Categorii
Nr. 7 / Ianuarie - Februarie 2009

Luxury Show

Primul produs de lux vândut în cadrul acestui regal a fost un jacuzzi imens cu televizor încorporat, pentru care noul proprietar a plătit 30.000 de euro. Au urmat comenzi pentru patru limuzine Masserati Quattroporte, automobil, al cărui preţ ajunge la 142.000 de euro, şi care se livrează cu şofer aflat la dispoziţia proprietarului pentru şase luni. „Promoţiile” au însoţit şi modelele Maserati Granturismo şi Granturismo S. La cumpărarea unei astfel de maşini primeai cadou un ceas Audemars Piguet sau un set de genţi de călătorie marca Salvatore Ferragamo, al cărui preţ de retail se ridică la aproape 6.500 de euro. În topul celor mai bine vândute produse au intrat şi plasmele care odată oprite se transformă în oglindă.

S-au vândut peste 20 de exemplare, cu 5.600 de euro bucata.

Foarte căutate au fost şi telefoanele Vertu, din colecţiile Signature şi Ascent TI Ferrari, la care preţurile urcau până la 26.000 euro, bucata. Toate cele nouă aparate expuse au dispărut din stand încă din primele zile ale târgului. Bineînţeles că doamnele au fost mai puţin interesate de maşini şi gadgeturi. Astfel, s-au vândut bijuterii cu pietre preţioase, diamante chiar şi de zece carate, în valoare de peste 200.000 de euro. Pe lângă acestea, special pentru reprezentantele sexului frumos, expoziţia a inclus prezentări de creaţii de modă şi produse pentru întreţinere şi înfrumuseţare.

Alţi cumpărători au plecat acasă cu obiecte de mobilier unicat, placate cu foiţă din aur sau argint: bibliotecă şi şemineu – 50.000 euro bucata, un dormitor regal – 38.000 euro, piese de mobilier cu cristale Swarovski. Nu mai puţin de 15 astfel de şeminee vor decora locuinţele unor români cu dare de mână.

La evenimentul organizat în pavilionul central al Complexului Romexpo, revistele noastre Casino şi For Rich Only au fost parteneri media.

Categorii
Nr. 7 / Ianuarie - Februarie 2009

România mărcilor de lux

Anul 2008 a fost pentru mulţi dintre comercianţii de produse de lux din România cel mai bun de la intrarea lor pe piaţa autohtonă.

Şi asta în condiţiile în care, lunile noiembrie şi decembrie, în care de obicei se înregistrau cele mai mari vânzări, nu au fost pe măsura aşteptărilor. Industria de lux a încetinit spre finalul lui 2008, iar pentru 2009 companiile se aşteaptă ca afacerile să stagneze.

Anul trecut a fost marcat în România de lansări importante şi de vânzări record, astfel încât perspectiva stagnării afacerilor nu este chiar atâta de neplăcută. Piaţa de modă a atras cele mai multe branduri noi. Cursa deschiderilor a început-o Mengotti (care vinde accesorii de lux din colecţiile Prada, Valentino, Dolce Gabbana, Versace sau Giorgio Armani), au urmat Raionul 4, Mandarina Duck şi Guy Laroche, M Missoni (care are deja, în medie, vâzări de 4.000 euro zilnic), Mariella Burani şi Marella, Louis Vuitton şi Valentino. The Mews a adus produse precum jeansii 18th Amendment sau o linie de Denim cu semnături celebre, cum ar fi dVb Victoria Beckham Jeans ori William Rast, brandul lui Justin Timberlake. România este prima ţară din Europa de Est în care Moët Hennessy Louis Vuitton a deschis un magazin. Mai sunt şi alte nume mari care au ales plaiurile dâmboviţene: Bally, Canali, Marela, din portofoliul Max Mara. Totuş i, cea de-a doua piesă de rezistenţă a acestui an după Louis Vuitton, a fost Gucci, prin două magazine: un multibrand cu pantofi, genţi, curele Boucheron, Yves Saint Laurent şi Gucci precum şi un monobrand, destinat exclusiv vânzării de haine marca Gucci. Până în 2012, vom mai avea parte de încă cinci magazine Selections.

Una dintre cele mai noi apariţii pe piaţa de fashion a fost colecţia Lifestyle lansată de un producător auto, respectiv Mercedes- Benz. Posesorii de astfel de autoturisme au fost invitaţi să se „asorteze” cu automobilul. Pentru femei a fost creat un set întreg de accesorii, portofele, curele, brelocuri, genţi, trenciuri, eşarfe din caşmir, şepci din satin şi ceasuri cu cristale Swarovski. Barbaţii au la dispoziţie cravate din mătase, mănuşi, veste, pulovere sau seturi de pix cu stilou.

ROMÂNII SUNT CEI MAI MARI CUMPĂRĂTORI DE CEASURI DE LUX DIN EUROPA

Piaţa ceasurilor de lux este reprezentată de Micri Gold, Helvetansa, Cellini şi Rolex, precum şi de jucători ca Galt (cu un portofoliu format din branduri precum Girard-Perregaux, Ulysse Nardin, TAG Heuer şi Zenith) şi B&B care vând mărci de ceasuri de la Dior până la Louis Erard sau Seiko. Între 2003 şi 2006 România a fost pe locul al doilea în toată Europa ca rată de creştere a pieţei, iar în 2007 piaţa românească a crescut cu 60% faţă de anul anterior. Anul trecut s-au vândut câteva zeci de ceasuri de lux, spre deosebire de alte ţări unde se pot număra pe degete obiectele vândute. De exemplu, românii au cumpărat un Royal Oak din carbon forjat de la Audemars Piguet sau un model Aston Martin de la Jaeger-LeCoultre, modele rare, al căror preţ trece de 100.000 de euro.

