Insulele Cayman – Pe vârf de munte, în mijlocul apelor

AMPLASATE ÎN VESTUL MĂRII CARAIBELOR, INSULELE CAYMAN SE DOVEDESC A FI UN ADEVĂRAT PARADIS PENTRU PASIONAŢII DE VACANŢE EXOTICE.

În esenţă, insulele reprezintă vârful unui lanţ muntos subacvatic masiv. Arhipelagul se întinde la Sud de Cuba şi la Vest de Jamaica, fiind format din trei insule – Grand Cayman, Cayman Brac şi Little Cayman – dintre care Grand Cayman este cu siguranţă atât cea mai întinsă ca suprafaţă, având 197 de km pătraţi, dar şi cea mai renumită dintre destinaţiile de vacanţă. Celelalte două insule, numite Sister Islands – Insulele Surori, sunt situate la aproximativ 130 de km de Grand Cayman, având suprafeţ e de 36 de km pătraţi, respectiv 25,9 km pătraţi. Toate cele trei insule sunt înconjurate de recifuri mari de corali şi sunt în mare parte întinse, excepţie făcând Faleza, situată în partea de est a Cayman Brac, care se ridică la aproximativ 43 de metri peste nivelul mării, fiind de altfel şi cel mai înalt punct al insulei.

Dincolo de a fi doar un paradis exotic pentru vacanţe, Insulele Cayman – teritoriu britanic, de altfel – este un centru financiar offshore extrem de important pentru întreaga lume. Standardele de viaţă din Insulele Cayman sunt cele mai ridicate din întreaga zonă a Caraibelor, graţie în primul rând turismului, care este extrem de dezvoltat. Turismul produce, astfel, 75% din PIB-ul anual al Insulelor. Din aproximativ 1 milion de turişti care vizitează Insulele Cayman în fiecare an, 99% preferă Grand Cayman, iar George Town, capitala insulelor – un port pentru vasele de croazieră – primeşte în fiecare zi între 4.000 şi 22.000 de turişti, timp de cinci zile pe săptămână.

GRAND CAYMAN

Principalele atracţii: Seven Mile Beach (considerată de specialiş ti una dintre cele mai frumoase plaje din întreaga lume), Grădina Botanică Queen Elizabeth II, Mastic Trail (un drum care merge prin pădure, până în centrul insulei), Muzeul Naţional al Insulelor Cayman din George Town, Situl istoric Pedro St. James din Savannah, Plaja Boatswains, Hell, Rum Point (imaginează-ţi cum ar fi să sorbi leneş dintr-un cocktail într-un hamac pe o plajă umbrită de copaci Casuarina…). Nu rata nici shoppingul, căci în Grand Cayman vei avea cu siguranţă ce să cumperi: bijuterii, artă locală, haine de designer, plus atracţii locale – bijuterii din scoici, lucrări din stuf, sculpturi în lemn, produse croşetate, sosuri de piper, gemuri de fructe tropicale, miere şi figurine din Caymanită, piatra semi-preţioasă specifică Insulelor Cayman.

CAYMAN BRAC

Este insula care prezintă cea mai dramatică topografie dintre cele trei, graţie falezei ce se întinde de-a lungul insulei de la vest către est, o atracţie naturală ce cuprinde multe peşteri misterioase săpate în ea, dar şi o floră şi faună extrem de variată. Nu rataţi panorama superbă a falezei de la far. Principala atracţie în Cayman Brac o reprezintă scufundările şi, mai ales, „expediţiile“ la fregata scufundată în 1996, M/V Captain Keith Tibbetts, casa unei vieţi marine foarte variate.

Principalele atracţii: Muzeul Cayman Brac de la Stake Bay, Peştera Rebecca, Peştera Peter şi Peştera Halfway Ground, poteci naturale ce explorează faleza, case tradiţionale, cele peste 200 de specii de pe Insulele Surori.

LITTLE CAYMAN

Una dintre cele mai bune destinaţii pentru scufundări din lume, graţie faimosului Bloody Bay Marine Park, dar şi graţie Jackson Point. Având o populaţie ce abia ajunge la 170 de persoane, insula este cel mai puţin dezvoltată din Arhipelag, dar oferă cea mai rară combinaţie de linişte şi intimitate, plaje cu nisip sclipitor şi mile întregi de sălbăticie tropicală.

Luxul sfidează criza

AutoItalia, importatorul Maserati în România, a lansat cele mai noi modele ale constructorului italian – GranTurismo Automatic S şi Quattroporte GT S, ambele având preţuri de pornire de peste 100.000 de euro.

Quattroporte Sport GT S este considerat a fi cel mai sportiv sedan de lux din istoria Maserati. Spre deosebire de modelul „de serie”, noul Quattroporte dispune de o gardă la sol mai mică cu 10 mm în spate şi 23 mm în faţă. Motorul V8 de 4,3 litri dezvoltă acum 440 CP la 7.000 rpm, faţă de 400 CP la versiunea „standard”, în timp ce cuplul motor este de 490 Nm. Acesta îi permite să accelereze de la 0 la 100 km/h în puţin peste 5 secunde, în timp ce viteza maximă este de 270 km/h.

