci cu toţi, ceilalţi se simt discriminaţi.

Categoria: Interviuri, Nr. 6 / Noiembrie - Decembrie 2008 | Nici un comentariu

Razvan Nicolescu

aprilie 2009

UNUL DINTRE CEI MAI TINERI DIRECTORI DE MEDIA DIN ROMÂ- NIA A CRESCUT LA CÂRMA TVR 2, ODATĂ CU COTA DE PIAŢĂ A POSTULUI, STIPULATĂ ÎN CONTRACT…

CUM E SĂ FII CEL MAI TÂNĂR DIRECTOR AL UNUI POST IMPORTANT DE TELEVIZIUNE, DOMNULE RĂZVAN NICOLESCU?

Am fost cel mai tânăr director acum patru ani. Aveam 33 pe atunci. Dar nu e prima oară. Am fost redactor şef pe tineret-divertisment, la SOTI, când aveam 22 de ani. Transferul în TVR a fost însă dificil.

Era greu să accepţi că un puşti de 22 de ani putea fi redactor şef. Până n-am venit cu cartea de muncă nu m-au crezut, pur şi simplu. Am dat piept cu o gerontocraţie aproape impenetrabilă… Marea schimbare s-a produs pe vremea lui Valentin Nicolau, care a promovat oameni tineri. Nu anumite schimbări. Greu de înţeles au rămas normele stipulate în contractul colectiv de muncă – foarte stricte, mai ales pe zona de protecţie a muncii.

Renumita problemă a TVR: echipele enorme. De exemplu, noi, la un car de reportaj, venim cu 50 de oameni în timp ce o televiziune privată vine cu 14.

Oricum, nu mai avem parte de starea conflictuală a anilor ‘90.

DAR CE S-A SCHIMBAT ÎN TVR 2 DE CÂND AŢI VENIT DUMNEAVOASTRĂ?

Când am venit eu, în 2004, TVR 2 avea 3,2 la sută din piaţă. Mi s-a dat mână liberă totală, pe un contract însă extrem de greu. O dată la trei luni se făceau “calcule” şi dacă nu se evidenţiau anumite targeturi de audienţă, de cotă de piaţă, contractul înceta automat.

Avantajul a fost că am avut mână liberă complet şi am reuşit să ajungem, într-un timp relativ scurt, la 5 la sută cotă de piaţă. Sigur că atunci când spui TVR, lumea identifică totul cu TVR 1. Dar noi am încercat să facem ca TVR 2 să arate oarecum altfel. În ultimii doi-trei ani se dă însă o bătălie maximă pe publicul de 18-49, considerat publicul comercial (care este ţinta noastră). Toată lumea vine pe el: televiziuni private, de nişă şi… TVR 1. Ceea ce ne cam dă bătăi de cap.

CÂND AŢI VENIT ÎN MEDIA ?

La 19 ani. Am scris la câteva ziare dintre care unele nici nu mai există. Am început colaborarea cu SOTI. În acea vreme eram student la Institutul de Construcţii. Apoi am prins o bursă la CNN, la Praga, unde am fost împreună cu Andreea Esca. Am venit de acolo producă tor de ştiri. Acela a fost momentul de cotitură. Când am ajuns la Praga şi cei de la CNN au aflat că sunt la construcţ ii au vrut să mă trimită acasă. “Ce treabă ai tu cu televiziunea? Ori faci treabă profesionistă ori faci construcţii?!”.

Era o mentalitate cu totul nouă pentru mine. Şi m-am dus la Jurnalism. Apoi am luat masteratul de management. Am stat la SOTI din ‘90 până în ‘93. Din 93 am venit în TVR, aici fiind o altă mare schimbare şi ca mentalitate şi ca domeniu. Dacă la SOTI eram pe tineret-divertisment, aici m-am îndreptat către jurnalismul de business şi afaceri, ceea ce m-a şi adus, încet, încet spre postul acesta.

E MAI GREU ACUM? ERA MAI GREU ATUNCI?!

Îmi lipseşte mult redacţionalul.

Spre deosebire de alţi directori din mass-media eu am venit din producţie, înţelegâ nd sistemul. Este o mare problemă. E greu să ai studii de management şi să ai experienţă de televiziune în acelaşi timp. Trebuie să le împleteşti, iar mulţi directori au doar unul din cele două fire.

CUM STAŢI CU AFACERILE PERSONALE?

Binişor. Am câteva investiţ ii pe bursă, lucrez în domeniul training-ului. Afaceri adiacente, pe care mi le permite legea. Sigur, mi-aş fi dorit să am o casă de producţie, pentru că asta e pasiunea mea, dar din păcate legea nu-mi permite acest deliciu…

CE PĂRERE AVEŢI DESPRE CARITATEA ROMÂNEASCĂ, DOMNULE DIRECTOR?