Tot din categoria accesoriilor fac parte şi telefoanele Vertu lansate oficial în România anul trecut, şi comercializate în magazinele Cellini, fiind privite mai degrabă ca bijuterii decât ca nişte gadgeturi. Până acum erau importate de companii precum MediaMaxCenter sau Gersim. Potrivit oficialilor companiei Media- MaxCenter, doar în 2007, au fost peste 500 de români care şi-au luat un astfel de telefon. Dacă vorbim de gadgeturi nu putem trece cu vederea cel mai scump computer personal din lume, lansat anul trecut, şi care costă aproximativ un milion de dolari. PC-ul este făcut din aur galben şi alb de 18 karate şi are încrustate diamante şi safire.

Tot la românii pasionaţi de gadgeturi scumpe s-au gândit şi producătorii de electrocasnice. În România, unde întreaga piaţă de electrocasnice valorează 600 de milioane de euro, electrocasnicele de lux au reprezentat anul trecut 45 de milioane de euro din această sumă. Pentru Whirlpool, nişa produselor de acest tip a avut o creştere de 60-80% comparativ cu anul anterior, iar pentru Franke, 2008 a însemnat o creştere de 10%. AEG-Electrolux a lansat Silent Kitchen şi Silent Laundry, sisteme care promit că lucrează într-o linişte deplină, Franke a imaginat sistemul Ramato, cu aspect rustic, iar Whirlpool şi-a completat gama premium cu o combină frigorifică Whirlpool Aqua, frigiderul Side by Side care prepară şi espresso sau o gamă pentru bar şi pentru spaţiile de relaxare.

NOUA PASIUNE A ROMÂNILOR: IAHTINGUL

Totuşi, cei mai mulţi români rămân fascinaţi de maşinile de lux. De exemplu, în România cel mai bine vândut model BMW este vehiculul de teren X5 în versiunea full-option. În plus, pe străzile noastre circulă aproximativ 60 de maşini Ferrari înmatriculate în ţară. Astfel încât, anul trecut a însemnat şi deschiderea primului showroom Ferrari din România, de fapt şi din Europa de Sud-Est. Investitorii se aşteaptă ca până în 2012 să vândă prin acest centru 40-50 de maşini. Şi Porsche România a început să importe gama de lux Bentley, iar pentru anul acesta au promis că vor aduce şi Lamborghini.

Pentru piaţa iachturilor, 2008 a fost cel mai bun an în România, fapt demonstrat şi de târgurile de profil. Au fost importate, de către o singură companie, 11 iachturi cu vele, faţă de alţi ani în care se vindeau la noi 1-2 ambarcaţiuni de acest tip, sau chiar nici unul.

Pentru anul 2009, importatorii se aşteaptă, chiar şi în condiţiile crizei economice, ca vânzările să rămână la fel de mari.

Categorii
Despre modă Nr. 7 / Ianuarie - Februarie 2009

Business casual

CODURILE VESTIMENTARE (DRESS CODE-URILE) POT FI IMPUSE DE ANUMITE SITUAŢII, ADESEA REPREZENTÂND O CERINŢĂ PARTICULARĂ PENTRU ACCESUL ÎNTR-UN SPAŢIU PRIVAT. UN „DRESS CODE” SE POATE REFERI, TOTODATĂ, ŞI LA O NORMĂ SOCIALĂ.

Un dress code „formal”, numit şi „white tie”, înseamnă de obicei fracuri pentru bărbaţi şi rochii de seară, lungi, pentru femei. Pentru „semi-formal” există o definiţie mai puţin precisă, dar de obicei înseamnă un sacou de seară şi cravată pentru bărbaţi (un dress code cunoscut drept „black tie”) şi rochie pentru femei.

„Business casual” înseamnă, în general, că nu purtăm jeansi sau trening, ci că preferăm mai degrabă tricouri cu guler şi pantaloni mai country (nu negri, ci mai relaxaţi, care pot fi chiar şi reiaţi).

„Casual” înseamnă, de obicei, haine pentru tors, picioare, precum şi pantofi. „Wedding casual”, cu toate acestea, defineşte un alt stil vestimentar, adaptat unei situaţii în care invitaţii se îmbracă re- spectuos, dar nu neapărat fancy. În principiu, nu poate fi vorba de jeansi sau tricouri.

Era o vreme când orice profesionist ştia că se poartă un costum la serviciu şi la un interviu. Timpurile, însă, s-au schimbat. Acum, oamenii merg la serviciu îmbrăcaţi casual, iar femeile poartă costume cu pantaloni. Astăzi întrebarea nu mai este „ar trebui oare sa port negru sau bleumarin?”, ci mai degrabă „ce înseamnă business casual şi ce mi se potriveşte mie?”.

În general, atunci când spunem „business casual” spunem că ne îmbrăcăm profesional, că avem un aer relaxat, dar îngrijit şi pus la punct. Business casual nu este un fel de licenţă pentru a spune că suntem dezordonaţi sau îmbrăcaţi nepotrivit. Business casual înseamnă ca nu purtăm pantaloni scurţi, decolteuri adânci, şlapi, jeansi rupţi sau tricouri. Business casual înseamnă că nu este nevoie de cravată. Pantalonii lejeri şi o cămaşă cu mânecă lungă reprezintă o opţiune destul de populară. Pentru femei, în schimb, este în regulă o rochie, o fustă şi o bluză, sau pantaloni largi şi o bluză, şi tocuri joase.

Iată câteva moduri de a alege o ţinută business casual potrivită.

– VITRINELE MAGAZINELOR

Mergi pe la magazine pentru a-ţi forma o idee despre ultimele stiluri pe care le poţi adopta. Fii atent la manechine, mai ales la magazinele care se adresează unor clienţi din zona business-casual.