Şi Hyundai a anunţat că va lansa un brand de lux în 2010. Marca de lux va cuprinde un nume nou şi un logo nou, după modelul Toyota-Lexus, Nissan-Infiniti şi Honda-Acura.

CEA MAI SCUMPĂ MAŞINĂ DIN LUME

Audi a marcat ziua de 20 mai cu anunţarea oficială a unui nou concept de Q5, care va fi personalizat după dorinţele proprietarului. Modelul de bază vine cu un finisaj al caroseriei în culoarea gri Daytona, care contrastează cu o serie de accesorii vopsite în roşu: jantele de 21 de inch, barele de amarare, buza spoilerului faţă şi eleronul spate montat pe acoperişul care este panoramic. Sub capotă se va afla propulsorul V6 de 3,0 litri TFSI, capabil sa dezvolte 408 cai putere. Atfel, noul Q5 va accelera de la 0 la 100 de km/h în doar 4,4 secunde şi va atinge o viteză maximă de 250 km la oră.

Zbor de veliere

YACHT CLUB ROMÂNIA ŞI YACHT CLUB BALCIC (BULGARIA) CU SPRIJINUL FEDERAŢIILOR DE SPECIALITATE DIN CELE DOUĂ ŢĂRI, PRECUM ŞI CEL AL PRIMĂRIILOR ORAŞELOR MANGALIA ŞI BALCIC, AU ORGANIZAT, ÎN PERIOADA 29-31 MAI, CEA DE-A DOUA REGATĂ INTERNAŢIONALĂ A MĂRII NEGRE 2009. CURSA SE VA DESFĂŞURA ÎNTRE CELE DOUĂ STAŢIUNI LA MAREA NEAGRĂ.

CÂND CRIZA NU CONTEAZĂ

31 de veliere sub pavilion românesc, ucrainean şi bulgăresc s-au aliniat la startul Regatei Internaţionale a Mării Negre, cea mai importantă şi spectaculoasă întrecere de gen din Marea Neagră.

Anul acesta participarea s-a dovedit a fi mult mai numeroasă decât cea de anul trecut – când s-a desfăşurat prima ediţie a Regatei – numărul ambarcaţiunilor particpante fiind dublu.

Diferite ca tip, dimensiuni şi valoare, velierele au „zburat”, duse de vânt, peste coamele valurilor, într-o furtună de culori şi entuziasm.

Printre „bogatele” ambarcaţiuni moderne, adevărate vase de croazieră, cu preţuri de câteva sute de mii bune de euro, au slalomat şi „coji de nucă”, construite cu trudă şi pasiune de proprietari

Cursa s-a desfăşurat în deplină siguranţă, sub ochiul atent al sateliţilor, încheindu-se cu două probe de îndemânare şi viteză în apele Balcicului. Pasiunea comandanţilor şi a echpajelor va fi răsplătită doar cu trofee simbolice, sponsorii pierzându-şi busola în furtunile crizei.

VIAŢA PE APE

Lipsa fondurilor pentru premiere nu l-a făcut, însă, pe niciunul dintre marii pasionaţi a acestui stil de viaţă să renunţe. Pasiunea este mult prea mare ca să fie măsurată în sumele de premiere, cu atât mai mult cu cât, posesorii de yachturi, se ştie, sunt oameni cu dare de mână, milionari cu spirit de aventură şi nevoie de adrenalină.

Mulţi dintre ei petrec luni de-a rândul pe apă şi susţin că felul lor de viaţă este incomparabil cu cel al trăitorilor pe uscat. „Nimic nu este mai frumos şi mai incitant decât să respiri, în fiecare dimineaţă aerul înmiresmat al altui port, al altui oraş”, spun ei.

Şi astfel portul Mangalia a devenit, şi el, un „nod”, un tărâm distinct, în fuga nebună a acestor pasionaţi în nesfârşita lume a apelor.

Pantofii

ÎN URMĂ CU 4000 DE ANI, PRIMII PANTOFI ERAU FĂCUŢI DINTR- O SINGURĂ BUCATĂ DE PIELE NETĂBĂCITĂ, CARE ACOPEREA PICIORUL, ATÂT ÎN SCOPUL OFERIRII DE CĂLDURĂ CÂT ŞI ÎN SCOPUL PROTECŢIEI. ÎN EUROPA, PANTOFII FEMEILOR AU DEVENIT DIFERIŢI DE CEI AI BĂRBAŢILOR ABIA ÎN SECOLUL AL XVII-LEA. PRIMELE GHETE DE DAMĂ AU FOST CREATE PENTRU REGINA VICTORIA, ÎN 1840.