Cred că în România, caritatea ca fenomen mai are de aşteptat până ce va ajunge la un echilibru. Caritate nu înseamnă numai ca oamenii foarte bogaţi să-i ajute pe oamenii foarte săraci. O clasă medie, dacă ar exista, ar trebui să se implice la fel de bine într-o astfel de acţiune. Oamenii bogaţi, mulţi dintre ei politicieni, fac din caritate un eveniment media ceea ce duce la pierderea sensului iniţial. Apoi caritatea poate fi extinsă către educaţie, sănă- tate, voluntariat etc. etc. Se vede limpede că atunci când vorbim de voluntariat avem de-a face cu oameni veniţi din afara ţării. La noi, caritatea se confundă, de obicei, cu o campanie de imagine.

Categoria: Interviuri, Nr. 5 / Septembrie - Octombrie 2008 | 3 comentarii

Lucian BUTE – CAMPIONUL CU PRIVIRE DE COPIL

aprilie 2009

LUCIAN BUTE, CAMPION MODIAL LA BOX, VERSIUNEA IBF, ÎŢI LASĂ SENZAŢIA CĂ E PRIETENUL TĂU DE O VIAŢĂ. ZÂMBITOR, JOVIAL, ELEGANT. ÎŞI POVESTEŞTE VIAŢA, VISELE, MUNCA. TOTUL ÎNTR-O LIMBĂ ROMÂNĂ PERFECT ARTICULATĂ

CUM E VIAŢA DE CAMPION MONDIAL?

E frumoasă. Sunt fericit că am ajuns aici. Asta mi-am dorit întotdeauna, să devin campion mondial. A fost visul meu din momentul în care am făcut primul pas către boxul profesionist, în octombrie 2003, atunci când am semnat cu Interbox.

Şi, exact după patru ani de muncă asiduă, am devenit campion mondial în boxul profesionist, am devenit numărul 1 în lume.

INTERBOX A DAT TREI ROMÂNI CAMPIONI MONDIALI. ESTE MAI IMPORTANTĂ TEHNICA LOR SAU TALENTUL NOSTRU?

Cred că este o combinaţie între talent şi implicare. Trebuie să ai în spate o echipă managerială foarte puternică pentru a fi corect promovat.

Faptul că Doroftei, primul campion mondial dat de Interbox, a fost român a reprezentat o deschidere extraordinară pentru noi – pentru mine, pentru Adrian Diaconu şi pentru alţi români care activează la acest club. Cred, de asemenea, că a contat enorm munca, seriozitatea noastră şi talentul. Ei fără noi nu ar fi reuşit şi nici noi fără ei. Suntem o echipă, am lucrat împreună şi am ajuns la acest rezultat. Şcoala românească de box este cunoscută şi foarte apreciată în lume

SPUNE-NE CUM AI ÎNCEPUT BOXUL ŞI CÂND AI AJUNS ÎN CANADA?

Am început la 14 ani, la mine în Galaţi. Un prieten, boxer la vremea aceea, m-a luat cu el la sală. Am fost curios deşi, sincer, nu-mi plăcea deloc. Nici la televizor nu mă uitam la box… Îmi spuneam că nu e un sport pentru mine.

În consecinţă, am mers întâmplă tor acolo, am făcut o pasiune şi n-am mai ieşit din sală până în ziua de azi. În Canada am ajuns datorită lui Leonard Dorin şi lui Rudel Obreja. În 2002, Doroftei îşi apăra titlul mondial la Bucureşti. A venit Interbox, promotori, toată lumea.

Eu boxam la amatori şi eram în lotul olimpic. Împreună cu domnul Rudel Obreja, preşedintele Federaţiei, am intrat în contact cu managerii lor. Interbox mi-a urmărit meciurile, a văzut casete şi apoi m-au chemat la o evaluare în Canada. Am ajuns la o înţelegere şi în 2003 am semnat un contract pe trei ani.

CE URMEAZĂ?