– AI INCREDERE ÎN INSTINCTE

Fie că eşti bărbat ori femeie, un pasionat de shopping sau nu, experţii spun că indiferent ce este adecvat sau nu, important este să ţi se potrivească şi să te simţi confortabil în ceea ce porţi. Dacă nu te simţi aşa, trebuie să mai cauţi. Mergi la cumpărături, încearcă tot mai multe lucruri, vezi ce arată bine pe tine şi ce ţi se pare potrivit.

– APELEAZĂ LA UN CONSULTANT PERSONAL ÎN MATERIE DE SHOPPING.

Când orice altceva eşuează, ia în considerare şi ajutorul unui expert. În ambele noastre magazine, consultanţi bine pregătiţi sunt întotdeauna la dispoziţia ta. Ei te vor ajuta să îţi alegi şi să îţi alcătuieş ti o garderobă business, acordând o atenţie deosebită aspectului tău fizic, caracterului şi personalităţii, dar şi bugetului de care dispui.

Un serviciu gratuit, aceasta este o resursă de care cei care nu se simt în largul lor, când vine vorba de modă, ar trebui să profite.

Cititorii revistei For Rich Only mă pot contacta personal, la oricare dintre magazinele TRENDS by Adina Buzatu, la numerele de telefon 0720660661/2 sau la adresa de mail trends@adinabuzatu.ro. Aş fi foarte bucuroasă să vă fiu de ajutor!

Categorii
Nr. 7 / Ianuarie - Februarie 2009 Povestea Gustului

POVESTEA GUSTULUI Cu avocatul Liviu Poenaru

MAESTRUL POENARU VEDE CĂ MĂ UIT INTERESAT LA O LEGĂTURĂ DE ARDEI IUŢI, ROŞII, PRINŞI LA GÂTUL UNUI DOVLEAC DE HALLOWEEN. HAIOASĂ PERECHE, AŞA-I, ZICE ZÂMBIND. HAI SĂ-ŢI SPUN POVESTEA ARDEILOR IUŢI.

ARDE-I UN ARDEI!!

În SUA, prezentatorul unei televiziuni, fiind bolnav de inimă, a făcut un by-pass care nu a rezistat prea mult, întrucât omul nu şi-a schimbat regimul de alimentaţie şi de viaţă care au dus la blocajul coronarian. Medicii i-au spus că doar ardeii îl mai pot salva. După ce a ezitat o perioadă, împins de necaz, a pus într-o zi mâna pe un blender, l-a umplut cu juice de portocale şi a pus în el doisprezece ardei. Efectul a fost aproape instantaneu: a transpirat abundent, apoi a simţit efectul pozitiv al „dinamitei”. A continuat tratamentul după care a mers la bibliotecă, a citit tot despre ardei şi a scris o carte.

FOCUL LUI ARDEI

Ardeiul iute şi usturoiul sunt pe primele două locuri între cele zece plante esenţiale ale sănătăţii. Ardeiul iute este extrem de benefic; conţine un alcaloid – capsicina – extrem de bun pentru circulaţia coronariană. Popoarele care mănâncă foarte mult ardei iute, cum ar fi mexicanii ori sârbii, au un procent mic de cardiaci.

Am citit un articol despre vampiri şi diverse duhuri, scris de un austriac, care a făcut o cercetare la nivelul anului 1700, despre strigoi. Unde crezi?! Ai ghicit, aici în România. Omul a constatat că noi avem o grămadă de poveşti cu strigoi. Spre exemplu, în câteva, era vorba despre bolile de stomac, puse pe seama strigoilor care îl devoră pe român dinăuntrul său, îi beau sângele, îl distrug şi, precis că e vorba despre vecinul „cutare”, care îl ura pe el, încă de pe când trăia. Atunci mortul era dezgropat, i se străpungea inima cu un ţăruş, era pus la loc, şi cel cu stomacul dacă avea zile trăia, dacă nu, nu! În timpul în care la noi înfloreau asemenea poveşti despre strigoi, la sârbi nici vorbă de aşa ceva pentru că în perioada postului, mai ales, sârbii mâncau foarte mult ardei iuţi, ăştia favorizând digestia. Am uitat să-ţi spun că un alt beneficiu al consumului de ardei iute este activarea bilei. De aceea sârbii nu aveau probleme de digestie în timp ce românii aveau, cu nemiluita, fapt care a dus la nenumărate superstiţii. Trebuie să-ţi mai spun despre cârnaţii din zona Banatului şi din Serbia că sunt făcuţi cu foarte multă boia. Acolo ingredientul principal este boiaua în dauna oricărui alt condiment. Sârbii mănâncă foarte condimentat, foarte iute – mult ardei şi multă boia iute.

Contrar aşteptărilor, ardeiul are un efect benefic chiar şi pentru zona colonului.

PASTA DE ARDEI IUŢI

În consecinţă, îţi recomand cu căldură, pastea mea de ardei iuţi, pe care să o prepari şi să o mănânci cât mai des. Şi îmi întinde un borcan cu o pastă roşie şi o liguriţă, fapt care, pe moment, mă face să-mi simt stomacul arzând şi sângele alergându-mi mai iute prin vene. Iei mata următoarele: 5 kg ardei iuţi, 5 kg ardei capia, îi pui în blender cu puţină apă – cu tot cu seminţe. Îi toci la fineţe maximă. Mai iei 5 kg de morcovi, îi razi.

Amesteci povestea din blender cu morcovul, cu uleiul de măsline cel mai puţin aromat pe care îl găseşti, pui miere şi pui totul la fiert. Mierea este universală. Apoi pui totul la borcan şi uiţi de el în cămară. Ăsta, de exemplu, are trei ani.

Pentru varianta „mai dulce”, de mâncat pe pâine, mai adaugi la respectiva compoziţie, atunci când o pui la fiert, două lămâi rase de coajă. Şi astfel, ai obţinut cele două variante ale „Pastei de ardei iuţi, cu ulei de măsline, a la Poenaru”. Data viitoare am să-ţi spun despre muştarul cu pastă de ardei, precum şi despre usturoiul în suc de afine.