TIPSURI PENTRU PROBAREA PANTOFILOR

Cea mai bună perioadă pentru a proba pantofi este, în general, la finalul zilei, atunci când picioarele sunt cel mai umflate. Este bine să aşteptaţi acea perioadă pentru a fi siguri că pantofii vă vor veni bine chiar şi atunci când picioarele nu sunt în cea mai bună formă a lor – un fel de „cel mai rău scenariu posibil”.

Primul pantof pe care îl probaţi ar trebui să fie pentru piciorul mai mare, cunoscut fiind faptul că toţi avem un picior uşor diferit ca dimensiuni de celălalt şi că, pentru majoritatea dintre noi, piciorul mai mare este cel opus mâinii cu care scriem.

Este bine să vă ridicaţi în picioare atunci când probaţi pantofii şi să mergeţi puţin cu ei. Varianta cea mai fericită atunci când probaţi un pantof ar fi să puteţi mişca degetele de la picioare în pantof.

Nu cumpăraţi pantofi prea strâmţi. Este adevărat că pielea moale şi pielea întoarsă se lasă destul de uşor, mulându-se pe picior, dar nu se vor lărgi sau nu se vor lungi în mod simţitor, ci în proporţii destul de mici.

Nu există niciun dubiu că cei mai confortabili şi mai durabili pantofi sunt cei hand made, pentru că aceştia sunt creaţi printr-un proces care îi face să fie unici şi de neimitat.

Una dintre companiile care creează o legătură între clasic şi modern, care combină trecutul şi viitorul, cu colecţii noi şi mai vechi în acelaşi timp, este Sutoris. Sutoris a fost înfiinţată în 1930 de către fraţii Ortigni, care şi-au dorit să continue tradiţia familiei. Excelenta eleganţă a liniilor este dublată la ei de comoditatea şi versatilitatea pantofilor, care s-au perfecţionat de-a lungul anilor, fără a pierde însă din fundamentul solid al unui trecut bogat în înţelepciune.

Brandul Sutoris, cu liniile sale Allegro şi Ortigni, poate fi găsit în România exclusiv în magazinele TRENDS by Adina Buzatu (www.adinabuzatu.ro . Downtown Boutique – 0040 720 660 661 şi Baneasa Shopping City Boutique – 0040 720 660 662).

POVESTEA GUSTULUI cu avocatul Liviu Poenaru

MAESTRUL POENARU ÎMI PROMITE LA TELEFON O SURPRIZĂ. TE AŞTEPT CU CEVA CE NICI PRIN GÂND NU-ŢI TRECE, ÎMI SPUNE, IAR IMAGINAŢIA MEA ÎNCEPE DEJA SĂ LUCREZE. NE VEDEM SPRE SEARĂ, ÎN SUPERBA LUI CASĂ. PUNE MASA AFARĂ, PE TERASĂ, UNDE FLORILE GRĂDINII MIROS PÂNĂ LA BEŢIE.

Fii atent! Ţi-am pregătit o… vorbă despre mămăligă; şi dispare în bucătărie. Mă pregătesc să degust o porţie mare de „polenta” cum spun italienii, probabil cu brânză de burduf sau cu lapte covăsit. Aş, omul meu vine cu un bol cu… sos aromat de-l mănânci în câteva inhalări succesive. Ei bine, spune, mămăliga este atât de tradiţională, încât putem spune că e, ca şi codrul, frate cu românul. Rămân complet perplex, încât nu văd urmă de mămăligă, sora noastră de neam şi brand revoluţionar. Ei bine, ce vezi aici, orice bucătar profesionist ar numi că este o tochitură. E făcută din câteva soiuri de cârnaţi, complet diferite, precum şi din câteva sorturi de carne afumată – costiţă, ceafă, muşchiuleţ. Pun prima dată la călit slăninuţa, care dă grăsimea necesară – adică o pun la topit – şi care dă o aromă extraordinară de afumat, pe urmă, toată carnea o călesc uşor, apoi amestec toate soiurile.

Separat am călit în ulei de măsline, prima oară, cepele – trei-patru n care dau dulceaţă şi consistenţă, apoi pun ţelină, morcov, ardei gras, ardei capia şi ardei verde, pe care i-am călit cum se cuvine, foarte uşor, şi i-am stins, precum toată afumătura, cu vin vechi, ingredinetul universal valabil, secretul oricărui bucătar de geniu, ca şi mierea.

După toate astea pun condimentele de leac: coriandru, enibahar şi, desigur, mixul de piper. Ce simţi aici, este rezultatul! spune maestrul, iar eu nu mai prididesc, decelând, nu-i aşa, potpuriul de mirosuri.

Cu gândul la mămăligă – complet absentă de la festin – degust tochitura, sorcovă de nuanţe de fum n când mai vagi, când mai dense, fie ca o adiere, fie ca o rafală adusă de vânt – ba, o incurgitez de-a binelea, cu tot mai mult nesaţ, simţind, în răstimpuri n regăsit în memorie – gustul inegalabilei mănăligi.