După octombrie 2007, când am devenit campion mondial, mi-am apărat centura pentru prima oară, anul acesta, în 29 februarie la Montreal, într- un meci cu William Joopy. Din păcate televiziunile din ţară au ignorat evenimentul. Am câştigat prin KO în repriza a 10-a. Toată lumea a fost fericită, în special eu, pentru că am rămas campion şi ăsta a fost lucrul cel mai important. Acum mi-am luat o vacanţă pentru a fi alături de prietenul meu Adrian Diaconu la Bucureş ti. Din 6 mai voi fi la Montreal pentru a-mi relua pregă- tirea. Următorul meci va fi undeva în luna septembrie – octombrie a acestui an. Nu s-a stabilit încă data şi locul desfă- şurării, dar va fi un meci cu challengerul obligatoriu, mexicanul Librado Andrade, care se antrenează în America, la Las Vegas. Cei de la versiunea IBF, unde sunt eu campion, îmi impun acest meci pentru că asta este regulamentul. MAI AI TIMP PENTRU TINE? Nu vreau ca faima, performanţ a, vedetismul şi, bineîn- ţeles, banii să mă schimbe cumva, pentru că atunci când ai bani şi faimă poţi foarte uşor să o iei pe căi greşite. Vreau să rămân acelaşi, vreau să muncesc cu aceeaşi seriozitate şi să mă menţin acolo unde sunt acum. Pentru asta muncesc şase zile din săptă- mână.

ŞI ÎN CEA DE-A ŞAPTEA… ?

Odihnă şi prea puţine alte lucruri, pentru că ştiu ce mă aşteaptă iarăşi de luni. Încerc să mă relaxez, merg la biserică – sunt foarte multe biserici româneşti în Montreal – să mă rog la Dumnezeu. Eu cred foarte mult în Dumnezeu iar mersul la biserică mă relaxează. În rest, ies în oraş cu prietenii, merg la un film, citesc o carte…

CONSIDERI CĂ EŞTI UN OM BOGAT?

Bogat sufleteşte, nu neapă rat şi material! Încă nu pot spune că sunt un om bogat. Abia acum încep să fac bani. În boxul profesionist, doar când ajungi la titlul mondial poţi să afirmi că se strâng banii. Până aici am fost mulţumit de aspectul financiar, dar nu pot afirma că am devenit chiar un om bogat. Am avut tot ce mi-am dorit, dar banii abia acum vin.

CÂND TE VEI RETRAGE DIN RING, VEI RĂMÂNE TOTUŞI ÎN FENOMENUL SPORTIV?

Cu siguranţă, pentru că sunt un om de sport. În prezent am o sală de box în comuna Pechea, la 30 km de Galaţi, care îmi poartă numele – Box Club Bute. Aici lucrează antrenorul care m-a descoperit şi cu care am început boxul. Eu spun că acolo este o pepinieră foarte bine dezvoltată. Avem foarte mulţi copii talentaţi, ba chiar un campion mondial la juniori. Sunt copii care, cu siguranţă, vor face performanţe frumoase.

VEI INVESTI ŞI ÎN ALTCEVA DECÂT ÎN BOX?

Am mai multe planuri dar, pentru moment, prefer să rămân concentrat pe carieră. Mai am câţiva ani de activitate, iar când mă voi retrage am să mă dedic afacerilor. Cu siguranţă voi face ceva, dar acum nu am timp. Când te implici într-un business trebuie să fii aproape, să poţi avea controlul. Pentru mine este însă foarte greu, trebuie să rămân concentrat pe ceea ce am de făcut.

VEI REVENI ÎN ROMÂNIA?

Cred că e prea devreme să vorbesc despre asta. Îmi place foarte mult în Romînia, toată familia mea e aici. Pe de altă parte eu sunt singur în Canada… Dar nu ştii ce îţi rezervă viitorul… Nu ştiu ce va fi. Poate am să rămân acolo… Acum spun că vreau să vin acasă, dar nu ştiu ce va fi. Sunt încă tânăr şi nu ştiu cum vor decurge lucrurile. Pentru moment e bine unde sunt şi ce fac, dar vreau să cred că mă voi întoarce acasă.

Categoria: Interviuri, Nr. 3 / Mai - Iunie 2008 | Nici un comentariu

Ilie Dumitrescu – Arta – o pasiune de suflet

aprilie 2009

DUPÃ CE A PÃRÃSIT (DOAR FIZIC) LUMEA FOTBALULUI, ILIE DUMITRESCU ŞI-A GÃSIT ALINARE ÎNTR-O PASIUNE MAI VECHE: ARTA. ÎN PREZENT, FOSTA VEDETÃ A STELEI ESTE MÂNDRUL POSESOR AL CELUI MAI ÎNSEMNAT SPAţIU ARTISTIC DIN ROMÂNIA, GALERIA DE ARTÃ ŞI ANTICHITÃţI “HANUL CU TEI”.

DE UNDE PASIUNEA PENTRU OBIECTE DE ARTÃ?

Îmi plãcea arta şi cumpãram tablouri şi bronzuri. Împreunã cu Letiţia (pentru cã eram cu Letiţia în acea perioadã) am cochetat, la un moment dat, şi cu pictura. Am luat lecţii de picturã în Mexic, dar eu nu am putut sã ţin pasul… când te dedici picturii, trebuie sã ai o anumitã stare, iar eu eram mai mereu în competiţie. Nu mi-a fost foarte uşor şi atunci am renunţat. Letiţia însã a reuşit sã facã câteva tablouri.