Iar eu îmi şi imaginez cum voi arunca flăcări din gâtlej ca un strigoi sadea.

Categorii
Interviuri Nr. 7 / Ianuarie - Februarie 2009

Mihai Ivănescu – Stăpânul diamantelor

DIRECTORUL GENERAL AL M CAR TRADING, DISTRIBUITOR PENTRU MITSUBISHI MOTORS ÎN ROMÂNIA – PARTE A GRUPULUI ŢIRIAC -, ESTE OMUL CARE GESTIONEAZĂ EVOLUŢIA MĂRCII ÎN ŢARA NOATRĂ. LOGO-UL BRANDULUI JAPONEZ – TREI DIAMANTE UNITE ÎN PUNCTUL CENTRAL

ÎN CE ÎMPREJURARE S-A PRODUS ÎNTÂLNIREA DUMNEAVOASTRĂ CU MITSUBISHI MOTORS?

Lucrez pentru Grupul Ţiriac de la 1 decembrie 1992. Timp de 10 ani am lucrat pentru compania Autorom, distribuitorul exclusiv pentru România al produselor Mercedes Benz. În cadrul grupului, evident că au apărut de-a lungul timpului oportunităţi de dezvoltare, în special, pe segmentul auto. Dintre propunerile care mi s-au făcut, de preluare a unui nou brand în cadrul grupului Ţiriac, eu am ales Mitsubishi, pentru că mi se părea că îmi dă şansa de a arăta tot ce am învăţat de-a lungul a 8-9 ani de zile şi tot ceea ce am învăţat direct din piaţa românească.

CARE AU FOST ETAPELE CELE MAI IMPORTANTE PE CARE LE-AŢI TRAVERSAT LA MITSUBISHI MOTORS?

Sigur ca ele au fost legate de succesiunea temporală a implementă rii modelului Mitsubishi în România. În primul şi în primul rând a fost momentul în care am reuşit să-i convigem pe cei de la Mitsubishi Motors Europe, pentru că Mitsubishi Company lucrează prin entităţi regionale. Această entitate regională de care ţinem şi noi se numeşte Mitsubishi Motors Europe. A durat circa un an şi jumătate până am primit răspunsul pozitiv, până au decis să lucreze cu noi. Un alt moment foarte important a fost perioada în care noi am reuşit, într-un timp foarte scurt, să deschidem o reţea de dealeri, puternică şi performantă. Vizita preşedintelui Osamu Masuko în România a constituit, de asemenea, un moment extrem de important. Ne-am numărat printre foarte puţinele ţări vizitate de preşedintele Mitsubishi Motors Company, cel care conduce efectiv destinele brandului la nivel mondial.

CARE CREDEŢI CĂ VA FI IMPACTUL CRIZEI ASUPRA MITSUBISHI MOTORS?

Sigur, criza este generală, şi ea ne afectează şi pe noi. Mitsubishi este, însă, un brand puternic, nu a făcut greşeli comparabile cu cei la care criza este şi mai acută. Această criză a atins fiecare brand, fiecare producător auto, dar efectele sale, ca şi modul cum a interacţionat cu fiecare producător, a ţinut cont de modul în care era constituită şi construită afacerea de-a lungul timpului. Am fost atinşi, din punctul de vedere al vânzărilor, în special după luna iulie când a existat un trend descendent, cu rezultate mult sub aşteptări în noiembrie şi decembrie. Chiar şi în aceste condiţii, noi vindem sau am vândut mai mult în 2008, raportat la 2007, cu circa 18 procente. Ceea ce este absolut remarcabil.

VĂ CONFERĂ UN AVANTAJ FAPTUL CĂ APARŢINEŢI GRUPULUI ŢIRIAC AUTO?

Avantajul este că ştim să folosim anumite sinergii ale grupului, şi, de asemenea, să folosim eficient oportunităţile date de finanţ area proprie, respectiv două societăţi de leasing… Dar grupul te poate ajuta numai până la un punct, mai departe e treaba fiecăruia. Fiecare conduce afacerea aşa cum se pricepe şi cum crede de cuviinţă la un moment dat. Dacă te clatini, probabil că cineva iţi oferă un reazem, dar nu o să te ţină nimeni de mână să treci strada.

CUM CREDEŢI CĂ VA ARĂTA ANUL 2009?

Evident, va fi un an mai prost în prima perioadă, care înseamnă, după mine, primele patru-cinci luni. Nu trebuie să uităm că totul este sub semnul incertitudinii. Măsurile de stopare a deprecierii monedei naţionale probabil că vor fi de altă natură decât au fost până acum. Finanţările ar trebui puse pe alte baze.

Nu poate exista un sistem eonomic în care finanţările să nu funcţioneze, iar astăzi, cu tot respectul, ele sunt blocate. Şi cel mai important, trebuie să înceteze acest atac al mass media, care nu face decât să crească starea de tensiune în marea masă a populaţiei.

CARE AR FI PORTRETUL-ROBOT AL CLIENTULUI MITSUBISHI?

Clientul Mitsubishi este un client informat, în primul rând. El studiază maşina în complexitatea ei, studiază istoricul maşinii, studiază notele care sunt acordate pe plan european şi mondial, după caz. Este un client care foloseşte Internetul in mod frecvent şi este un client împătimit de istoria Mitsubishi, care îşi găseşte argument pentru a cumpăra maşina. De asemenea, el iubeşte spiritul independent, pentru că mare parte din gama Mitsubishi se adresează pasionaţilor de 4×4. Apreciază calitatea serviceului, şi ceea ce în Occident se numeşte value for money, adică dacă ai plătit 100 de lei ţi-ai luat maşină de 110 lei. Clientul nostru este unul mediu spre plus.