CIULAMAUA DE BUREŢI, O AFACERE DE GRANIŢĂ

Nu te sătura doar cu atât n aud ca prin vis – că mai am încă un fel, tot de colecţie. Tresar şi-mi spun că e timpul mămăligii mult promise. Am o tocăniţă de bureţi, cum se numeşte ea la noi, iar aici, în Regat îi spune ciulama. Diferenţa între tocăniţa noastră şi ciulamaua voasatră constă în cantitatea mai mare de smântână din bucătăria ardelenească, caracterizată, în mod normal, printr-o cantitate consistentă de smântână şi untură de porc. Reţeta tradiţională de ciulama de ciuperci constă într-un sos alb, de unt pus în tigaie; bureţi fierţi separaţi. În sos se adaugă apă şi puţină făină. Când totul e fiert, se pun bureţii, se amestecă, iar peste sosul puţin prea gros, se adaugă lapte. Reţeta mea de tocăniţă adaugă surpriza călirii, foarte puţin, a bureţilor – pentru că doar aşa îşi lasă sucul lor extraordinar n stinşi apoi cu apă, la sos adăugând puţină făină şi smântână. Sigur că are multe calorii, dar şi gustul e pe măsură.

Mă uit din nou după mămăligă, dar îmi dau seama că maestrul îmi spune, cu alte cuvinte, povestea sării în bucate. O minune pe care o înţelegi abia atunci când nu există. A, şi apropo, spune maestrul Poenaru, dacă ai dus dorul mămăligii, o vei regăsi, mai gustoasă, data viitoare, când îţi voi depăna povestea porumbului de aur şi a mămăligii esenţiale…

Marius-Ioan Piso – În anii viitori se va dezvolta turismul spaţial suborbital

DR. MARIUS-IOAN PISO ESTE PREŞEDINTELE AGENŢIEI SPAŢIALE ROMÂNE, INSTITUŢIE EXTREM DE IMPORTANTĂ ÎN CONTEXTUL DEZVOLTĂRII PROGRAMELOR INTERNAŢIONALE DE CUCERIRE A SPAŢIULUI COSMIC, DESPRE CARE, DIN VARII MOTIVE, NU SE CUNOSC PREA MULTE DETALII.

DOMNULE PREŞEDINTE, VĂ ROG SĂ NE DAŢI MAI MULTE DETALII DESPRE INSTITUŢIA PE CARE O CONDUCEŢI, ŞI A CĂREI TITULATURĂ SUNĂ EXTREM DE INCITANT!

Agenţia Spaţială Română este instituţia publică, coordonatoare a activităţilor spaţiale din ţară. Este o agenţie naţională, înfiinţată în 1995, şi finanţată integral din venituri extrabugetare.

Are ca obiective principale coordonarea activităţilor spaţiale naţionale, promovarea cercetării în domeniile ştiinţei şi aplicaţiilor spaţiale, implementarea aplicaţiilor şi a rezultatelor ştiinţifice şi tehnologice în economia naţională. Agenţia reprezintă România în organizaţiile majore şi în tratatele internaţionale importante în domeniul spaţial.

Din anul 2000, ASR conduce programul aerospaţial de cercetare al Ministerului Educaţiei şi Cercetării. Totodată, Agenţia coordonează grupul interministerial pentru cercetarea în domeniul securităţii, ceea ce a condus la includerea în programul de cercetare, începând cu 2006, a componentei de securitate.

CARE SUNT CELE MAI IMPORTANTE ELEMENTE ALE PROGRAMULUI?

În prezent, programul „Spaţiu şi securitate” are cinci direcţii: „Explorări spaţiale”, unde se realizează participări la misiuni ştiinţ ifice internaţionale, construcţii de instrumente spaţiale şi obiecte spaţiale. Programul de „Aplicaţii spaţiale”, care înseamnă telecomunicaţii prin satelit, observarea Terrei din satelit, mai înseamnă sistemele de navigaţie satelitară, aplicaţii spaţiale integrate – telemedicină spaţială, agricultură de precizie, realizarea de sisteme de informaţie geografică, asistate spaţial, monitorizarea dezastrelor. „Tehnologii aerospaţiale”, zonă în care se dezvoltă tehnologii ce permit, în principal, cooperarea organizaţiilor din România cu structurile de înaltă tehnologie ale Agenţiei Spaţiale Europene. Se realizează aici instrumente, echipament compatibil cu standardele spaţiale internaţionale. Mai există, cum spuneam, încă două direcţii specifice securităţii – „Tehnologii de securitate”, şi „sisteme şi infrastructuri de securitate”.

EXISTĂ, LA ORA ACTUALĂ, INSTRUMENTE SAU OBIECTE SPAŢIALE REALIZATE DE CĂTRE ASR?