DE CE AI VRUT SÃ INVESTEŞTI ÎN ARTÃ ŞI NU ÎN ALTE AFACERI?

Totul a pornit de la o investiţie în centrul istoric. În 2004, era o isterie generalã de a se investi în zona de nord a Bucureştiului, o afacere extrem de profitabilã pe atunci. Mi s-a prezentat aceastã clãdire, “Hanul cu tei” (etajul 1), care m-a fascinat din prima clipã.

Mi-am spus cã locul acesta trebuie sã fie al meu. M-am informat şi am constatat cã “Hanul cu tei” apãrea în toate ghidurile Bucureştiului – fiind monument arhitectural şi simbol al artei. N-am stat mult pe gânduri şi am cumpãrat imediat. Consider cã a fost cea mai bunã realizare a mea dupã ce m-am lãsat de fotbal. Mai departe, se punea problema dacã voi continua obiectul de activitate (comerţul cu obiecte de artã) sau dacã voi schimba destinaţia acestui loc. Pentru cã mulţi se întrebau ce va face un fost fotbalist dupã ce preia aceastã societate. Când am achiziţionat societatea, galeria de 1500 metri pãtraţi deţinea 50.000 de obiecte de artã. Era o consignaţie foarte mare, cea mai mare din România. Mi-am impus ca acest loc sã devinã un pol puternic de artã, un centru comercial de anvergurã. Bineînţeles, a durat doi ani pânã sã primesc autorizaţia pentru a construi acolo, ţinând cont cã este vorba de centrul istoric al oraşului şi de clãdiri de patrimoniu. Am conceput aceste buticuri care posedã în prezent 500.000 de obiecte de artã) dupã modelul “Louvre Antiques”, la scarã mai micã, reuşind sã creez un loc în care iubitorii de artã au o paletã largã de oferte.

ESTE ARTA O AFACERE BÃNOASÃ?

Nu. În momentul de faţã nu se câştigã foarte mult din artã. Eu am investit foarte mult în aceastã clãdire – peste 2 milioane de euro, o sumã considerabilã. Dacã îi investeam acum 4 ani în terenuri în Pipera, când metrul pãtrat costa 20 euro, atunci da, ar fi fost o afacere rentabilã! Galeria de artã nu este o afacere profitabilã. O consider mai degrabã o afacere de suflet. În plus, locul acesta este unicat în România. Este o satisfacţie sã ştii cã un monument de arhitecturã, o clãdire de referinţã din România, îţi aparţine.

CARE A FOST CEL MAI SCUMP OBIECT ACHIZIţIONAT?

Au fost tablouri. Am cumpãrat câteva tablouri care m-au costat foarte mult. De pildã, Tonitza şi Iser.

CARE ESTE OBIECTUL DIN COLECţIA TA PRIVATÃ LA CARE ţII CEL MAI MULT?

Mie îmi plac bronzurile în general. Sunt sensibil la bronzuri semnate…

DE UNDE ACHIZIţIONEZI OBIECTELE DE ARTÃ?

Multe le cumpãrãm, altele sunt în regim de consignaţie.

DACÃ AR FI SÃ O PRIMEŞTI MOŞTENIRE, A CUI COLECţIE DE ARTÃ AI VREA S-O DEţII?

Picasso!!!

AI ŞI ALTE AFACERI ÎN AFARÃ DE GALERIE?

Sigur. Sunt implicat în proiecte imobiliare (construcţii, vânzãricumpã rãri de terenuri, ansambluri de locuinţe).

CARE CONSIDERI CA A FOST CEL MAI MARE SUCCES AL TÃU?

Din punct de vedere profesional sunt câteva meciuri de referinţã cu care eu şi colegii mei am intrat în istorie, o evoluţie foarte bunã la echipa naţionalã. Bineînţeles cã am rãmas şi în inimile steliştilor. Am reuşit sã câştig câteva titluri. Practic eu sunt un produs 100 % al Stelei, iubesc Steaua şi sunt fan Steaua. În viaţa privatã, cea mai mare realizare sunt copiii.

DAR CEA MAI MARE PROVOCARE?

Am fost la un pas de o mare performanţã. Am fost la câteva minute de o semifinalã cu Brazilia. Am scãpat-o printre degete.

CE URMEAZÃ PENTRU ILIE DUMITRESCU?

Nu-mi doresc decât sã fiu sãnãtos, sã mã bucur de ceea ce am realizat şi sã am putere de muncã!?

Categoria: Interviuri, Nr. 2 / Martie - Aprilie 2008 | Nici un comentariu