ROMÂNIA A CUNOSCUT ÎN ULTIMA VREME, DIN CE ÎN CE MAI MULT, FENOMENUL ACŢIUNILOR CARITABILE. DUMNEAVOASTRĂ AŢI FOST SAU SUNTEŢI IMPLICAT ÎN VREUN PROIECT DE ACEST GEN?

Noi avem o implicare constantă în astfel de acţiuni, sponsoriză m împreună cu Grupul Ţiriac, casa de copii de la Braşov este şi un motiv de mândrie şi, în acelaşi timp, de simţ al datoriei de cetăţean împlinită. Ştim că ajutoarele acestea sunt aduse acolo sub un control foarte strict şi putem vedea că nu se disipă, aşa cum se întâmplă în alte părţi, iar cei peste 130 de copii sunt îngrijiţi în condiţii foarte bune. Ai, astfel, sentimentul unui lucru bine făcut. Am avut acţiuni de întrajutorare în perioada sărbătorilor, şi – dacă mă refer strict la anul 2008 – în perioada inundaţiilor din nordul şi din centrul Moldovei. Am mai avut, de asemena, intervenţii şi în anii trecuţi, tot la nivel de implicare în perioada inundaţiilor, şi tot în zona Moldovei. Şi evident, atunci când putem să sprijinim o cauză nobilă, intervenim şi – dacă posibilităţile financiare ale firmei o permit – ne implicăm. Deşi nu sunt acţiuni majore, ele nu lipsesc, fiind punctuale.

Categorii
Despre rostul artei Nr. 7 / Ianuarie - Februarie 2009

Poveste de pe Broadway

Directorul Teatrului Metropolis, George Ivaşcu, vă invită să-i fiţi interlocutori într-un dialog despre rostul artei.

Am plecat în grabă de la hotel, am trecut pe lângă o coadă la bilete, foarte bine crescută, şi am intrat. Aşteptam înfrigurat să văd cum se desfăşoară un show pe Broadway. Credeam că un spectacol, care se juca de 12 ani, zi de zi – sâmbăta şi duminica de câte două ori – a redus motoarele. Bănuiam că voi avea de-a face cu o sală normală de teatru. Nu, era o sală de 1.500 de locuri, arhiplină, unde biletul cel mai ieftin costa 150 de dolari. La intrare ţi se dădea un fluturaş – nu un program, acela era pe bani, pentru că… totul se plăteşte, nu-i aşa?! – care îţi prezenta distribuţia. Tot acolo era un bar de unde puteai să-ţi iei orice fel de băutură – la pahar, desigur – şi puteai intra cu ea în sală, unde totul era la vedere, fără cortină, fără paravane, la liber.

PRIMUL GONG

A început spectacolul. Am avut o surpriză extraordinară. Văzusem filme muzicale, dar nu un musichall live. Totul era gândit pentru a fi impresionant, spectaculos. De exemplu unul cânta, cu capul în jos, o arie care nu mi s-a părut deloc uşoară. Păi nouă ne e greu să facem aşa-ceva în două picioare, dar cu capul în jos?! Totul era perfect, în mişcare, dinamic. Nimic static. Când am ieşit de la această minunăţie de spectacol, surpriză!! În faţa sălii ne aştepta o trupă de artişti independenţi. Oamenii băteau în tot felul de butoaie, făceau tot felul de flick-flack-uri. Jucau la pălărie. Aşadar, în stradă, tot publicul acela care în sală urmărise o performanţă extraordinară, vedea acum o alta, la fel de impresionantă. Ăia veneau special acolo, la finalul spectacolului, ştiind când iese lumea, şi făceau demonstraţia lor. Nu aveau nicio legătură cu teatrul respectiv, ci îşi luau banul la pălărie.

BRÂNCUŞI AL NOSTRU MAI NECUNOSCUT CA AL LOR

Ca o impresie generală, găseai în orice colţ al New York-ului, ba un pictor, care îţi făcea portretul, ba un om care bătea la tobe. Continuu, toată strada, tot oraşul, fie că eşti în Central Park, fie că eşti în buricul târgului, în Times Square, găseşti, la fiecare colţ de stradă, un artist. Americanii – nişte oameni pragmatici – au înţeles că nu poţi stârni interesul turiştilor decât dacă dezvolţi o zonă artistică. Municipalitatea câştigă atât de mulţi bani, încât nu mai percepe taxe de la „ambulanţi”. Tocmai pentru că este un târg artistic, care îşi propune să atragă vizitatori. Omul îşi doreşte să consume artă. Fie că este vorba de film, fie că este vorba de spectacolul de teatru. Asta fac producătorii. Să nu credeţi că pe Broadway investeşte municipalitatea! Banii sunt ai unor tipi care au luat o sală, care miros un subiect, care angajează un regizor de succes şi o trupă şi dau lovitura.

Ei au mereu în cap un lucru extrem de important: strategia de marketing. Ei, aici e buba. Noi nu avem niciun fel de marketing cultural.

Să vă dau un exemplu extraordinar! La ei, în MoMa, Brâncuşi e supervizitat. Oare de ce Târgu Jiu nu e vizitat? Adică europenii, care ajung în America, dau bani serioşi să vadă Brâncuşi în MoMa – 25 de dolari intrarea – şi aici, la doi paşi de ei, nu-l pot descoperi pe Brâncuşi cu un leu. Mă îndoiesc! Oare cum ştiu americanii să-l vândă acolo pe Brâncuşi, şi noi, aici, nu?!

Categorii
Nr. 7 / Ianuarie - Februarie 2009

Imperial Viena – Lux şi istorie pe Ringstrasse

CREAT ÎN 1863, CA REŞEDINŢĂ VIENEZĂ A PRINŢULUI WURTTEMBERG, HOTELUL IMPERIAL DIN VIENA ESTE ASTĂZI RENUMIT ÎN LUME CA FIIND CEL MAI FRUMOS ŞI MAI LUXOS HOTEL DIN AUSTRIA.