Sigur că da, şi vă pot spune că un prim nanosatelit românesc a fost selectat pentru a fi lansat cu racheta europeană Vega. Zborul a fost însă amânat cu mai mult de 18 luni, şi sperăm să aibă loc în luna noiembrie a acestui an. În paralel am continuat producerea de nanosateliţi, iar în acest moment putem spune că e posibil să dezvoltăm o industrie spaţială pe acest domeniu.

ÎN CEEA CE PRIVEŞTE COLABORAREA CU STRUCTURILE AGENŢIEI SPAŢIALE EUROPENE, CARE AR FI CELE MAI INTERESANTE ELEMENTE?

Cooperarea cu Agenţia Spaţială Europeană nu înseamnă numai dezvoltarea de proiecte de înaltă tehnologie, ci înseamnă şi furnizarea de tehnologie şi echipament, pentru realizarea programului spaţial european. Menţionez aici faptul că o companie românească, din Bacău – World Machinery Works – a reuşit să câştige licitaţia în urma căreia va realiza componente ale rachetei europene Ariane, cea mai mare şi cea mai efcientă rachetă din lume.

Mai colaborăm cu Comisia Europeană care, împreună cu ESA, gestionează două programe mari – GMES, de monitorizare globală pentru mediu şi securitate, şi GALILEO, sistemul de radionavigaţ ie satelitar european, concurentul sistemului GPS, american. GALILEO este un sistem de 24 de sateliţi, care va deveni operaţional la nivelul anului 2013, şi spre deosebire de sistemul american va fi sub monitorizare civilă. Asta înseamnă că nu va putea fi întrerupt din motive de securitate. Faptul că sistemul va funcţiona permanent, permite utilizarea sistemelor de radionavigaţie satelitară în principal pentru avioane, în prezent semnalele satelitare fiind doar informative, întrucât GPS nu prezintă siguranţă, tocmai pentru faptul că poate fi întrerupt de către armata americană în cazul în care sunt întrevăzute acţiuni teroriste.

CE OBIECTIVE IMPORTANTE ÎŞI PROPUNE AGENŢIA, DOMNULE PISO?

În prezent avem două obiective foarte importante: primul este înfiinţarea unui oficiu regional pentru monitorizarea dezastrelor, componentă a sistemului ONU, numit „SPIDER”; al doilea, urmăreşte dezvoltarea unei grupe de lucru pentru studiul obiectelor cosmice în apropierea Terrei – meteoriţi, asteroizi, comete şi alte obiecte care pot produce necazuri Pământului.

ÎN CE CONDIŢII MAI POT IEŞI OAMENII ÎN SPAŢIUL COSMIC?

Oamenii pot merge, în prezent, în Cosmos doar pe Staţia Spaţială Internaţională. Este destul de mare, dar încă nu e gata.

Pentru a ajunge aici, un astronaut trebuie să facă parte din corpul astronauţilor europeni, selectaţi de ESA. În acest corp, România poate participa doar de la anul, atunci când, sper, va deveni membru. De la data aderării României la convenţia ESA, orice cetăţean român va putea să aplice pentru această adevărată competiţie de selecţionare.

DAR TURIŞTII SPAŢIALI?

În prezent, turişti spaţiali a trimis doar Rusia. Zboruri lungi, cu echpaj uman, nu se vor dezvolta prea curând. Se va dezvolta, probabil, un turism spaţial suborbital – un fel de bungee jumping – până pe la 100-120 de Km, zboruri de câteva zeci de secunde, care nu vor costa exagerat – câteva sue de mii de dolari per zbor.

Investiţia în artă, un business mereu pe plus

Directorul Teatrului Metropolis, George Ivaşcu, vă invită să-i fiţi interlocutori într-un dialog despre rostul artei.

Investiţia în artă este, până la urmă, o chestiune de curaj. După cum vă mai spuneam, exact ca la un joc pe bursă. Nu poţi juca fără îndrăzneală, fără un risc asumat, fără curaj. Şi când vorbesc de investitori, vorbesc de oameni care au milioane de euro; care au miliarde de lei, care au făcut aceşti bani din afaceri şi deci ştiu despre ce e vorba, cum se fac banii.

Am să vă dau un exemplu: un proiect în care investeşti 10 mii de euro; sau 20 de mii. Nu cred că-şi pune cineva problema, că poate gândi cineva – din business, desigur – că, oricear fi, aceasta poate constitui o pierdere. Ei bine, aceşti 20 de mii de euro îi dau eu, „cutărel” şi vreau un proiect cu marele actor… X sau Y – ca să nu dau nume. Pentru unii, 20 de mii de euro nu sunt bani, domnule. Sau sunt bani de piaţă, într-o zi, mă rog.

Deci investesc câteva mii şi vreau un spectacol de succes. Hai să facem un calcul matematic! Dacă am investit 10 mii de euro, să spunem, într-un spectacol montat în sala cutare, de 150 de locuri, biletul fiind 25 de lei. Cât se scot doar din reţetă, din încasări? Aproape o mie de euro. În consecinţă, din primele zece reprezentaţii, tu, investitor, ţi-ai scos banii.

