Directorul Teatrului Metropolis, George Ivaşcu, vă invită să-i fiţi interlocutori într-un dialog despre rostul artei.
Investiţia în artă este, până la urmă, o chestiune de curaj. După cum vă mai spuneam, exact ca la un joc pe bursă. Nu poţi juca fără îndrăzneală, fără un risc asumat, fără curaj. Şi când vorbesc de investitori, vorbesc de oameni care au milioane de euro; care au miliarde de lei, care au făcut aceşti bani din afaceri şi deci ştiu despre ce e vorba, cum se fac banii.
Am să vă dau un exemplu: un proiect în care investeÅŸti 10 mii de euro; sau 20 de mii. Nu cred că-ÅŸi pune cineva problema, că poate gândi cineva – din business, desigur – că, oricear fi, aceasta poate constitui o pierdere. Ei bine, aceÅŸti 20 de mii de euro îi dau eu, “cutărel” ÅŸi vreau un proiect cu marele actor… X sau Y – ca să nu dau nume. Pentru unii, 20 de mii de euro nu sunt bani, domnule. Sau sunt bani de piaţă, într-o zi, mă rog.
Deci investesc câteva mii şi vreau un spectacol de succes. Hai să facem un calcul matematic! Dacă am investit 10 mii de euro, să spunem, într-un spectacol montat în sala cutare, de 150 de locuri, biletul fiind 25 de lei. Cât se scot doar din reţetă, din încasări? Aproape o mie de euro. În consecinţă, din primele zece reprezentaţii, tu, investitor, ţi-ai scos banii.
Din cea de-a 11-a, eÅŸti pe profit.
Păi vedeÅ£i?! Eu trag concluzia că aici, la noi, e vorba doar de o mentalitate ciudată, care ne împiedică să vedem un adevăr simplu ÅŸi care ne face să fim reticenÅ£i la a investi în cultură, într-o carte, în ceva care până la urmă, conform calculelor extrem de simple pe care le-am făcut, cu modestie ÅŸi fără vreun fel de exagerare – o sală de 500 de locuri ÅŸi un bilet de 50 de lei – ne va conduce, sigur la câştig.
Dacă mai adaugi la calculul meu simplu o activitate bună de marketing, de organizare a unor evenimente, mai pui cinci lei din câştig şi faci o promovare, convenţională sau nu, sigur că voi avea şi mai mult public, şi mai mulţi bani.
Dar eu înţeleg că nu este uşor să treci peste anumite reticenţ e în momentul în care te afli în afara fenomenului. Suntem deja într-un cerc vicios. De afară nu simţi piaţă de artă, nu simţi afacerea, iar în interior fiind nu ai bani. Eu dacă aş avea câteva sute de mii de euro, un milion, ca să nu exagerez, evident aş investi în teatru, în spectacolul de teatru, în businessul de artă. Sunt convins că nu aş pierde, nu aş falimenta afacerea.
Americanii, cât sunt ei de pragmatici, ÅŸi cât cântăresc ei totul la centimă, uite că prosperă în tot soiul de afaceri în domeniul artei: filmul, teatrul, cartea – doar câteva experienÅ£e reuÅŸite.
Revenind acasă, acum la noi, la Metropolis sunt câteva spectacole care joacă, de peste zece, douăzeci, treizeci de reprezentaţii cu casa închisă. Nu unul, câteva. Cu sala plină.
Lumea vrea artă, vrea spectacol. Nu mai departe de ieri, când să mă urc în maşină m-au interpelat două doamne, cerândumi ferm să fac, cumva, să poată găsi şi dumnealor bilete.
Arta făcută cu ÅŸtiinţă, cu talent ÅŸi cu pasiune se vinde mult mai bine decât pâinea caldă. Nu rămâne decât să-i înÅ£elegi rostul. Sigur că în artă, în teatru, nu se dau tunuri financiare peste noapte. Dar beneficiile sunt infinit mai mari, atunci când investeÅŸti bani – pe care v-am demonstrat că-i recuperezi ÅŸi intri pe profit după câteva reprezentaÅ£ii – dar mai investeÅŸti ÅŸi suflet, mai investeÅŸti ÅŸi imaginaÅ£ie… investeÅŸti în copii, în tineri.
Toate acestea pot fi cuantificate, peste ani, peste generaţii, în cultura unei naţii, a unui popor care, gândind într-un anume fel, trăind într-un anume fel, se dezvoltă ca atare, întorcându-ţi ţie, creator de artă, investitor în artă, investiţia, atât materială cât şi de caracter.
Eu spun că, măcar şi pentru atât, merită.