Clădirea a fost transformată în hotel în 1873, pentru a adăposti oaspeţii unui mare eveniment expoziţional mondial. Presa spunea atunci despre el că este plăcut, elegant, simplu şi de mare stil, iar cele 150 de camere ale sale sunt cu adevărat imperiale. Un castel princiar, Hotelul Imperial are o faţadă neorenascentistă italiană, cu detalii emblematice. Deasupra clădirii este amplasată o balustradă din piatră, ce prezintă într-un mod extrem de elegant un grup alegoric aflat şi pe stema familiei Wurttemberg. Designul interior al Hotelului Imperial este o mărturie artistică a romantismului secolului al XIX-lea din Viena, cu statui din marmură, sculptate manual, şi cu candelabre spectaculoase din cristal.

În lobby, Scara Regală ce conduce către camere şi apartamente, este luminată de candelabre care strălucesc din tavanele înalte stucco ce dau o atmosferă sută la sută aristocratică. Balcoanele private oferă privelişti splendide asupra tavanelor vechi vieneze.

Varietatea şi atmosfera unică a camerelor şi apartamentelor de la Imperial sunt o încântare chiar şi pentru cei mai pretenţioşi turişti. În timp ce unii dintre aceştia preferă priveliştea către elegantul Ringstrasse şi către celebra Musikverein, cei care vor liniş te optează întotdeauna pentru o cameră ce dă către curtea interioară. Camerele clasice, fiecare unică din punct de vedere al caracterului, măsoară 25-30 de metri pătraţi, fiind toate decorate tradiţional, şi îmbogăţite cu tapet. Candelabrele antice de cristal trimit lumini aristocratice către băile din marmură.

Cei mai pretenţioşi oaspeţi vor fi pe deplin încântaţi de camerele de lux, spaţioase şi elegante, ce măsoară fiecare între 35 şi 40 de metri pătraţi. O canapea extrem de confortabilă, o sofa stylish sau fotolii uriaşe de pluş, ideale pentru relaxare după o zi fascinantă în vibranta capitală a Austriei. Picturi în ulei şi antichităţ i împodobesc camerele, totul fiind aici sinonim cu stilul şi rafinamentul.

Apartamentele Junior reprezintă adevăratele bijuterii în coroana Imperială. Cu un pronunţat caracter aristocratic, acestea au tavane înalte, candelabre de cristal şi antichităţi extraordinare.

Suprafeţele lor sunt între 50 şi 60 de metri pătraţi. Apartamentul nupţial este dominat de un pat uriaş cu coloane ornate, iar baia oferă un lux extrem, chiar şi un jacuzzi pentru două persoane.

Apartamentele Elisabeth, numite aşa după marea regină, consoarta lui Franz Josef, sunt situate la etajele întâi şi doi.

Coloane neo-clasice, uşi cu oglinzi, firide încântătoare şi tavane maiestuoase, toate reprezintă atuuri ale acestora, încăperile amintind de vechea arhitectură a palatului Wurttemberg. Apartamentele Maisonette se întind pe două etaje, fiecare având o suprafaţă de 60-75 de metri pătraţi. Apartamentele Regale de astăzi au fost cândva apartamentele private ale lui Philip von Wurttemberg, proprietarul palatului, fiecare având o suprafaţă de 160 de metri pătraţi.

Celebrul Restaurant Imperial, ca şi Cafeneaua Imperial au fost, de-a lungul anilor, gazde ale unor autori şi compozitori celebri, care şi-au desăvârşit operele sorbind din cafeaua imperială, în această ambianţă nobilă. Bucătăria tradiţională vieneză se îmbină armonios cu bucătăria exotică, la Restaurantul Imperial, pentru a oferi oaspeţilor adevărate delicii culinare. Iar pentru cei pasionaţi de momente de unică relaxare, Barul Maria Theresia este locul perfect pentru o băutură după masă sau un pahar de şampanie într-o seară romantică.

Categorii
Nr. 7 / Ianuarie - Februarie 2009

Himalaya – Acoperişul lumii

LUMINA CRUDĂ A DIMINEŢII, FILTRATĂ PRIN PEREŢII DE PÂNZĂ AI CORTULUI GALBEN ÎN CARE MĂ AFLAM, ÎMI DĂDEA SENZAŢ IA DE LINIŞTE ŞI CALM

Cuibărit în sacul de dormit, ascultam zgomotele din jur: mormăitul plitei, un clinchet de căni, murmure şi apoi o voce caldă, familiară anunţând că e ora ceaiului. Am scos o mână din sac, am deschis fermoarul cortului cât să văd faţa zâmbitoare a lui Sam. Ador să-mi fie adus ceaiul dimineaţa şi, ieşind din cort, să văd soarele răsărind peste Himalaya.

Am fost împreună cu soţia şi cu cei doi copii, dar şi cu câţiva prieteni, într-o excursie de 8 zile în Himalaya. De la Kathmandu am zburat către Aeroportul Lukla, poarta către Everest. Obiectivele noastre modeste erau să mergem la Namche Bazar, să vedem Everestul şi apoi, mai departe, la Mănăstirea Thami, situată la altitudinea de 4.000 de metri. Compania turistică nepaleză la care rezervasem excursia ne crease un itinerariu special, ghidâ ndu-ne către cele mai bune locuri în care ne puteam odihni.

PRIMA ZI

Lukla Airport, construit de Sir Edmund Hillary la altitudinea de 2840 de metri, este săpat în munte. Aici nu există greşeli, pentru că piloţii ştiu cât de strâmtă este zona în care trebuie să aterizeze – la unul dintre capetele pistei este o fortăreaţă de stâncă, la celălalt capăt… nimic. La Lukla am fost întâmpinaţi de şerpaşi, care ne-au pregătit micul dejun înainte de a pleca în prima zi de călătorie. Grupul era format dintr-un şef, doi bucătari, şapte asistenţi bucătari, cinci ghizi asistenţi, patru cărăuşi, 10 capre şi doi căprari. Şerpaşii ştiu care sunt pericolele răului de înălţime pentru cei care nu sunt aclimatizaţi pe deplin, aşa că excursia la Namche Bazar se face în două zile. Prima noapte am petrecut-o la Phakding, situat la o altitudine mai mică decât Lukla, iar în cea de-a doua zi a urmat lunga pantă către Namche Bazar.