Din cea de-a 11-a, eşti pe profit.

Păi vedeţi?! Eu trag concluzia că aici, la noi, e vorba doar de o mentalitate ciudată, care ne împiedică să vedem un adevăr simplu şi care ne face să fim reticenţi la a investi în cultură, într-o carte, în ceva care până la urmă, conform calculelor extrem de simple pe care le-am făcut, cu modestie şi fără vreun fel de exagerare – o sală de 500 de locuri şi un bilet de 50 de lei – ne va conduce, sigur la câştig.

Dacă mai adaugi la calculul meu simplu o activitate bună de marketing, de organizare a unor evenimente, mai pui cinci lei din câştig şi faci o promovare, convenţională sau nu, sigur că voi avea şi mai mult public, şi mai mulţi bani.

Dar eu înţeleg că nu este uşor să treci peste anumite reticenţ e în momentul în care te afli în afara fenomenului. Suntem deja într-un cerc vicios. De afară nu simţi piaţă de artă, nu simţi afacerea, iar în interior fiind nu ai bani. Eu dacă aş avea câteva sute de mii de euro, un milion, ca să nu exagerez, evident aş investi în teatru, în spectacolul de teatru, în businessul de artă. Sunt convins că nu aş pierde, nu aş falimenta afacerea.

Americanii, cât sunt ei de pragmatici, şi cât cântăresc ei totul la centimă, uite că prosperă în tot soiul de afaceri în domeniul artei: filmul, teatrul, cartea – doar câteva experienţe reuşite.

Revenind acasă, acum la noi, la Metropolis sunt câteva spectacole care joacă, de peste zece, douăzeci, treizeci de reprezentaţii cu casa închisă. Nu unul, câteva. Cu sala plină.

Lumea vrea artă, vrea spectacol. Nu mai departe de ieri, când să mă urc în maşină m-au interpelat două doamne, cerândumi ferm să fac, cumva, să poată găsi şi dumnealor bilete.

Arta făcută cu ştiinţă, cu talent şi cu pasiune se vinde mult mai bine decât pâinea caldă. Nu rămâne decât să-i înţelegi rostul. Sigur că în artă, în teatru, nu se dau tunuri financiare peste noapte. Dar beneficiile sunt infinit mai mari, atunci când investeşti bani – pe care v-am demonstrat că-i recuperezi şi intri pe profit după câteva reprezentaţii – dar mai investeşti şi suflet, mai investeşti şi imaginaţie… investeşti în copii, în tineri.

Toate acestea pot fi cuantificate, peste ani, peste generaţii, în cultura unei naţii, a unui popor care, gândind într-un anume fel, trăind într-un anume fel, se dezvoltă ca atare, întorcându-ţi ţie, creator de artă, investitor în artă, investiţia, atât materială cât şi de caracter.

Eu spun că, măcar şi pentru atât, merită.

Danieli

ADEVĂRAŢII CUNOSCĂTORI ŞI PASIONAŢII DE CĂLĂTORII NU SE PLICTISESC NICIODATĂ DE VENEŢIA, DE CANALELE SALE MIRIFICE, DE STRĂZILE SALE MISTERIOASE, DE CLĂDIRILE SALE IMPUNĂTOARE, SAU DE PRONUNŢATUL SĂU AER ISTORIC…

Hotelul Danieli, cel mai frumos hotel din Veneţia şi cu siguranţă un candidat serios la un loc de frunte între cele mai frumoase şi mai luxoase hoteluri nu numai din Italia, ci şi din lume, are întrucâtva statura unui gigant. Amplasat într-una dintre cele mai celebre zone ale Veneţiei – Piazza San Marco – şi oferind o privelişte minunată asupra lagunei şi a nenumăratelor insuliţe, Danieli este împărţit în trei clădiri legate între ele, trei palate veneţiene, dintre care cel mai vechi, amplasat în centru, cuprinde şi intrarea din stradă. Intrarea mică şi prima impresie nu lasă vizitatorul să anticipeze măreţia de dincolo de ziduri. Dar în spatele uşilor… un alt univers se deschide privitorului: coloane de marmură roz, arcade din piatră, o scară sinuoasă, candelabre uriaşe din cristal de Murano, covoare scumpe şi tavane înalte decorate cu frunze din aur.

ISTORIA

O adevărată declaraţie de putere şi bogăţie, construcţia a fost ridicată în secolul al XIV-lea, de către familia nobiliară Dandolo. Amplasarea palatului lor chiar lângă Palatul Dogilor arată clar care era statutul familiei Dandolo. În 1498, pentru prima dată într-un document istoric, Palazzo Dandolo a fost menţionat ca loc de cazare pentru călători celebri, atunci când prinţul din Salerno, Antonello da Sanseverino, alături de suita sa de 44 de persoane, au fost găzduiţi la palat. De-a lungul secolelor, numeroş i călători celebri au onorat acest loc, printre aceştia numă rându-se şi Charles Dickens, Richard Wagner, Truman Capote sau, mai recent, Bruce Willis. Se pare, de asemenea, că primele pagini ale frumoasei poveşti de dragoste dintre miliardarul Onassis şi Maria Calas s-au scris la Danieli, locul fiind martorul primei lor întâlniri.

Cel care avea, însă, să transforme acest măreţ palat în hotel, în 1840, este celebrul hotelier Giuseppe dal Niel. Dal Niel şi-a numit hotelul Le Royal Danieli, pentru a-i da un aer şi mai impună tor. Cel de-al doilea palazzo a fost construit în secolul al XIX-lea, iar cea de-a treia parte în anii 1940, fără ca aceste ultime construcţii să piardă ceva din aerul luxos iniţial.

ARHITECTURA

Decoraţiunile preţioase şi mobilierul antic superb sporesc atmosfera şi confortul luxos al celor 225 de camere şi apartamente, decorul stylish reflectând de altfel şi bogata moştenire culturală a Veneţiei în sine. În 2008, hotelul a trecut printr-o renovare spectaculoasă marca Jacques Garcia, cel care a adus cu sine un design proaspăt, dar fără să altereze adevăratul spirit veneţian al locaţiei. Toate camerele şi apartamentele oferă paturi luxury, acces internet de mare viteză, televizoare LCD, băi luxoase dotate şi echipate corespunzător şi sisteme de aer condiţ ionat, iar în unele camere sunt disponibile şi tratamente şi masaje. Camerele cu vedere către lagună, amplasate în toate cele trei corpuri – Dandolo Palace, Casa Nuova şi Danieli Excelsior Palace – oferă turiştilor adevărate experienţe veneţiene, invitâ ndu-i în atmosfera romantică şi istorică a Veneţiei.

Deasupra hotelului se află renumita Terrazza Danieli, ce oferă panorame captivante asupra Grande Canale şi asupra Mării Adriatice, fiind de altfel locul de unde odinioară nobilii veneţieni urmăreau sosirea vaselor comerciale din Orient.

ARTA… CULINARĂ

Meniul de la Terrazza Danieli oferă o varietate de tentaţii, de la propuneri veneţiene clasice la delicatese mediteraneene şi orientale. De asemenea, turiştii care ajung aici nu trebuie să rateze celebrul Bar Dandolo, situat în impresionanta sală gotică a palatului, unde înalta societate locală se întâlneşte pentru a servi ceaiul de după-amiază. Hotelul oferă, totodată, şi alte spaţii pentru prânzuri, banchete, nunţi şi petreceri, dar şi pentru conferinţ e.

Ca o recunoaştere a serviciilor sale excelente şi a atenţiei deosebite acordate clienţilor săi, hotelul face parte din topul Travel Leisure al celor mai bune 500 de hoteluri din lume în 2009 şi din Gold List Reserve a Conde Nast Traveller 2007.

Jo Jo Dan la trei paşi de centura mondială

Când veţi citi acest interviu, rezultatul meciului dintre Jo Jo Dan – deţinătorul Centurii WBC Intercontinental la superuş oară – şi argentinianul Walter Sergio Gomez va fi deja cunoscut. Iată ce declara campionul român, în exclusivitate pentru revista noastră, cu doar câteva ore înaintea partidei.

CÂT DE GREU CREZI CĂ VA FI MECIUL CU GOMEZ, JO JO?

Fiecare meci este greu în felul său. Adversarii sunt diferiţi, au stiluri diferite de a lupta. Din păcate, nu am putut obţine nicio casetă, pentru a-i putea studia stilul. Sincer, nu ştiu mai nimic despre el, în afară de palmares. Are multe meciuri la profesionişti, are experienţă, a boxat cu adversari redutabili, pe care i-a învins. Va fi deci un adversar dificil…

SPUI CĂ NU PREA AI PUTUT SĂ-L STUDIEZI…

Din păcate nu. Am căutat pe net, dar nu am găsit nimic, video, cu el. Ştiu doar că este dreptaci. Faptul că nu-l cunosc, nu mă va împiedica însă, te asigur, să dau totul pentru a-l învinge.

DACĂ ÎŢI VEI PĂSTRA CENTURA, PE CINE PREFERI SĂ ÎNTÂLNEŞTI ÎN URMĂTOAREA PARTIDĂ?

Se vorbeşte despre un meci eliminatoriu, pentru versiunea WBC, la 63,5 Kg. Fiind eliminatoriu – ceea ce sper şi eu, Doamneajută -, va fi un adversar din primii 10. Eu sunt acum numărul 5. Sigur că urmează să fie acceptat şi de staff-ul WBC.

CARE VOR FI PAŞII URMĂTORI CĂTRE PARTIDA PENTRU CENTURA MONDIALĂ LA CATEGORIA TA?