Drumul către Phakding este o cărare de-a lungul râului Dudh Koshi, pe care îl şi traversează pe podeţe suspendate. Nu există dumuri pavate, automobile, trenuri sau autobuze. Toată lumea merge pe jos şi toate bagajele se cară în spate. Marcajul ne poartă prin sătucuri mici, unde oamenii trăiesc din roadele pământului sau din serviciile oferite vizitatorilor. Ceainăriile oferă un moment de popas drumeţilor care merg singuri sau doar cu un ghid. Până să ajungem la Phakding, corturile fuseseră deja puse, iar ceaiul fierbinte ne aştepta. Am avut parte de omlete, clătite, pizza, pâine caldă, supe, legume, peşte şi carne, prăjituri şi fructe proaspete.

A DOUA ZI

În cea de-a doua zi am urcat la Namche Bazar, la altitudinea de 3440 de metri. Ultimele ore păreau să fie o ascensiune fără sfârşit. Când am ajuns la Namche Bazar ningea ca o binecuvântare. Oraşul, situat într-o despicătură căscată în vârful muntelui, este celebru pentru piaţa sa, unde poţi cumpăra orice, de la morcovi şi apă, până la încălţăminte şi whisky.

A TREIA ZI

Următoarea zi a fost una de odihnă, şi – după o vizită la piaţă – ne-am căţărat pe un deal de unde puteam zări cel mai înalt loc de pe planetă – Everestul. În spate, armata nepaleză ne urmărea, fără interes, ca un avertisment tăcut, venit din vremurile tulburi traversate de o ţară înghesuită între China şi India.

A PATRA ZI

În ziua următoare am urcat către Thami, până la 3.800 de metri, crezând – ce greşală – că va fi un drum uşor. Am continuat apoi până la 4000 de metri, pentru a vedea mănăstirea, o construcţ ie tăcută, lipsită de inspiraţie.

FINAL DE CURSĂ

De la Thami am început coborârea, iar trei zile mai târziu mergeam din nou pe străzile din Lukla, fiind salutaţi din toate părţile cu „Namaste”, de către comercianţii zâmbitori. Eram obosiţi, nebărbieriţi, neîngrijiţi, dar extrem de împliniţi. Am trăit opt zile extraordinare, pe cărările din Himalaya şi am ajuns să vedem Sagamartha – Muntele Everest, deasupra întregii lumi.

Categorii
Nr. 7 / Ianuarie - Februarie 2009

Rinat Akhmetov

CEL MAI BOGAT OM DIN UCRAINA. CEL MAI BOGAT OM DIN EUROPA. PROPRIETARUL CELEBREI ECHIPE DE FOTBAL ŞAHTIOR DONETSK. PREŞEDINTELE SYSTEM CAPITAL MANAGEMENT GROUP.

Akhmetov s-a născut pe 21 septembrie1966, în familia unui miner. A absolvit Universitatea Naţională din Donetsk, cu specializare în economie, iar prima realizare de importanţă în devenirea sa a fost obţinerea funcţiei de preşedinte al Donetsk City Bank, şi a titlului de specialist în sectorul bancar. În 1996 a devenit preşedintele echipei de fotbal din oraş, FC Şahtior, poziţie pe care o deţine şi în prezent. Din martie 2004, Rinat Akhmetov este preşedintele System Capital Management Group, o companie înfiinţ ată chiar de el şi care a devenit una dintre principalele companii din Ucraina.

BANII ŞI FILANTROPIA

Averea magnatului ucrainean a crescut considerabil în ultimii ani, el ajungând de pe locul 451 în topul Forbes, al celor mai bogaţi oameni din lume, în 2006, pe locul 127 în 2008, la vârsta de 42 de ani. Averea sa, estimată anul acesta la 7.3 miliarde de dolari, este în creştere continuă. „Eu nu sunt un oligarh. Oligarhii nu şi-au găsit locul în afaceri şi nu îl vor găsi niciodată. Eu m-am realizat ca afacerist şi am făcut banii cu mult timp în urmă”, spunea Akhmetov într-un interviu recent.

Renumit pentru acţiunile sale filantropice, magnatul ucrainean a înfiinţat în 2007 Fundaţia pentru Guvernare Eficientă, pentru a sprijini dezvoltarea economică a Ucrainei şi pentru a îmbunătăţi standardul de viaţă al fiecărui cetăţean ucrainean. „O creştere economică susţinută, securitate energetică şi, cel mai important, o victorie împotriva sărăciei” – acestea sunt principalele scopuri ale afaceristului şi politicianului Akhmetov. În plus, în repetate rânduri el a spus că are un nou scop: acela ca Ucraina să devină campioana Europei în ceea ce priveşte salariile, calitatea vieţii şi infrastructura.

O altă organizaţie caritabilă pe care a înfiinţat-o este Fundaţia pentru Dezvoltarea Ucrainei, „hotărâtă să elimine rădăcinile problemelor sociale” din ţară. Unul dintre exemplele de implicare socială ale fundaţiei lui Akhmetov este donarea a 900.000 de dolari familiilor victimelor exploziei produse într-un complex de apartamente din Dnipropetrovsk.

În plus, Rinat donează sume importante de bani prin echipa sa de fotbal, FC Şahtior. Cadouri de Crăciun, donaţii de sute de mii de dolari pentru victimele unor dezastre şi calamităţi – toate sunt dovezi ale gradului ridicat de implicare socială al echipei din Donetsk.