Dacă voi câştiga acest meci eliminatoriu, voi deveni challenger obligatoriu pentru titlul mondial. Campionul este obligat să-mi acorde meci.

CUM TE SIMŢI ÎN ŢARĂ, CUM ŢI-AI REGĂSIT FAMILIA, PRIETENII?

Mă simt extraordinar. De câte ori vin în România, mă simt excelent, evident, ca acasă. Primirea a fost o surpriză, cea mai frumoasă de până acum.

CE LE TRANSMIŢI ROMÂNILOR?

Că îi aştept la gală. Sper să vină să mă susţină, pentru că n-am să-i dezamăgesc. Le voi oferi un meci extraordinar!!

Lakshmi Mittal – Maharajahul oţelului

DEŞI TEMUTA CRIZĂ FINANCIARĂ PE CARE ÎNTREAGA LUME O TRAVERSEAZĂ ÎN ACEASTĂ PERIOADĂ I-A REDUS CU 61% AVEREA ÎN ULTIMUL AN, CELEBRUL MAGNAT AL OŢELULUI, LAKSHMI MITTAL, REUŞEŞTE SĂ SE MENŢINĂ ÎN TOPUL FORBES AL CELOR MAI BOGAŢI OAMENI AI LUMII.

Mittal se clasează la începutul acestui an pe locul al 8- lea, cu o avere estimată acum la 19,3 miliarde de dolari. În plus, el este cel mai bogat om din Marea Britanie, într-un top pe care l-a condus constant în ultimii cinci ani.

DIN TATĂ-N FIU

La 59 de ani de la începuturile modeste din sătucul indian Sadulpur, Rajahstan, Lakshmi Mittal şi-a clădit un adevărat imperiu extins la nivelul întregului glob. Născut într- o familie săracă, Mittal a pus bazele averii sale imense în peste două decenii, mare parte din afacerile lui desfăşurându-se în industria oţelulului. Fabricile mici de oţel sunt o afacere comună în zonele rurale din India, iar tatăl lui Lakshmi Mittal a decis că este cazul să aibă şi el o astfel de afacere. Micuţa sa fabrică vindea 80% din pro- duse unui broker din Calcutta, care a fost atât de impresionat de inteligenţa bătrânului Mittal încât l-a chemat pe acesta să lucreze pentru el, la Calcutta.

După ce a obţinut o diplomă în Comerţ, la Colegiul St. Xavier’s din Calcutta, Lakshmi Mittal a început să lucreze pentru afacerea tatălui său, revenindu-i sarcina de a înfiinţa o divizie internaţ ională. Prima misiune a fost aceea de a găsi un chilipir, o fabrică ieftină în Indonezia. De aici, descurcăreţul afacerist a făcut tot soiul de preluări de companii, transformând busienss-ul familiei în ceea ce este astăzi: cea mai mare companie de oţel din lume, cu peste 320.000 de angajaţi în 60 de ţări. În România, compania deţine uzinele Mittal Steel Galaţi (fostul Combinat Siderurgic), Mittal Steel Iaşi (fostul Tepro), Mittal Steel Hunedoara (fosta Siderurgica) şi Mittal Steel Roman (fostul Petrotub), precum şi operatorul portuar Romportmet.

În 1994, Lakshmi Mittal s-a separat de familia sa, preluând ramura internaţională a afacerilor familiei, fără ca familia Mittal să vorbească vreodată de motivele acestei separări.

UN INDIAN LA LONDRA

De la mutarea la Londra, în 1995, Maharajahul Oţelului, aşa cum este el supranumit, a devenit tot mai celebru pentru gusturile sale extrem de costisitoare şi pentru extravaganţele sale.

Imensa sa proprietate din exclusivista zonă Kensington Palace Gardens, a fost achiziţionată pentru suma de 70 de milioane de lire sterline de la magnatul din Formula 1, Bernie Ecclestone, în 2003, şi se pare că ar fi cea mai scumpă reşedinţă privată cumpărată vreodată. Se spune că multe dintre podelele şi coloanele din casă sunt realizate din marmură importată de la carierele folosite pentru construcţia Taj Mahalului. Casa are 12 dormitoare, băi turceşti, o sală de bal, o piscină interioară bătută cu bijuterii, parcare pentru 20 de maşini, în timp ce siguranţa casei este asigurată de 65 de camere video de înaltă performanţă.

Desigur, aceasta nu este singura proprietate a maharajahului, acesta deţinând reşedinţe şi în Delhi, Indonezia sau Trinidad.

O altă extravaganţă celebră a lui Mittal a fost nunta fiicei sale, Vanisha, realizată la Palatul Versailles, o petrecere care a durat şase zile şi a costat nu mai puţin de 34 de milioane de lire, în vara anului 2004. Invitaţiile, placate cu argint, au avut 20 de pagini şi au ajuns în mâinile a peste 1.000 de invitaţi din întreaga lume, printre care afacerişti de top şi staruri de la Bollywood.