POLITICA

De asemenea, Akhmetov este celebru şi pentru implicarea sa în politică, fiind de notorietate faptul că în 2004 a fost sponsorul campaniei electorale a lui Viktor Yanukovych, premierul ucrainean de la acea vreme.

SUSPICIUNI

Deşi imaginea sa este aceea a unui afacerist prosper şi filantrop, mulţi îl percep ca fiind liderul crimei organizate locale, deşi nu a fost niciodată acuzat sau condamnat pentru vreo infracţ iune. Cu toate acestea, poveştile ţesute în jurul său nu sunt tocmai puţine şi probabil că nici lipsite de un sâmbure de adevăr.

Potrivit publicaţiei ucrainene „Grani Plus”, Rinat Akhmetov ar fi fost implicat la sfârşitul anilor ‘80 în câteva asasinate, împreună cu „banda sa de răufăcători”. Devenit multimiliardar peste noapte, Akhmetov a făcut parte din corporaţia lui Ahatia Braghin (un renumit criminal din Ucraina), care se ascundea sub porecla „Alik Grek”. Din primii ani ai „prieteniei” cu Braghin se pare că ar data şi atracţia lui Akhmetov pentru jocurile de noroc, cunoscute fiind sumele mari de bani pe care magnatul le cheltuia în cazinouri.

Viaţa tumultuoasă a lui Akhmetov din acea perioadă l-a făcut să devină ţinta a două tentative de asasinat.

Categorii
Nr. 7 / Ianuarie - Februarie 2009

Aerin Lauder – Prinţesa din Park Avenue

S-A NĂSCUT BOGATĂ ŞI CU TOATE ASTEA NU LASĂ SĂ TREACĂ NICI MĂCAR O ZI FĂRă SĂ MUNCEASCĂ DIN GREU PENTRU COMPANIA CARE ÎI POARTĂ NUMELE. AFACERILE ÎI VIN MĂNUŞĂ, IAR FRUMUSEŢEA ESTE UNA DINTRE CALITĂŢILE SALE.

Deşi ar fi putut deveni unul dintre celebrele modele aflate pe podiumurile de prezentare, a ales să fie omul din spatele scenei.

La numai 38 de ani, Aerin Lauder este moştenitoarea imperiului familiei, o afacere înfiinţată de bunica sa, Estee Lauder, în 1946. „Este aproape unică în breaslă, e lipsită de pretenţ ii şi educată să dispreţuiască aroganţa, fie ea şi numai în poze…” Asta spun prietenii lui Aerin despre cea poreclită de presă Prinţesa din Park Avenue, un nume care îi displace profund.

Născută într-una dintre cele mai bogate familii din America, Aerin a crescut în Manhattan, Washington şi în Viena, tatăl său, Ronald Lauder fiind ambasador al SUA în Austria. În ciuda presiunilor publice, familia Lauder nu a trecut prin mari dispute, ci mai degrabă a fost o familie unită, pentru care vacanţele în Palm Beach, Hamptons şi Aspen erau un lucru obişnuit.

EXECUTIVE MARKETING CREATIVE

Cariera lui Aerin în afacerea familiei a început încă din timpul colegiului, iar la puţin timp după debutul său la Estee Lauder, a primit funcţia de Director Executiv de Marketing Creativ, o funcţie de altfel creată special pentru ea. Aerin a dezvoltat linii de produse noi pentru a împrospăta imaginea companiei şi a o aduce mai aproape de o generaţie tânără, consumatoare de cosmetice.

Mai mult, în ultima vreme au existat discuţii pe marginea ideii de a crea un nou brand, care să-i poarte numele. Aerin este singura din familie al cărei caracter, stil şi spirit se apropie cel mai mult de cele ale faimoasei sale bunici. „Mă uit la Aerin şi o văd pe Estee”, spune unchiul său, Leonard Lauder, preşedintele Estee Lauder. „Are flerul ei; ştie cum să aleagă parfumul perfect, culoarea perfectă”, mai adaugă el.

VIAŢA SOCIALĂ

Dincolo de programul său de lucru extrem de aglomerat, Aerin reuşeşte să aibă şi o viaţă socială uluitoare. Apariţiile sale în Avenue, Quest, W sau Vogue nu sunt în niciun caz o raritate, la fel cum nu sunt nici prezenţele sale la petreceri sau la strângeri de fonduri în scopuri caritabile.

Performeră în ceea ce priveşte viaţa socială, Aerin a reuşit să meargă la 208 petreceri într-un an, şi să se ţină departe de presa de scandal. Stilul său clasic, burghez, bunul simţ şi seriozitatea sunt atuuri care au făcut-o celebră. De altfel, activitatea socială intensă a venit odată cu moştenirea bunicii Estee. „Bunica mea a făcut asta ani întregi, şi cred că acum este responsabilitatea mea”, spune Aerin, iar unchiul său, preşedintele companiei, o completează „Ne ajută să câştigăm un segment foarte important de piaţă.”

„Se poate spune că sunt femeia Estee Lauder. Sunt o mamă care lucrează, timpul este valoros pentru mine. Vreau un produs bun, vreau calitate”, spune Aerin despre ea însăşi.

Da, lui Aerin îi place să se descrie ca fiind o femeie normală, muncitoare, o mamă bună, dar… ca să fim sinceri, nu sunt multe mame care lucrează şi care să aibă un avion privat, un tablou Jacob Jordaens din 1640 în bibliotecă, un Yves Klein în salon şi angajaţi doi decoratori, unul pentru spaţiile publice din casă şi unul pentru spaţiul privat.

Un stil de viaţă moştenit de la celebra familie Lauder şi un paradis propriu în care continuă să trăiască şi după căsătoria înfloritoare cu iubitul său din colegiu Eric Zinterhofer, împreună cu care are doi fii.